Cele mai frumoase pajişti din Europa sunt în Transilvania!
Publicat de radiomures, 11 aprilie 2013, 18:02
O spun specialiştii care studiază habitatele şi fluturii din jurul Sighişoarei. Cert este că cele două tipuri de habitate tradiţionale au fost cartate mai întâi în birou, prin satelit. Cu hărţile în mână, specialiştii au ieşit pe teren. Au găsit multe specii rare, precum planta denumită târtău sau fluturele căposul galben dungat.
Capul şarpelui de foc sau poroinicul cu trei dinţi sunt doar câteva specii de orhidee care se pot găsi pe pajiştile şi fâneţele din jurul Viscriului. Pentru a sărbători biodiversitatea, luna viitoare va avea loc un festival al florilor.
Prinţul Charles al Marii Britanii este un mare admirator al acestor peisaje. Cei care îl găzduiesc spun că de câte ori vine în vizită la Viscri îşi petrece ore în şir plimbându-se în natură.
Iulia Vizi