Centrul Târgu Mureșului a fost pavat cu crizanteme

Publicat de MIRELA ROTAR, 28 octombrie 2019, 14:25
Florile au fost așezate la prima oră a dimineții, când s-a deschis Târgul de Flori, dedicat în special producătorilor locali.
Cele mai multe flori sunt crizantemele, pentru că se apropie Luminația, acestea având prețuri cuprinse între 5 și 30 de lei, dar pot fi găsite și alte flori de sezon sau flori uscate:
La târg a venit și inginerul Fancsali Mozes, specialist în horticultură, care își cultivă florile și legumele după manual.
E multă muncă în creșterea florilor, spune inginerul, dar satisfacțiile sunt pe măsură:
Aceste ghivece sunt în lucru cam din luna mai. Sunt unele care necesită foarte multă muncă, dar și unele care nu necesită atât de mult. Sunt, de exemplu, cele cu florile mari, la care mugurii de flori trebuie ciupiți, pentru că, dacă nu, face foarte multe flori și, dacă, le lași pe toate, nici una nu va avea măsura corespunzătoare. Sunt unele care trebuie tunse din două în două săptămâni pentru a le da o formă, iar cele multiflora deja se dezvoltă ca și cum ar fi un glob.
Târgul de flori va fi deschis până în data de 3 noiembrie.
Raluca Creț