Cei mai buni luptători ai României se înfruntă la Reșița

Publicat de Corina Muntean, 23 octombrie 2020, 19:24
Sala Polivalentă din Reșița găzduiește, în acest sfârșit de săptămână, finala Campionatului Național de lupte pe echipe, competiție rezervată seniorilor.
Evenimentul, organizat de Federația Română de specialitate, va cuprinde întreceri la toate cele trei secțiuni, respectiv lupte libere, greco-romane și feminine.
Este a doua competiție de lupte organizată în sală de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, după Campionatul Național de juniori de la Bacău, unde Clubul Sportiv Școlar Târgu Mureș a obținut două medalii, una de aur prin Nyulas Elod și alta de argint, prin Gombos Erik.
Valeriu Voaideș