Centru de agrement pentru persoanele cu dizabilităţi în Valea Crişului
Publicat de radiomures, 27 august 2012, 00:00
Fundaţia Diakonia din Sfântu Gheorghe va da în curând în funcţiune un centru de agrement pentru persoanele cu dizabilităţi în localitatea Valea Crişului.
Coordonatorul Fundaţiei, preotul Makkai Peter a declarat că proiectul intitulat „Respiro” a pornit de la ideea că majoritatea familiilor în care există o persoană cu handicap fizic sau psihic nu-şi permit să meargă într-o vacanţă, deoarece trebuie să le asigure îngrijire în permanenţă, iar acest centru îşi propune să îi suplinească pentru o perioadă de timp.
Practic va fi un fel de tabără de agrement pentru persoanele cu dizabilităţi, a declarat Makkai Peter. Centrul, care va îngloba trei case cu aproape 20 de locuri, a fost construit pe un teren din Valea Crişului cumpărat de Fundaţia Diakonia, unde funcţionează şi o fermă în care lucrează, terapeutic, câteva persoane cu handicap si va fi inaugurat in luna octombrie.
Această fundaţie mai administrează în Sfântu Gheorghe o unitate protejată şi un centru de zi frecventat de aproape 40 de persoane cu dizabilităţi, iar anul trecut a deschis şi un magazin în care lucrează mai multe persoane cu handicap.
Mara Deleanu