Cea mai mică prezență la vot în județul Mureș, la Crăciunești. Cea mai mare este în Sovata
Publicat de Rotar Mirela, 24 noiembrie 2024, 15:21
66 de persoane s-au prezentat până la această oră la urne la Căminul Cultural din localitate, adică 8,83 % din totalul celor înscriși pe liste.
Cel mai mare procent înregistrat până la această oră în județul Mureș la turul I al alegerilor prezidențiale este la Centrul național de Informare și Promovare Turistică din Sovata- 94,51 %, adică 440 de persoane.
În municipiul Tg.Mureș cei mai harnici votanți sunt la Centrul Cultural Mihai Eminescu. Până acum au votat 66,71 % dintre cei înscriși, iar cel mai mic procent – 13,27% se înregistrează la Centrul pentru educație incluzivă nr. 1.
Autor: Corina Fontu