Centrul de greutate al Guvernului Maghiar se mută pentru câteva zile la Băile Tuşnad
Publicat de Rotar Mirela, 24 iulie 2024, 11:18 / actualizat: 25 iulie 2024, 14:35
Universitatea de Vară de la Băile Tușnad s-a deschis oficial astăzi în prezenţa preşedintelui Comisiei de politică externă a Parlamentului Ungariei, Németh Zsolt, şi a lui Potápi Árpád János, secretar de stat pentru politica naţională de pe lângă Cancelaria premierului Ungariei, aceştia fiind invitaţi obişnuiţi ai evenimentului.
În discursul său de deschidere, Potápi Árpád János, secretar de stat pentru politica naţională de pe lângă Cancelaria premierului Ungariei, care este şi fondator al Universităţii, a arătat că aşa cum centrul de greutate al Europei s-a mutat la Budapesta timp de şase luni cât timp Ungaria deţine Preşedinţia UE, pentru câteva zile, centrul de greutate al Guvernului Maghiar se va muta la Băile Tuşnad, la eveniment urmând să participe numeroşi oficiali cu rang de ministru, secretari de stat precum şi premierul maghiar Viktor Orban, care va susţine un discurs sâmbătă.
În cadrul lucrărilor se vor derula 500 de programe, în 34 de corturi, fiind aşteptaţi peste 1000 de participanţi.
Subiectele puse în discuţie sunt dintre cele mai diverse, precum analiza alegerilor locale şi europarlamentare sau perspectivele privind alegerile parlamentare din toamnă, discuţii referitoare la şefia Consiliului Uniunii Europene, deţinută în prezent de Ungaria, cele legate de războiul din Ucraina sau de conflictul palestiniano-israelian, temele economice sau care vizează schimbările climatice.
Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul 33, este organizat de Consiliul Tineretului Maghiar din România şi Fundaţia Pro Minoritate din Ungaria, partener principal fiind Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania.
Autor: Sanda Vițelar