15 persoane care au fost implicate într-o încăierare produsă, aseară, la Miercurea Ciuc, în timp ce participau la o petrecere, sunt cercetate...
Potrivit unei statistici întocmite de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului , în funcţie de numărul de accese la punctele de...
Gospodarii din judeţul Harghita au primit, în ultimii trei ani aceşti bani , în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare...
În 2010 s-a înregistrat o scădere, pusă pe seama crizei economice şi financiare. Directorul tehnic al Salinei Praid, Sebestyen...
Potrivit medicului coordonator, Alice Grasu, Ambulanţa Bucureşti a fost tot timpul la locul incidentelor pentru asistenţă de urgenţă. 14...
În ultima lună a anului trecut, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă se aflau peste 12.000 de braşoveni în...
Conducerea Sanitas Covasna a anunţat azi că va organiza manifestaţii similare de protest şi la nivel judeţean. Preşedintele filialei Sanitas...
Asociaţia Judeţeană de Turism Rural şi Ecologic Covasna a dat startul înscrierilor la ediţia din acest an a festivalului „Pomana...
Sindicatele pregătesc un protest amplu la Târgu-Mureş, care să fie şi autorizat, aşa cum cere legea, în data de 21 ianuarie...
Părerea aparţine organizaţiilor neguvernamentale care se ocupă cu apărarea drepturilor omului din România, potrivit cărora sensul acestor...
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului le transmite celor care au fost abuzaţi în Bucureşti şi în marile...
Mai târziu ca de obicei, astăzi a fost prima zi din acest an în care s-au deschis ghişeele pentru plata taxelor şi impozitelor locale la...
Mai târziu ca de obicei, astăzi a fost prima zi din acest an în care s-au deschis ghişeele pentru plata taxelor şi impozitelor locale la...
După ce au fost chiriaşi în case naţionalizate timp de mai multe zeci de ani, acum mii de braşoveni stau pe unde apucă,...
Într-o primă reacţie după declanşarea protestelor, premierul a apreciat că dialogul şi nu acţiunile violente reprezintă singura...
Pârtiile din staţiunile prahovene Buşteni şi Azuga sunt aglomerate, în primul weekend cu zăpadă consistentă din acest sezon. La Sinaia...
El spune că se va reveni, în două-trei săptămâni, cu acelaşi text, dar puţin "cosmetizat". Preşedintele Sanitas Covasna, Vasile...
Centrul de Incluziune Socială pentru Persoanele de Etnie Romă din Târgu Mureş organizează în perioada 23-30 ianuarie concursul „Joc...
Circulaţia este îngreunată în judeţul Cluj, în zonele Beliş-Poiana Horii şi în defileului Răcătăului. Şi pe DN 17, în Pasul Tihuţa, se...
Cel puţin aşa era pe vremuri în satul Hodac din judeţul Mureş, unde Maria Farcaş îşi aminteşte, parcă ar fi fost ieri, cum s-a măritat...
Salvamontiştii din Buşteni îi avertizează pe turiştii care urcă pe munte să nu se îndepărteze de cabane sau hoteluri. Turiştii se pot...
Cerul va fi mai mult noros şi va ninge pe arii extinse. Cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 10 litri pe metru pătrat. Vântul va sufla...
Aproape 30.000 de lei s-au adunat în decurs de câteva luni prin programul „Carduri comunitare", lansat în vara anului trecut de...
Peste 1.000 de manifestanţi se află, la această oră, în faţa Palatului Cotroceni. Manifestanţii plecaţi din Piaţa...
Mitingul spontan de ieri de la Târgu Mureş pentru SMURD şi Raed Arafat s-a lăsat cu şase amenzi contravenţionale. Jandarmii mureşeni au...
Avocatul Poporului, prof. univ. dr. Gheorghe Iancu, susţine că sancţionarea în baza imaginilor filmate de forţele de ordine este...
Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă pe mai multe drumuri din judeţ din cauza ninsorilor căzute în cursul zilei de...
Aşa a declarat azi, la Tg.Mureş, Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu. Acesta a precizat că, potrivit legii, administraţiile...
Poliţiştii mureşeni au identificat ieri 6 transporturi ilegale de material lemnos. În Răstoliţa, poliţiştii au surprins în...
În judeţ există aproximativ 3700 de arme letale şi neletale. Potrivit şeful Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din...
Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti anunţă organizarea selecţiei pentru studenţii şi masteranzii care doresc să...
Chiar dacă în ultima vreme nu prea a nins, iubitorii sporturilor de iarnă sunt aşteptaţi să se relaxeze la schi, snowbord sau...
Trei bărbaţi din Covasna şi Harghita au fost prinşi în flagrant când furau parapeţi metalici de protecţie de pe marginea drumului...
Decizia a fost luată din cauză că mălaiul şi faina expiră peste o lună de la acest termen. În cazul în care vor rămâne...
Autorizaţiile de muncă sunt emise de Oficiul Român pentru Imigrări. Numărul lucrătorilor străini care au ajuns în judeţul Mureş în...
În luna decembrie, 88 de firme din Mureş au fost verificate de inspectorii ITM în ce priveşte aplicarea normelor de securitate şi...
Liderul PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu a decis să-şi doneze pentru al treilea an consecutiv indemnizaţia pe care o primeşte în...
În Braşov s-au dat peste 300 de amenzi pentru cerşetorie Un număr de 15 cerşetori care se plasează zilnic pe străzile municipiului...
În luna decembrie, ITM Mureş a efectuat 92 de controale, peste 100 de persoane fiind descoperite fără contract de muncă. 8 angajatori au...
Numărul angajărilor prin Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost, în 2011, cel mai scăzut din ultimii trei ani. Datele...
Numărul contribuabililor braşoveni care şi-au plătit deja impozitele este mai mare decât de obicei. În primele trei zile ale...
Un concern german a angajat 130 de persoane pentru magazinul pe care îl va deschide luna aceasta în municipiul Sfântu Gheorghe. Directorul...
Cele mai multe sunt în municipiile Târgu-Mureş şi Sighişoara, dar a crescut oferta de muncă şi în Târnăveni, a declarat şeful...
Comunitatea greco-catolică este discriminată pe toate planurile în România. Aceasta este concluzia raportului privind procesul de...
În câteva zile de la inaugurarea noilor pârtii din Poiana Braşov, încasările aferente exploatării domeniului schiabil au fost...
Este declaraţia făcută, în această seară, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului a dat asigurări...
Demisia de onoare a doctorului Raed Arafat ar trebui urmată de cel puţin alte două demisii. Este opinia copreşedintelui Ligii Pro Europa,...
În condiţiile recalculării în scădere a pensiilor foştilor militari, Fundatia pentru Apararea Cetatenilor Impotriva Abuzurilor Statului...