„Cavalerii Teutoni se reîntorc în Cetatea Feldioarei”

Publicat de radiomures, 4 septembrie 2015, 09:50
Cea de-a cincea ediţie a festivalului din comuna braşoveană va avea loc în acest weekend.
Festivalul din comuna brașoveană Feldioara reînvie tradițiile locale dar și cele medievale ale fostei cetăţi Marienburg, cartierul general al cavalerilor teutoni din Ţara Bârsei. Cea de-a V-a ediție a festivalului va avea loc în acest sfârșit de săptămână, lângă Cetatea medievală aflată în plin proces de restaurare cu fonduri nerambursabile.
„Pe parcursul celor două zile vor fi prezenţi artişti locali, artişti de marcă ai judeţului Brașov, dar şi personalităţi marcante ale muzicii populare şi ale muzicii pop, alături de cavaleri, domniţe şi menestreli, care vor ajuta la înscrierea acestei manifestări în ciclul festivalurilor de reconstituire istorică din România”, a explicat Adrian Văluşescu, şef al Serviciului Cultural din cadrul Centrului Cultural „Reduta” Braşov, partener al Consiliului Local Feldioara în desfăşurarea manifestări. Spectatorii vor avea parte de parade, demonstraţii de artă medievală, programe artistice ale copiilor, dar şi recitaluri cu Nicolae Furdui Iancu sau Bere Gratis. Participă: Cimpoierii de Transilvania, Paladinii de Terra Medies, Orchestra „Plaiuri Transilvane”, Grupul de solişti „Ţara Bârsei” şi Claudia Miriţescu.
(sursa bzb.ro)
Vali Blajovan
Foto: gazetabrasovului.ro