Este o iniţiativă europeană, căreia i s-a raliat din acest an şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Toate inspectoratele din...
Luna trecută, inspectorii de muncă mureşeni au efectuat 93 de controale la agenții economici din judeţ. Au fost constatate 57...
52 de poştaşi mureşeni, membri ai Sindicatului Lucrătorilor din Poştă, au participat ieri la mitingul de protest din Piaţa Victoriei. Chiar...
În urma licitației organizate, pentru acest contract nu a fost depusă nici o ofertă. Centru Respiro este destinat vârstnicilor de...
Reprezentanţii României, Paula Seling şi Ovi s-au clasat pe locul al 12-lea. Asearã au urcat pe scena din capitala danezã, la...
Sute de târgumureşeni de toate vârstele au lăsate deoparte grijile şi au venit, cu mic cu mare, la Platoul Corneşti pentru a se...
Mai multe pachete din lotul respectiv au fost sigilate și nu vor mai putea fi distribuite în școli, până nu se va afla dacă laptele este...
Două dosare sunt de înșelăciune, două de evaziune fiscală și unul de fals în înscrisuri oficiale. Poliţiştii Serviciului de Investigare a...
Este vorba de 300 de hectare de pajişti, la care se adaugă 30 de hectare populate cu jneapăn şi alte 13 hectare ce au fost reabilitate în...
Ministrul Apărării a fost prezent astăzi în comuna Ideciu de Jos din judeţul Mureş, unde a inspectat şantierul lucrărilor de...
Cu acest prilej a fost inaugurat Parcul memorial al Holocaustului, realizat la iniţiativa supravieţuitorilor. Comemorarea a început cu un marş...
Din cei 23 de kilometri de canalizare au fost finalizaţi doar 14, iar astăzi au început lucrările pentru finalizarea integrală a reţelei. De...
Şeful Serviciului Deşeuri şi Arii Protejate din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita, Both Jozsef, a declarat pentru AGERPRES că...
Şeful Serviciului Salvamont Salvaspeo al Consiliului Judeţean Harghita, Fekete Ors, a declarat azi, pentru Agerpres, că anul trecut 150 de copii...
În luna aprilie, Serviciul Control Relaţii de Muncă al ITM Mureş a depistat 35 de persoane care lucrau fără forme legale, iar...
Cursanții se pot specializa în cultura plantelor și în creșterea animalelor. CCI Brașov vine în întâmpinarea celor care vor depune...
Proiectul a fost lansat astăzi, în prezenţa reprezentanţilor Consiliului Judeţean Mureş şi Consiliului Judeţean Buzău. Banii vin prin...
Asta dacă în intervalul care urmează nu vor fi convinşi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional că acest număr poate să scadă...
Scopul acestui proiect este creşterea atractivităţii transportului public şi atragerea de noi categorii de călători, în special tinerii. RAT...
Zeci de activităţi sportive şi recreative vor avea loc la cel mai nou festival care promovează sportul şi mişcarea- „ Bucurie în...
Zeci de activităţi sportive şi recreative vor avea loc la cel mai nou festival care promovează sportul şi mişcarea- „ Bucurie în...
Ei cer demiterea directorului general al Companiei, Ion Smeeianu, şi a directorului executiv, Rosita Alexe. Începând cu ora 11,00 vor...
Evenimentul va avea loc în 17 mai, între orele 10-16, la Biblioteca Județeană G. Barițiu. Târgul de voluntariat este singurul...
Proiectul are o valoare de 5,7 milioane de lei, cu o durată de un an şi jumătate şi a fost câştigat în cadrul Programului POSDRU. El...
Evenimentul este organizat de Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Mureş, în parteneriat cu Casa de Cultură a Tineretului şi Clubul...
Începând din acest an, beneficiarii vor depune proiectele on-line, pe site-ul instituției. Agenția de Plăți pentru Dezvoltare...
Este opinia preşedintelui Camerei de Comerţ Elvetia-Romania, Markus Wirth, cu prilejul proiectului educativ "Săptămâna Elveţiei" ce are...
Ultimele statistici realizate la nivel national arată că preţul mediu al locuinţelor a crescut în majoritatea oraşelor din ţară, pentru a...
Prin intermediul acesteia autorităţile îşi propun să încurajeze adopţia câinilor şi pisicilor, dar şi să informeze cetăţenii cu...
Acesta a luat arma de vânătoare a tatălui său şi a împuşcat ilegal un căprior, abandonând apoi puşca şi animalul împuşcat...
În cele patru zile ale minivacanţei de 1 Mai au fost înregistrate 800 de urgenţe în Mureş. Cele mai multe apeluri au venit chiar de Ziua...
Potrivit unui ordin al prefectului, până mâine se desfăşoară ample acţiuni de control privind siguranţa alimentară şi respectarea...
Ei au protestat astfel faţă de reducerea numărului acestor titluri onorifice de la 4 la doar unul pe an, considerând că în acest fel se...
De vină este creşterea cu 15% a taxelor în acest an, dar şi introducerea unei alte taxe, de doi lei, pentru cei care vor, după ora şapte seara,...
Hidrologii au emis, azi, Cod portocaliu de inundaţii pentru versanţi, torenţi, pâraie şi râuri mici din judeţele Timiş,...
Extinderea se va face cu fonduri europene. Rezervația de zimbri de la Vama Buzăului se întinde în prezent pe 10 ha și este administrată...
Asociaţia de protecţie a animalelor „Milioane de Prieteni" anunţă deschiderea sezonului de vară la Rezervaţia de urşi de la...
Luni se va da startul vacanţelor extra-sezon la preţuri reduse. Este cea de-a 14-a ediţie a programului lansat de Asociaţia Litoral-Delta...
Aproximativ 90 de mii de români se află în această minivacanţă în staţiunile din ţară, cu 10 la sută mai puţin decât anul...
5 dintre ei au primit amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei deoarece au făcut scandal la Platoul Corneşti, pe fondul consumului excesiv...
Turiştii amatori de ascensiuni montane, care se află în aceste zile pe Valea Prahovei sau în zona Braşovului, sunt sfătuiţi de...
Doar 7,6% vor merge la munte sau la mare şi 1,5% vor pleca în străinătate - arată un studiu realizat de Mednet Marketing Research...
Persoanele eligibile trebuie să fie înscrise într-un registru unic al APIA cu suprafeţele de teren pe care le deţin sau să deţină o...
CFR Călători a transportat, în primele trei luni ale anului, cu 1,7 milioane de pasageri mai mult, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului...
Era distracţie mai mare de 1 Mai în trecut, spun unii târgumureşeni care îşi amintesc că mergeau la defilare în Centru, după care se...
Încă de dimineaţă, cele două spaţii special amenajate în Tg.Mureş pentru picnic s-au ocupat de cei care doresc să menţină tradiţia...
Încă de dimineaţă, cele două spaţii special amenajate în Tg.Mureş pentru picnic s-au ocupat de cei care doresc să menţină tradiţia...
Încă de dimineaţă, cele două spaţii special amenajate în Tg.Mureş pentru picnic s-au ocupat de cei care doresc să menţină tradiţia...