Cea mai mare pensie de asigurări sociale din Mureș este de 15.000 de lei
Publicat de Rotar Mirela, 14 noiembrie 2023, 12:30 / actualizat: 20 noiembrie 2023, 7:51
Beneficiarii celor mai mari pensii de asigurări sociale, care se bazează pe contributivitate, aparțin unor persoane cu grad de handicap care au lucrat cel puțin 12 ani în aceste condiții.
Potrivit unor calcule prevăzute în lege, acestea beneficiază și de creșterile anuale ale punctului de pensie, dar și de alte recalculări.
Deocamdată, nu se știe cum vor fi modificate pensiile mureșenilor de la 1 ianuarie. Specialiștii Casei de Pensii Mureș spun că doar după ce vor apărea Normele de aplicare a noii Legi a Pensiilor în Monitorul Oficial vor putea fi făcute calculele.
Cert este că, în momentul de față, cea mai mică indemnizație este de puțin peste o mie de lei, spune directorul Casei de Pensii Mureș, Eugenia Neagoe:
Indemnizația minimă socială este de 1.125 de lei. Cuantumul cel mai mare, în categoria pensiilor de asigurări sociale, sunt persoane care au lucrat în condiții de handicap. Acum, după indexarea punctului de pensie de anul acesta, acest cuantum maxim este de 15.000 de lei.
La această dată, numărul angajaților din județul Mureș a depășit numărul pensionarilor, mai spune Eugenia Neagoe:
Numărul mediu de pensionari din județul Mureș este de aproximativ 130.000 dar numărul mediu de asigurați este de 140.500. Deci, pentru fiecare pensionar avem unu virgulă și ceva de angajați care contribuie la bugetul de asigurări sociale.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, a declarat, zilele trecute, că peste trei milioane de români vor avea pensii mai mari anul viitor.
Autor: