Controalele din luna noiembrie (aproape 80) au scos la iveală 13 lucrări de construcţie fără autorizaţie, beneficiarii fiind amendaţi, a...
Pentru cinstirea memoriei sale, membrii Vetrei îi invită pe toţi cei care vor să le fie alături la slujba de comemorare, care va avea loc...
Acesta este sloganul unei campanii care se derulează la nivel naţional până la mijlocul lunii decembrie, în sprijinul tinerilor infectaţi...
Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu, a declarat că se intervine de la ora 3.00, când a început să ningă şi...
Directorul instituţiei, Papp Adolf a menţionat că anul acesta circa 1200 de familii din judeţ vor primi alimente pe toată perioada iernii, din...
Ajutorul de stat pentru motorină se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă pentru motorina...
Managerul de transport al societății Siletina, Ioan Truță, speră ca, de mâine, toate autobuzele să circule după program...
Organizaţia din Germania a cerut sprijinul Caritas Alba Iulia, pentru identificarea copiilor din familii defavorizate iar lista cu aceştia a fost...
Coordonatoarea proiectului, Bereczki Kinga a declarat că din acest fond vor fi sprijiniţi în mod special copiii talentaţi care provin din familii...
Ei riscă până la 15 ani de închisoare. Biroul de Presă al IPJ Harghita a anunţat că în cursul zilei de ieri, la Poliţia Gheorgheni a...
În această perioadă a sărbătorilor de iarnă, activitatea poliţiştilor este îndreptată cu precădere spre stopare actelor ilegale de...
Infracţiunea a fost descoperită de conducerea Şcolii Generale din Periş, comuna Gorneşti. Se pare că elevul se ocupa cu vânzarea de...
Se pare că aceste păsări reprezintă o delicatesă de sărbători pentru cei care nu agreează carnea de porc, astfel că hoţii îşi găsesc...
Ieri după-amiaza, poliţiştii din comuna mureşeană Gorneşti au prins în flagrant trei bărbaţi care furau parapeţii metalici, cu scopul de...
Consiliul Judeţean, Mitropolia Ardealului şi Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov vor pune bazele unei reţele de solidaritate...
Este vorba de fostul spital din oraşul Sărmaş care a fost transformat în azil de bătrâni. Pentru a evita aglomeraţia, administraţia...
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Covasna, Petronela Corodeanu a precizat că în cursul zilei de marţi, de Moş...
Târgumureşenii care au cumărat bilete la spectacolul "Căsătoria" de N. Gogol de la Teatrul Naţional, pe 4 decembrie, au făcut şi un gest...
Directorul Crucii Roşii Harghita, Zsigmond Eva, a declarat că voluntarii organizaţiei au reuşit să colecteze, în cadrul mai multor acţiuni...
Victimele afirmă, în ambele cazuri, că nu-i cunosc pe agresori şi că au fost atacate fără motiv. Prima agresiune s-a produs ieri, în faţa...
Aproape zilnic poliţiştii depistează oameni care fură diverse bunuri din magazine ori din locuinţe, de la lucruri mărunte, cum ar fi o...
Acţiunea a fost desfăşurată de ofiţerii de investigare a fraudelor din cadrul IPJ Mureş, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul DGIPI, DGA,...
Potrivit unei statistici făcută publică de Prefectura Harghita, specialiştii Inspectiei de Stat pentru Controlul Tehnic Vitivinicol au efectuat...
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Harghita, la sfârşitul săptămânii, Poliţia oraşului Băile Tuşnad a fost sesizată că mai multe...
Primăria Braşov a încheiat un contract de asociere cu firma privată care deţine o parte a instalaţiilor de transport pe cablu din Poiana...
Cărţile reproduc scene specifice sărbătorilor de iarnă, iar desenele au fost realizate de membrii asociaţiei. Acesta este cel de-al doilea an...
Potrivit specialiştilor consultaţi de Consiliul Judeţean, din cele zece elemente cheie lipsesc mai multe aspecte, care ar contribui la sprijinirea...
Directorul DSV Covasna, dr. Siko Barabasi Sandor a precizat că proprietarii carmangeriei nu au putut demonstra provenienţa cărnii, declarând...
Colegiul Medicilor susţine, într-un comunicat, că, în 2012, sistemul de sănătate va primi mai puţini bani decât în acest an, astfel că...
Marcată pentru prima dată în 1992, la decizia Organizaţiei Naţiunilor Unite, ziua de 3 decembrie este un prilej de a reflecta asupra statutului...
Protestul, denumit "Mitingul tăcerii şi al durerii", s-a desfăşurat în linişte iar oamenii au purtat coli de hârtie pe care scria...
Acţiunea se desfăşoară în 14 sate din arondate comunelor Şimoneşti, Racu şi Mihăileni. Cei mici au fost invitaţi, la anumite ore, în...
Controalele au fost făcute pe drumurile forestiere şi pe drumurile publice, în zonele împădurite cu răşinoase şi în pieţe, târguri,...
Tânărul Ioan Marian, în vârstă de 26 de ani, lucra ca DJ în mai multe cluburi din Braşov şi Bucureşti. El a fost, iniţial,...
Angajaţii fac parte din sectorul construcţiilor şi al îmbunătăţirilor funciare, iar angajatorii au anunţat deja la AJOFM intenţia de...
Reprezentanţii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor spun că, odată cu intrarea în sezonul rece, numărul persoanelor care apelează la...
Controalele se vor axa pe agenţiile de turism care oferă servicii în perioada sărbătorilor de iarnă. Comisarii vor verifica securitatea...
Trei pârtii din judeţ sunt funcţionale, după ce proprietarii lor au pus în funcţiune tunurile de zăpadă. Chiar dacă în judeţ nu s-au...
Ei au participat, astăzi, la o bursă organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cei opt deţinuţi, care se vor...
Proiectul, care a început azi şi se va derula pa parcursul a două zile, se numeşte „Shortcut" şi a fost iniţiat de Centrul de...
Aşa au hotărât consilierii locali în ultima şedinţă. Pentru telecabine şi telegondolă, o urcare costă 19 lei pentru un adult şi 12...
Campania s-a desfăşurat pe toată durata lunii trecute şi a angrenat 118 persoane din judeţul Covasna, dintre care 90 de jandarmi. Acestora li...
Agrometeorologii au analizat, ieri, ultima probă de sol din acest an, următoarele vor fi făcute în februarie, anul viitor. Rezultatele de...
Şi asta deoarece Penitenciarul Miercurea Ciuc organizează, mâine, în colaborare cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă...
In acest scop CJ a solicitat transferarea cladirii din domeniul public al statului in cel al judeţului. Dar si conducerea Primăriei Vâlcele...
Prefectul de Mureş spune că a abordat subiectul privind terenurile în discuţiile avute cu ministrul Agriculturii. Nu mai puţin de 720 000 de...
Este în vigoare restricţia generală de trafic greu impusă pe DN1 Bucureşti - Ploieşti Vest - Braşov şi în continuare pe DN 1 Cluj-Oradea. De...
Aproape 8 000 de persoane sunt pe listele Primăriei Târgu Mureş pentru a primi ajutoarele alimentare provenite din stocurile de intervenţie...