CE de handbal feminin: Franța – Rusia 23-26
Publicat de MIRELA ROTAR, 30 noiembrie 2018, 08:16
Joi seară, 29 noiembrie, a început Campionatul European de handbal feminin din Franța, cu meciul de deschidere de la Nancy, din grupa B, în care echipa gazdă a pierdut, cu scorul de 23-26, în fața Rusiei (FOTO, rusoaicele în alb-albastru).
Naţionala feminină de handbal senioare a României va evolua în grupa D a turneului final, alături de Norvegia – deţinătoarea trofeului, Germania şi Cehia. Meciurile se vor disputa la Brest, iar sâmbătă, 1 decembrie, vor avea loc primele jocuri: Norvegia – Germania (de la ora 16:00) și România – Cehia (începând cu ora 19:00).
Grupa A (de la Nantes) este alcătuită din: Danemarca, Serbia, Suedia şi Polonia. În grupa B (de la Nancy) se întrec: Franţa, Muntenegru, Rusia şi Slovenia. Din grupa C (de la Montbéliard) fac parte: Ungaria, Spania, Olanda – care este vicecampioană continentală şi Croaţia.
Turneul final al Campionatului European de handbal feminin se va încheia la16 decembrie.
La precedenta ediţie (2016, din Suedia), România s-a clasat a cincea, trofeul fiind cucerit de Norvegia.
Septimiu Cioloboc