Între Brașov şi Ploiești se circulă dificil, atât pe sensul de urcare (între Comarnic și Azuga), cât și pe cel de coborâre (pe...
Autoritatea Naţională pentru Turism a retras, în anul 2014, licenţele a 107 agenţii de turism, majoritatea din Capitală, conform site-ului...
Este primul concurs de sănii din acest an, din judeţul Sibiu, şi va avea loc mâine, de la ora 12,00, în staţiunea Păltiniş, la complexul de...
Pe creasta masivului Făgăraş stratul de zăpadă depăşeşte un metru grosime. Traseele turistice din masivele Iezer-Păpuşa şi Ghiţu, precum...
Numai opt sunt în timpul săptămânii. 12 dintre ele sunt prevăzute în Codul Muncii, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii...
Un român, căpitanul unei nave cargo, a fost ţinut ostatic în Nigeria timp de două săptămâni, fiind eliberat de membri ai Forţelor navale...
Cardul naţional de asigurări sociale de sănătate ar putea deveni obligatoriu de la 1 februarie, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus...
Forțele de ordine și serviciile medicale de urgență din județul Mureș nu au avut prea mult de lucru în prima zi a anului, astfel că și-au...
Toate hotelurile și pensiunile din stațiunile montane precum cele de pe Valea Prahovei, Bran-Moeciu dar și cele din Mureș, Harghita și Covasna...
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România avertizează şoferii că, în 2015, va deveni aproape imposibilă...
Salariul minim pe economie se majorează la 975 de lei, iar pensiile vor fi majorate cu 5%. De asemenea, salariile angajaţilor din sistemul sanitar...
Autoritatea de Supraveghere Financiară reduce, începând din acest an, mai multe taxe şi cote aplicate pieţei de capital şi fondurilor de...
Salvamontiştii sibieni atrag atenţia că în Munţii Făgăraş există în această perioadă, risc crescut de avalanşe, de gradul al 3-lea, pe o...
În noaptea de Revelion nu au fost înregistrate probleme de siguranţă publică, a anunţat, cu puţin timp în urmă, Poliţia Română. Peste 25...
Primul născut al anului 2015 în judeţ este Raimond, care a văzut lumina zilei la ora 3,30 la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc. Al doilea...
Trei persoane au ajuns la spital după ce fost rănite de artificii sau petarde când sărbătoreau trecerea în Noul An. Potrivit dispecerului de...
18 cupluri din judeţele Gorj, Braşov, Vâlcea, Timiş şi Dâmboviţa, s-au căsătorit în noaptea de Anul Nou la "Poarta Sărutului" din...
Aproape 800 de maşini vor fi echipate cu astfel de module, în urma unei investiţii de aproximativ 400.000 de euro. Dintre acestea, 390 de...
Aprecierea vine din partea Asociației Aeroporturilor din România, care a constatat că în privința numărului de pasageri deserviți, în...
Extrem de puține grade în termometre și mulți decibeli au fost în noaptea dintre ani la Tîrgu-Mureș unde circa 2.000 de oameni au petrecut pe...
O ameliorare de scurtă durată a vremii a permis reluarea operaţiunilor de căutare a rămăşiţelor unei aeronave de pasageri a companiei Air...
Aproape 100 de agenți ai Poliției Locale au asigurat noaptea trecută ordinea la petrecerile de Anul Nou care au avut loc în centrul Municipiului...
La ora 5 și 25 de minute s-a înregistrat prima naștere din județul Mureș la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Tîrgu-Mureș. Carina...
Peste 600.000 de români îşi serbează astăzi onomastica. În prima zi a anului, creştinii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc Tăierea...
De la 1 ianuarie salariul minim creste la 975 de lei iar de la 1 iulie acesta va ajunge la 1.o5o de lei. De luna viitoare pensiile din sistemul...
Cum vor putea sărbători românii care s-au hotărât să-şi petreacă " noaptea din ani " în aer liber cu familia sau prietenii ne spune...
Organizatorii estimează că vor participa peste 600 de mii de persoane. Cu acest prilej, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Monica...
Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 31 decembrie a.c., un mesaj cu prilejul Anului Nou. Vă prezentăm acest...
CFR Călători lansează din 1 ianuarie 2015 oferta de călătorie 'Trenurile Zăpezii 2015', prin care călătorii vor beneficia, în perioada 1...
Astfel, vor beneficia de recunoştinţa statului român numai persoanele care au avut un rol determinant în victoria Revoluţiei din 1989....
Deși mercurul din termometre era cel mai scăzut, în această dimineață la ora 8, 9, când a ieșit soarele, mulți dintre târgumureșeni au...
Pensiile din sistemul public se majorează cu 5%, începând cu luna ianuarie a anului viitor, iar salariul minim pe economie urmează să ajungă...
Biserica Neagră este cea mai mare clădire de cult din România şi totodată un simbol al Braşovului, fiind cel mai vizitat obiectiv turistic din...
Mureşenii care nu şi-au rezervat din timp un loc pentru Revelion au astăzi posibilităţi reduse de alegere. Hotelurile şi pensiunile din...
În acest moment, la azilul de noapte sunt găzduite 140 de persoane care au ajuns aici din cauză că nu au un adăpost şi nici posibilitatea de...
Ultimele avertizări ale meteorologilor au expirat, după ce ieri au fost coduri de vreme rea în mai toată ţara. Codul roşu de viscol a adus...
Ei au plecat spre judeţele atinse de codul roşu duminică, pentru a-şi ajuta colegii mobilizaţi în zonele greu accesibile. Pe lângă personal,...
În cea de-a treia zi de căutări în Marea Java, unde a dispărut avionul de pasageri al AirAsia, anchetatorii au urmărit mai multe informaţii,...
40 de trenuri care ar fi trebuit să circule în sudul ţării au fost anulate astăzi, informează CFR Călători într-un comunicat. Alte 15 vor...
Vremea rea afectează şi ţări din Europa. În Bulgaria a fost instituit pentru azi cod galben de vânt puternic, zăpadă şi îngheţ pentru...
Doi români, de peste 60 de ani, vor petrece patru luni pe apă, într-o croazieră de 112 zile în jurul lumii, de la începutul anului 2015....
Peste patru din zece cazuri de cancer ar putea fi prevenite dacă oamenii ar trăi mai sănătos, spun experţii englezi, menţionând că 600.000 de...
Cui pe cui se scoate - zice o vorbă din popor, iar regula se aplică şi atunci când mănânci prea mult la o masă în familie sau la o petrecere....
Pregătirile pentru Anul Nou sunt în toi în Japonia. Cu această ocazie, în oraşul japonez Osaka a avut loc o ceremonie mai puţin obişnuită,...
Jandarmii montani şi salvamontiştii au identificat zonele periculoase şi reamintesc turiştilor câteva reguli minimale pentru a evita...
Fermierii vor plăti o acciză de 21 de euro pentru o tonă de motorină, diferenţa urmând să fie subvenţionată de stat, oricare ar fi nivelul...
Călătorii, în jur de 60, s-au urcat în trenul care a venit dinspre Bucureşti spre Galaţi. Trenul a rămas pe loc şi se aşteaptă o...
Până la această oră pe raza judeţului Mureş nu s-au înregistrat căderi masive de zăpadă sau viscol, astfel că nu au fost drumuri blocate...