Centrul municipiului Târgu Mureș va fi închis la sfârșit de săptămână
Publicat de Corina Muntean, 22 aprilie 2021, 14:39
Primăria a decis să închidă parțial circulația în centrul orașului, pe un sens de mers, în zilele de sâmbătă și duminică, precum și pe durata sărbătorilor legale.
Noile reglementări vin după ce primăria a sondat opinia publică prin intermediul unui chestionar din care a reieșit că 70% dintre respondenți își doresc ca mai multe străzi din zona centrală a municipiului să devină alei pietonale.
Cei 2000 de târgumureșeni care au răspuns întrebărilor sondajului au transmis sute de propuneri și sugestii. Locuitorii își doresc, printre altele, piste de biciclete, bănci, artă stradală, toalete, pub-uri sau buticuri.
Astfel, circulația va fi restricționată pe străzile Bolyai și Enescu, precum și în Piața Trandafirilor, a declarat Cristina Pruteanu, reprezentant al Primăriei Târgu-Mureș:
Accesul va fi permis doar riveranilor pe sectorul 1 Decembrie 1918- Piața Trandafirilor, până la McDonalds în sensul de mers înspre Catedrala Mare la catedrala mare. Accesul va fi interzis traficului rutier în zona Pța Trandafirilor-Strada Artei, până la Catedrala Mare și va fi interzis traficul și pe străzile Bolyai și Enescu.
Restricțiile vor fi introduse sâmbătă, la ora 14,00, și vor fi ridicate duminică la ora 18,00.
Acestea vor fi aplicate la Tg. Mureș în fiecare weekend, până în luna august.
Vlad Todoran