Ascultă Radio România Mureș Live

Cei mai buni jucători de scrabble se reunesc la Brașov

Cei mai buni jucători de scrabble se reunesc la Brașov
Foto: Sursa foto: Cecilia Toma

Publicat de Corina Muntean, 16 octombrie 2019, 17:51

Orașul de sub Tâmpa va găzdui, în perioada 18-20 octombrie, cea de-a patra etapă a Campionatului Național de scrabble pentru seniori, ultima rundă înaintea turneului final programat la mijlocul lunii noiembrie, la București. Competiția, organizată de Federația Română de Scrabble în colaborare cu clubul CS Atlantis Brașov, se va desfășura la Hotelul “HB Brilliant” și va reuni cei mai buni jucători din țară.
Înaintea acestei runde clasamentul este foarte strâns, pe primul loc situându-se Dan Laurențiu Sandu (CSM București) cu 9067 puncte, acesta fiind urmat de Alexandru Lăcătîș și Vasile Mihalache, ambii de la Universitatea Cluj, cu 8709, respectiv 8276 puncte.

Vineri, 18 ctombrie, pe parcursul întregii zile, vor avea loc partidele libere, urmând ca sâmbătă să aibă loc probele duplicat clasic, compunere („Heptascrabble”) și anticipație, iar duminică cele de duplicatele eliptic și completiv. Tot duminică, în jurul orei 13.00, se va organiza festivitatea de premiere.
Este a doua competiție importantă de scrabble organizată în acest an la Brașov, după Campionatele Naționale de Perechi, ce au avut loc în luna iunie.

Președintele Federației Române de Srabble, Dan Laurențiu

În fiecare an alegem să desfășurăm la Brașov o etapă de campionat pentru că orașul este un leagăn de civilizație și cultură, este inima României și poate atrage sportivi de pe întreg cuprinsul țării, nemaivorbind de istoria și jucătorii valoroși pe care i-a dat acestui joc. Provocarea acestei etape o reprezintă faptul că toți jucătorii vor căuta să își îmbunătățească fiecare probă și este, totodată, și un barometru pentru finala de la București.

Tot la Brașov, sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 13.00, va avea loc și Adunarea Generală Extraordinară a cluburilor afiliate la Federația Română de Scrabble, în vederea adoptării statutului modificat al structurii sportive. Cu prilejul etapei de la Brașov, în premieră, va fi organizat și un miniturneu demonstrativ de partide libere.

Președintele Federației Române de Srabble, Dan Laurențiu

Meciurile libere demonstrative pot fi o rampă de lansare a tinerilor și a începătorilor, știut fiind că o astfel de partidă oferă șansele cele mai mari și celor cu mai puțină experiență. Așa că așteptăm în număr cât mai mare brașovenii să facă cunoștință sau să exerseze în acest sport al minții, atât de provocator.

Miniturneul demonstrativ se va desfășura, între orele 18.30 – 20.30, la Coresi Shopping Resort

Valeriu Voaideș

Turul Ciclist al României se va desfășura în luna septembrie
Sport marți, 14 ianuarie 2025, 17:42

Turul Ciclist al României se va desfășura în luna septembrie

Ediția din 2025 a Turului Ciclist al României se va desfășura în perioada 10-14 septembrie, cu plecare din Craiova. Traseul Micii Bucle nu a...

Turul Ciclist al României se va desfășura în luna septembrie
Voleibaliștii brașovenii, duel de gală în CEV Cup
Sport marți, 14 ianuarie 2025, 16:44

Voleibaliștii brașovenii, duel de gală în CEV Cup

CSM Corona Brașov va întâlni, miercuri, 15 ianuarie, pe teren propriu, formația italiană Trentino Itas, în manșa I din play-off-ul CEV Cup la...

Voleibaliștii brașovenii, duel de gală în CEV Cup
Handbalistele din Brăila au snopit pe BalonMano Elche
Sport marți, 14 ianuarie 2025, 13:06

Handbalistele din Brăila au snopit pe BalonMano Elche

HC Dunărea Brăila evolează în grupa A din EHF European League la handbal feminin, împreună cu: Thüringer HC (Germania), AtticGo BalonMano...

Handbalistele din Brăila au snopit pe BalonMano Elche
Ruse, după Cristian – în turul doi la Australian Open
Sport marți, 14 ianuarie 2025, 11:13

Ruse, după Cristian – în turul doi la Australian Open

România a pornit cu cinci reprezentante pe tabloul principal al probei de simplu feminin la turneul de tenis „Australian Open”, primul de Mare...

Ruse, după Cristian – în turul doi la Australian Open
Sport marți, 14 ianuarie 2025, 08:10

Galați revine în frunte, la futsal

Luni, 13 ianuarie, a avut loc întâlnirea CS Luceafărul Buzău – CS United Galați, scor 1-6 (FOTO), contând pentru etapa a 13-a a Ligii I de...

Galați revine în frunte, la futsal
Sport marți, 14 ianuarie 2025, 08:08

Începe „Mondialul” de handbal masculin

Campionatul Mondial de handbal masculin va fi găzduit de trei țări: Croația (la Zagreb, Varaždin și Poreč), Danemarca (la Herning) și...

Începe „Mondialul” de handbal masculin
Sport marți, 14 ianuarie 2025, 07:42

Handbal feminin: Vâlcea, egal la Dortmund

SCM Râmnicu Vâlcea face parte din grupa B a EHF European League la handbal feminin, alături de: Ikast Håndbold (Danemarca), Sola HK (Norvegia)...

Handbal feminin: Vâlcea, egal la Dortmund
Sport luni, 13 ianuarie 2025, 16:29

Jaqueline Cristian, în turul secund la Open-ul Australiei

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, luni, în turul secund al Open-ului Australiei, primul turneu de Grand Slam al...

Jaqueline Cristian, în turul secund la Open-ul Australiei