Ce se întâmplă cu pescărelul negru?

Publicat de Corina Muntean, 29 ianuarie 2022, 12:49
O întrebare la care ornitologii încearcă să răspundă în fiecare an, în luna ianuarie, prin observarea speciei de-a lungul Defileului Superior al Mureșului.
Practic, specialiștii iau la pas peste 50 de kilometri pentru a observa fiecare individ din această specie denumită și mierla de apă.
Ornitologul Papp Tamas ne spune mai multe despre această specie:
Mierla de apă sau pescărelul negru este o specie de pasăre cântătoare, singura specie de pasăre cântătoare care s-a adaptat perfect mediului acvatic. Specia cuibărește peste tot în Carpați, condiția este ca aceste ape să fie curate pentru că își procură hrana de pe fundul apei, iar dacă apa este tulbure, ea nu mai reușește să se hrănească.
Anul acesta au fost numărați aproape 200 de indivizi, mai mult decât în anii trecuți, dar semnificativ mai puțini față de anii 2000, când au fost înregistrate și 700 de exemplare pe aceeași porțiune din defileu.
Revine ornitologul Papp Tamas:
În Defileul Superior al Mureșului intră mai multe pâraie mari pe care cuibăresc multe perechi, intră Răstolița, Ilva, Sălardul, Bistra și încă alte pâraie importante. Păsările, iarna, trebuie să coboare de pe aceste pâraie deoarece majoritatea îngheață în totalitate. În ultimii ani au fost ierni mai blânde și nu au înghețat toate pâraiele sufficient de mult. Am numărat, anul acesta, în jur de 200 de păsări.
Printre cauzele probabile ale scăderii numărului de păsări se află deranjul din perioada de cuibărire și sedimentele depuse în pâraie ca urmare a lucrărilor forestiere.
Iulia Vizi