Aceştia vor primi doar o treime din doza care se administrează adolescenţilor şi adulţilor, iar părinţii îşi pot programa copiii la...
Potrivit ultimei raportari sunt aproximativ 5 mii 500 de persoane, sub o treime din nivelul atins în toamnă. La Terapie Intensivă sunt 582 de...
Etapa a 16-a din Liga Națională de baschet feminin a început sâmbătă, 22 ianuarie, cu jocurile: Rapid București – KSE Târgu Secuiesc 59-67,...
Runda a 22-a din cadrul Ligii I de fotbal a început vineri, 21 ianuarie, cu întâlnirea FC Argeș – Dinamo București, rezultat 2-1. Sâmbătă,...
În Ungaria și Slovacia se desfășoară, în intervalul 13-30 ianuarie, turneul final al Campionatului European de handbal masculin, ajuns în faza...
Cele două românce rămase pe tabloul principal al probei de simplu la „Australian Open”, primul turneu de Mare Șlem al anului, au evoluat...
Duminică şi luni, de Ziua Unirii Principatelor Române, care este zi liberă, vor fi restricții de circulație pentru camioanele grele de peste...
Municipiul Miercurea Ciuc a înregistrat, sâmbătă, o incidenţă a numărului de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 de 9,03 la mia de locuitori,...
UPDATE ora 16,30 S-au aplicat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, medicul aflat la locul intervenției a fost nevoit...
UPDATE ora 15,45 Echipajul Salvamont a ajuns la victimă, a recuperat-o și au început coborârea către baza pârtiei din Sovata, potrivit...
Grupul de Comunicare Strategică anunţă că în ultimele 24 de ore au fost raportate 19.371 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. Au fost...
Salvamontiştii din toată ţara au primit peste 50 de apeluri, în ultimele 24 de ore, prin care se cerea intervenţia de urgenţă a acestora. Au...
Omul de afaceri Ioan Neculaie este dat în urmărire naţională de poliţişti. El apare pe site-ul Poliţiei Române la persoane...
Executivul marchează astăzi 160 de ani de la formarea primului guvern al României după recunoașterea Unirii depline a Principatelor Unite ale...
De Ziua Unirii Principatelor Române, trenul Unirii va face legătura între București și Iași, anunță CFR Călători. Cursa va pleca luni...
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de viscol şi ninsori însemnate cantitativ valabilă până luni...
Este risc mare de avalanșe în Munții Făgăraș, de gradul 4 pe o scară de la 1 la 5, la altitudini de peste 1800 de metri. Vizată este și zona...
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN 1 Valea Prahovei, pe sensul de mers către...
România este la un pas să depășească 20 de mii de cazuri noi de COVID în 24 de ore. Ieri au fost anunțate peste 19.600. De asemenea, s-au...
Campionatul româno-maghiar de hochei pe gheață, Erste Liga, s-a reluat vineri, 21 ianuarie, cu două jocuri: Fehérvári Titánok – MAC Újbuda...
Cele două românce rămase pe tabloul principal al probei de simplu la „Australian Open”, primul turneu de Mare Șlem al anului, au fost...
Acesta este termenul stabilit la discuţiile de astăzi, care au avut loc după greva de avertisment, de miercuri, la care au participat aproximativ...
Până la începutul săptămânii viitoare vor fi livrate în școli 10 milioane de teste COVID pentru preșcolari, elevi și angajații din...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, azi, la Vălenii de Munte, că varianta Delta a virusului SARS-CoV-2 este încă în...
Anul trecut, Tribunalul Mureș a instrumentat aproape 3000 de dosare în plus față de 2020, potrivit bilanțului prezentat azi de președintele...
Președintele Klaus Iohannis a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc miercuri, 26 ianuarie, începând cu ora...
Potrivit datelor prezentate azi de conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, în anul 2021 s-au produs mai puține accidente decât...
Aceştia sunt nemulţumiţi de subfinanţarea învăţământului românesc, domeniu despre care spun că se găseşte într-un moment...
Naționala de futsal seniori a României urma să susțină la sfârșitul acestei luni două meciuri amicale în compania selecționatei similare a...
La Spitalul Clinic Județean Mureș, care tratează în clinicile de infecțioase, pneumologie și ATI cazurile severe de Covid-19, se observă o...
19.649 de cazuri noi au fost raportate azi din peste 82.300 de teste efectuate. INSP a raportat și 49 de decese ale unor pacienți infectați cu...
Unirea Principatelor Române va fi sărbătorită, la Braşov, pentru al treilea an consecutiv, printr-un eveniment care, deşi nu are un caracter...
Se spune că organismul nostru s-a adaptat de-a lungul mileniilor la felurite condiții, la foamete, la secete, la războaie, stres, la pierderi și...
În anul 2021, la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Mureș s-a înființat un serviciu dedicat pregătirii profesionale a polițiștilor....
Consiliul Județean Harghita a lansat #SkiHarghita, prima regiune de schi din România care include 12 pârtii de schi din 6 locații. Accesul pe...
Mai puțin clasele cu cazuri de Covid-19 confirmate, care sunt peste 30 în județul Mureș. 23% este, la această dată, rata de ocupare a...
Mai puțin de jumătate din capacitatea Adăpostului de Noapte din Târgu Mureș este ocupată în acest moment. Din 2019 acesta nu mai găzduiește...
Evenimentul va avea loc luni, 24 ianuarie, de la ora 11.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş unde se află statuia domnitorului...
Aproape 60% dintre cazurile de COVID confirmate săptămâna trecută au fost la persoane nevaccinate, iar cele mai multe îmbolnăviri vin din...
Primul pacient cu COVID salvat printr-un tratament de suplinire a funcțiilor plămânului dă speranțe medicilor de la Spitalul Județean...
În perioada 13-16 ianuarie s-a desfăşurat, la Târgu Mureş, returul Campionatului Național de polo Under 13 ani, zona Nord, cu participarea...
Banca Naţională se aşteaptă ca preţurile la energie electrică şi gaze naturale să mai crească în următoarea perioadă, chiar şi în...
Liderii coaliției de guvernare au convenit, ieri, ca textul ordonanței de urgență privind noile măsuri de compensare a creșterii prețurilor la...
România a rămas cu două jucătoare la „Australian Open”, primul turneu de Mare Șlem al anului, care se desfășoară la Melbourne, între...
Competiţia se adresează persoanelor juridice, care se pot înscrie până în data de 15 februarie 2022 cu maxim cinci tipuri de ciocolată la...
Consiliului Județean Harghita prin Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Harghita a dezvoltat prima regiune de schi din România, care include...
UPDATE ora 17,40: Victima a fost descarcerată, aceasta este de cod roșu, conștientă. Persoana a fost preluată de echipajul...
Un focar de COVID-19 se înregistrează la Secţia de Boli Interne a Spitalului Municipal din Odorheiu Secuiesc, fiind confirmaţi pozitiv 14...