CCR ar putea pronunţa o decizie pe sesizările la Legea privind unele măsuri pentru combaterea efectelor pandemiei
Publicat de MIRELA ROTAR, 8 iunie 2021, 08:39
Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, azi, pe sesizările asupra Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Judecătorii constituţionali au luat în discuţie cinci sesizări referitoare la acest act normativ.
Câteva zeci de persoane au protestat, pe 20 mai, la Palatul Parlamentului, unde îşi are sediul şi Curtea Constituţională, împotriva acestei legi.
Participanţii la protest au afişat bannere cu mesaje precum ‘CCR – Judecă drept o lege strâmbă’, ‘Salvaţi Constituţia’, ‘Jos legea terorii’, ‘CCR – Nu te spăla pe mâini cu sângele nostru’.