Cea mai scăzută temperatură de noaptea trecută a fost de -21 de grade
Publicat de radiomures, 24 ianuarie 2018, 11:09
Aceasta a fost înregistrată în Rădăuţi, judeţul Suceava, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Valoarea termică cea mai ridicată a fost de -1 grad, înregistrată în sudul şi sud-vestul ţării, în judeţele Timiş, Mehedinţi şi Dolj.
Potrivit ANM, azi-noapte au fost înregistrate temperaturi negative în toată ţara.
Meteorologii spun că temperaturi asemănătoare vor fi şi în noaptea următoare, în special în partea estică a Transilvaniei.
Spre sfârşitul săptămânii, însă, vremea se va mai încălzi puţin, astfel că, dacă miercuri maximele vor fi cuprinse între -6 şi 3 grade Celsius, mai scăzute în Transilvania şi Moldova, vineri vor ajunge şi la 10 grade în estul şi nord-estul ţării. Pe timpul nopţii, însă, temperaturile vor rămâne sub zero grade.