Cea mai veche amprentă umană de pe continentul american, descoperită în Chile
Publicat de MIRELA ROTAR, 30 aprilie 2019, 14:40 / actualizat: 18 ianuarie 2022, 18:38
Oamenii de ştiinţă au descoperit, la situl arheologic din Pilauco, în sudul Chile, cea mai veche amprentă umană de pe continentul american.
Această urmă de pas omenesc ar fi aparţinut unui bărbat cu o greutate de circa 70 de kilograme şi are o vechime de 15.600 de ani, potrivit AFP. Arheologii de la Universidad Austral au declarat că amprenta a fost pentru prima dată reperată în 2011, lângă o casă. A trebuit să treacă ani de zile ca paleontologul Karen Moreno și geologul Mario Pino să confirme că amprenta era umană.
„Au fost descoperite şi alte amprente umane pe continentul american, dar niciuna atât de veche. Datarea a fost posibilă datorită materialului organic vegetal, de unde a fost descoperită, prin metoda cu carbon 14”, a declarat pentru cotidianul El Austral de Osorno geologul Mario Pino.
Începând cu 2007, un grup de cercetători de la Universidad Austral din Chile a realizat săpături pe situl Pilauco, situat în oraşul Osorno, la peste 800 de kilometri sud de capitala Santiago.
Noile descoperiri au fost publicate în revista ştiinţifică PLOS ONE.
Dana Boieriu