Cele trei vagoane ale trenului privat de marfă care au deraiat în zona gării din Roşiori de Vede au fost repuse pe şină

Publicat de Rotar Mirela, 14 martie 2023, 07:16
Cele trei vagoane ale trenului privat de marfă care au deraiat ieri dimineaţă în zona gării din Roşiori de Vede au fost repuse pe şină, iar azi vor fi efectuate reparaţii la infrastructura feroviară afectată, a anunţat ieri reprezentanta CFR, Oana Brânzan.
Ea a precizat că, deocamdată, traficul feroviar în zonă se desfăşoară pe jumătate din numărul total de linii, fără implicaţii majore în circulaţie.
Din ancheta pe care a început-o Ministerul Transporturilor reiese că trenul de călători Arad-Bucureşti, care nu a oprit la semnalul roşu, a lovit din spate un tren de marfă care transporta autovehicule de la fabrica Ford din Craiova.
Amintim că reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Teleorman au început o anchetă în cazul acestui accident feroviar, soldat cu rănirea a 12 persoane, dintre care patru au ajuns la spital.
Susa: RADOR