Din 7 aprilie intră în vigoare modificările la legea adopţiilor. Specialiştii în domeniu spun că schimbările ar putea duce la reducerea...
Pe parcursul anului trecut au fost depuse la Compartimentul de Adopţii din cadrul Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului Mureş 35 de...
Ei au fost prinşi băuţi la volan. Şeful Poliţiei Rutiere Harghita, subcomisarul Nicolae Nica, a declarat că în cazul a 21 de şoferi...
Asociaţia Handicapaţilor Fizic din judeţ doreşte aplicarea unor restricţii pentru cei care construiesc clădiri fără ca ele să fie accesibile...
La două luni de la lansarea campaniei naţionale „Vreau să fiu voluntar", Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Acăţari are...
La două luni de la lansarea campaniei naţionale „Vreau să fiu voluntar", Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Acăţari are...
Meteorologii spun că temperaturile foarte scăzute din timpul nopţilor, chiar geroase din depresiuni, vor mai continua încă câteva...
Un studiu realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii arată că aproximativ 7% din angajaţi sunt victime ale fenomenului de mobbing,...
Câteva mii de tone se află încă în depozitele harghitenilor, producătorii din judeţ fiind foarte îngrijoraţi că vor rămâne cu...
Aşa relevă o statistică prezentată azi de conducerea Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe. Potrivit acesteia, în anul 2009 s-au...
Godri Ferenc, de la naşterea căruia se împlinesc anul acest 150 de ani, va fi omagiat de comunitatea locală, în memoria acestuia...
La Târgul Internaţional de Turism de la Berlin, Braşovul prezintă conceptul „Turismul medical de calitate”. În urma...
Câteva eleve de la o şcoală profesională din Sfântu Gheorghe vor face astăzi, de Ziua Internaţională a femeii, un cadou mai...
La două luni de la lansarea campaniei naţionale „Vreau să fiu voluntar", Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Acăţari are...
Şi asta întrucât Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca anuntă o selectie pentru 220 de locuri de muncă în domeniul...
La două luni de la lansarea campaniei naţionale „Vreau să fiu voluntar", Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Acăţari are...
El a furat echipamente electronice dintr-un liceu din Miercurea Ciuc. Biroul de Presă al IPJ Harghita a anunţat că, în cursul nopţii de...
Acesta este sloganul sub care se derulează Campania de prevenire a consumului de droguri şi a traficului de persoane, care se desfăşoară pe...
În judeţul Braşov, persoanele fără venit reprezintă peste 41% din totalul celor care îşi achită contribuţia direct la Casa...
Recent, poliţiştii covăsneni au identificat o familie din Sfântu Gheorghe care în mod repetat a furat fier vechi dintr-o fostă fermă de...
Spectacolul le este dedicat femeilor, dar nu numai... Toţi ascultătorii care se simt aproape de muzica bună, de eleganţă şi sensibilitate sunt...
Avertismenul a fost lansat de apicultorii harghiteni. Ei afirmă că, din cauza unor boli, va scădea şi numărul familiilor de...
Agenţia Metropolitană şi municipalitatea braşoveană au în plan o strategie pentru centrul istoric al oraşului, vizând atât punerea...
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Harghita organizează concursul local de proiecte pentru tineret pentru acest an.Bugetul alocat este...
Potrivit AJOFM Mureş, rata şomajului este de 6,56%, ceea ce înseamnă că, faţă de luna ianuarie, scăderea este de aproximativ 0,2%. În...
Luna trecută, şeful ITM Mureş, Andrei Mureşan, atrăgea atenţia celor care sunt în căutarea unui loc de muncă să fie atenţi la cererile...
Este singurul centru de recuperare pentru copii cu nevoi speciale din Tîrgu-Mureş care oferă servicii pentru copiii cu dizabilităţi...
Angajaţi ai Centrului pentru Persoane fără Adăpost din Braşov au reclamat recent faptul că în perioada gerului au fost luaţi cu asalt de...
Cele mai multe dintre aceastea sunt în Târgu-Mureş şi Sighişoara, în vreme ce la Târnăveni este doar un post, iar în Sovata...
Aşa susţine inspectorul şef al ITM Mureş, Andrei Mureşan. Chiar dacă, prin controalele desfăşurate în ultimul an, munca la negru a scăzut...
La sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş a fost depusă o sesizare privind suprapunerea de atribuţii a unui funcţionar public din...
Cel puţin aşa cred producătorii agricoli. Potrivit acestora creşterile la legume de până acum sunt justificate de iarna grea din sudul...
Agricultorii covăsneni nu reuşesc să-şi vândă cartofii din depozite, deşi îi dau en-gros la preţ de chilipir. Directorul Direcţiei...
Fondul instituţiei s-a îmbogăţit cu o colecţie de înregistrări donată de Consulatul Republicii Ungare la Miercurea Ciuc. Astăzi, consulul...
Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România a fost desemnat de către Ministerul Muncii, alături de Iolanda...
În urma acestuia şi-au pierdut viaţa peste 1500 de persoane. Seismul de 7,4 grade pe scara Richter, produs atunci, le dă şi acum fiori...
Poliţiştii covăsneni au descoperit trei bărbaţi din judeţul Dâmboviţa care au sustras diverse bunuri din mai multe supermarketuri...
40 de operatori din turism au vizitat în această săptămână oraşul Râşnov la invitaţia Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de...
Alianta Antidiscriminare a Tuturor Taticilor - T.A.T.A. organizează sâmbătă, 10 martie, de la ora 11.00, "Mitingul Părinţilor", în faţa...
La nivelul comisiei judeţene de autorizare a serviciilor de formare profesională a adulţilor au apărut anumite blocaje. Directorul AJOFM...
Acţiunea poliţiştilor este deja o tradiţie. La fiecare început de primăvară, agenţii rutieri le oferă doamnelor conducător auto câte...
Lucrătorii Poliţiei Locale Braşov au adus fiecare de acasă cartoane, şnururi de mărţişor şi chiar mărţişoare, au conceput zilele trecute...
În jur de 150 de persoane au ieşit ieri în faţa Prefecturii Braşov, pentru a răspunde apelului la protest împotriva Tratatului Fiscal pe...
Mai mulţi cetăţeni din localitate susţin că au fost agresaţi fizic şi verbal în timpul unei razii efectuate de forţele de ordine, însă...
Începând din această lună, biroul va fi deschis periodic în incinta Prefecturii din Sfântu Gheorghe.Audienţele vor fi ţinute...
Agenţia Metropolitană Braşov a finalizat a doua etapă a unui proiect privind reintegrarea socială a unor femei de etnie rromă, cofinanţat din...
Echipele de control ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş încearcă astfel să crească eficienţa în combaterea muncii la negru...
Centrul „Perseverenţa" din cadrul fundaţiei s-a închis din cauza lipsei de finanţare . Co-preşedinta Ligii, Smaranda Enache, spune că...