Cei 2.000 de specialişti angajaţi în perioada stării de alertă vor putea fi menţinuţi în sistemul de sănătate
Publicat de MIRELA ROTAR, 11 aprilie 2022, 13:18
Cei 2.000 de specialişti angajaţi în Direcţiile de sănătate publică şi în serviciile de ambulanţă în perioada stării de alertă, care a fost instituită în contextul pandemiei COVID-19, vor putea fi menţinuţi în sistemul de sănătate, a informat, azi, Guvernul.
De asemenea, în cadrul ministerului se va înfiinţa o structură de specialitate în vederea implementării reformelor şi monitorizării stadiului de îndeplinire a ţintelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
În şedinţa de astăzi a Cabinetului Ciucă a fost aprobată o hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului din 2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii.