În zona staţiunilor de pe Valea Prahovei s-a circulat ieri bară la bară, formându-se coloane de maşini care s-au întins pe...
Astfel, în staţiunea Azuga se aflã pe pârtii peste o mie de persoane, iar instalaţiile de transport pe cablu funcţioneazã...
Turiştii care au ales să petreacă Revelionul în judeţul Braşov se pot bucura de schi pe pârtiile Bradul şi Drumul Roşu din Poiana...
Turiştii pot petrece Revelionul chiar pe pârtie, iar iubitorii sporturilor de iarnă le pot practica şi la Bâlea Lac, unde stratul de...
Preţurile practicate de hotelieri sunt, în principal, la fel ca anul trecut sau chiar mai mici, cu 10-20 de procente.Pensiunile şi hotelurile din...
Pentru instalaţiile de transport pe cablu din Poiana Braşov, telecabine şi telegondolă o urcare costă 19 lei pentru un adult şi 12 lei pentru...
După deschiderea sezonului de schi în Poiana Braşov, mâine va avea loc deschiderea oficială a sezonului de iarnă şi la Predeal. Pentru...
Reprezentanţii agenţiilor de turism din Târgu Mureş spun că doar câteva locuri ar mai fi disponibile, la această dată, în unele...
După noile amenajări şi extinderi ale domeniului schiabil din Poiana Braşov, pârtia Drumul Roşu a devenit cea mai lungă pârtie din...
La inaugurare au participat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, ministrul de Finanţe Gheorghe Ialomiţianu şi primarul...
Primii oaspeţi sunt 16 turişti veniţi din Marea Britanie, care s-au bucurat de o cină specială la restaurantul din incinta hotelului, unde...
Pentru iubitorii sporturilor de iarnă sunt veşti bune începând chiar de la acest sfârşit de săptămână, când pot opta...
Conducerea Consiliului Judeţean Covasna a prezentat, azi, noua ofertă turistică a celor două judeţe, lansată pe site-ul panoramic denumit...
După ce societatea care administrează domeniul schiabil din Poiana Braşov a făcut primele teste cu echipamentele de întreţinere a zăpezii, în...
Primarul staţiunii, Lorincz Zsigmond, a declarat că lucrările de modernizare a primei pârtii de schi, în lungime de 480 de metri, au...
Mai sunt doar câteva zile până la inaugurarea pârtiilor şi a instalaţiilor de transport pe cablu din Poiana Braşov.Tunurile...
Operaţiunea face parte din procedura de autorizare a instalaţiilor care vor fi puse în funcţiune din acest sezon rece. Vor fi date în...
Aşa relevă un studiu realizat de Camera de Comerţ şi Industrie. Potrivit datelor statistice, sosirile în principalele structuri de primire...
Realizatoarea paginii web www.virtualszeklerland.ro, Daczo Eniko a declarat că la realizarea site-ului s-a folosit una dintre cele mai moderne...
Primăria Braşov a încheiat un contract de asociere cu firma privată care deţine o parte a instalaţiilor de transport pe cablu din Poiana...
Controalele se vor axa pe agenţiile de turism care oferă servicii în perioada sărbătorilor de iarnă. Comisarii vor verifica securitatea...
Trei pârtii din judeţ sunt funcţionale, după ce proprietarii lor au pus în funcţiune tunurile de zăpadă. Chiar dacă în judeţ nu s-au...
Proiectul, care a început azi şi se va derula pa parcursul a două zile, se numeşte „Shortcut" şi a fost iniţiat de Centrul de...
Potrivit datelor statistice, până la sfârşitul lui octombrie au coborât în subteran aproximativ 400 de mii de persoane. Numărul...
Asociaţia pentru Promovarea Turismului ASTUR Mureş a câştigat proiectul "Muzeul de Etnografie Reghin - cultură şi tradiţie", în valoare...
Aşa se numeşte conferinţa care se desfăşoară în staţiune, aceasta fiind una din acţiunile unui proiect european accesat de Primăria...
Până la primăvară, la intrarea pe trasee vor fi amplasate panouri prin care turiştii vor fi avertizaţi asupra pericolelor urcării pe...
Primarul din Băile Tuşnad, Albert Tibor, a declarat că se lucrează la finisajele interioare şi se aşteaptă rezultatele analizelor apei...
Ei vor să vadă dacă pârtiile respective asigură condiţii corespunzătoare pentru ca turiştii să fie în siguranţă. Şeful...
Premierul Emil Boc, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu au vizitat...
Companiile braşovene din domeniul serviciilor şi turismului au realizat anul trecut afaceri de 3,2 miliarde de lei, adică 11% din totalul cifrei...
Noua cabană a Primăriei Tîrgu-Mureş va fi un local de alimentaţie publică unde tîrgumureşenii vor putea consuma produse tradiţionale...
Regia Pădurilor Kronstadt a realizat un refugiu modern, dotat cu geamuri termopan şi izolaţie fonică, special pentru turiştii care doresc să...
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Demeter Janos a declarat că proiectul face parte integrată din programul "Drumul apelor minerale",...
De la sfârşitul anului trecut, peştera de la Râşnov a intrat în circuitul turistic, după ce a fost amenajată la standarde europene....
Astăzi a avut loc la Braşov lansarea campaniei Agenţiei Metropolitane, de promovare a Ţării Bârsei ca destinaţie turistică de...
Reprezentanţii Asociaţiei Peşterilor Turistice din România vor organiza la Râşnov prima conferinţă privind peşterile turistice din...
Reprezentantul Primăriei, Knop Ildiko a declarat că Biroul Tourinfo va promova cu prioritate staţiunea Şugaş Băi, aflată în apropierea...
Este vorba despre un traseu alternativ, experimental, pentru biciclete pe segmentul Târgu Mureş - Reghin, cu locuri de popas, realizat de...
Traseul este amenajat pe malul râului Mureş şi este prevăzut cu mijloace de semnalizare, cu locuri de popas şi cu indicatoare despre...
Traseul este amenajat pe malul râului Mureş şi este prevăzut cu mijloace de semnalizare, cu locuri de popas şi cu indicatoare despre...
Traseul este amenajat pe malul râului Mureş şi este prevăzut cu mijloace de semnalizare, cu locuri de popas şi cu indicatoare despre...
Traseul este amenajat pe malul râului Mureş şi este prevăzut cu mijloace de semnalizare, cu locuri de popas şi cu indicatoare despre...
Nu va mai exista program de vizitare în cursul săptămânii din cauza lucrărilor de modernizare care au început în această vară şi care...
La agenţiile de turism se găsesc deja pachete cu preţuri competitive. Astfel, se pot cumpăra vacanţe de Crăciun şi Revelion, în ţară...
În Bucegi, acesta atinge aproximativ jumătate de metru. Turiştii sunt sfătuiţi să nu urce pe munte, întrucât stratul de zăpadă...
Noua clădire este dotată cu piscină, băi şi saună, iar la etaj are şi o sală de conferinţe unde pot fi organizate diferite...
Proiectul prevede modernizarea şi dezvoltarea structurilor balneare şi de agrement din zona Şugaş Băi, prin înfiinţarea unui teren de...