Câteva zeci de ceferişti pichetează Ministerul Transporturilor

Publicat de Corina Muntean, 12 aprilie 2018, 12:15
Câteva zeci de persoane, membre ai Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, pichetează astăzi Ministerul Transporturilor, fiind nemulţumite de situaţia în care se află CFR SA şi de salarizarea personalului feroviar.
Sindicaliştii sună din vuvuzele, strigă ‘Demisia’ şi agită pancarte pe care scrie: ‘Tăiaţi incompetenţa, nu salariile’ , ‘Opriţi distrugerea căii ferate’, ‘Jos mâna de pe CFR Marfă’.
Potrivit preşedintelui FML, Iulică Măntescu, circa 7.500 de angajaţi riscă să îşi piardă locul de muncă, iar aproximativ 60% dintre salariaţi lucrează pe salariul minim.
În data de 29 martie, mecanicii de locomotivă au anunţat că vor picheta în zilele de 5, 12 şi 19 aprilie Ministerul Transporturilor, iar pe 23 aprilie va fi organizat un marş către Guvern, din cauza situaţiei din sistem.