Aceasta a fost de aproape 3 procente. Conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică, cea mai mare scădere a preţurilor în...
Numărul de turiști a crescut spectaculos de la 400 în anul 2000 la peste 30.000 în prezent a declarat, azi, Caroline Fernolend, director executiv...
Cei aproximativ 24.000 de producători agricoli din județul Mureș trebuie să-și reînnoiască atestatele în acest an, întrucât cele emise în...
Numărul copiilor care acuză dureri abdominale, grețuri și vărsături a ajuns la 20, 16 la Școala generală nr. 31 din Brașov și patru la...
În urma acestei analize se va stabili dacă este cazul să se ia măsuri legale împotriva celor care ieri i-au îndemnat pe cei aproximativ 4.000...
Asociația “Creștem România Împreună”, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Garda de Mediu Brașov, Prefectura Brașov, Prefectura...
Inspectorii DSVSA Sălaj şi Cluj derulează o anchetă la o firmă de produse lactate din Sălaj, dar şi la magazine care au comercializat...
Președintele Klaus Iohannis urmează să stabilească împreună cu acesta ziua în care se vor întâlni, au precizat reprezentanți ai...
Zece copii, elevi la școli din Codlea și Brașov, sunt evaluați de medici după ce au acuzat dureri abdominale, amețeli,...
Acestea se vor desfăşura timp de două săptămâni, până pe 25 martie, şi, pentru mai multă obiectivitate, vor fi încrucişate, adică...
CFR pune la dispoziţia elevilor, în perioada 18 – 22 aprilie, călătorii cu trenul la preţuri reduse chiar şi cu 50%, pentru toţi cei care...
Inspectoratele Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă din sud-vestul României aflate sub atenţionări hidrologice sunt în alertă pentru...
Asta după ce ieri circa 40 de copii au fost duşi cu ambulanţa, de la şcoală la spital, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, iar 19 au...
Chimnaca este de 20 de ori mai puternic decât marijuana şi este comercializat în amestecuri cu sodă caustică, acetonă sau...
Proiectul îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii romilor din cartierul „Őrkő”, unde trăiesc aproape 1800 de...
Documentul cere autonomia așa-numitului Ținut Secuiesc. Actul a fost preluat de consilierul prefectului, Ioan Iacob, care a dat asigurări...
Este vorba de aproximativ 200 de tone de zahăr, cantitate ce urmează să fie distribuită în mod prioritar instituțiilor de învățământ...
Polițistul brașovean s-a întâlnit azi cu elevi din clasele terminale ale Colegiului, înainte de lansarea cărții sale la Tîrgu-Mureș. Marian...
Gruparea infracțională româno-daneză ”Cuibul de viespi“, specializată în înşelăciuni şi exploatarea persoanelor a acționat în special...
Aceștia se pot adresa Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din Domeniul Bancar dacă nu reușesc să rezolve pe cale amiabilă...
• În cadrul competiției au fost înscrise 116 proiecte de responsabilitate socială corporativă a căror buget total depășește 5 milioane de...
Primăria a demarat lucrări de marcare a carosabilului pentru șoferi și pietoni, cu precădere în zonele unde au avut loc accidente...
150 de mii de puieți, în doar 24 de ore. Acțiunea este programată în 11 județe din țară, în 26 marie. Proiectul 'Plantează în România'...
Este a doua ediție a evenimentului ,, Obiceiuri și tradiții în Postul Mare “ care se desfășoară până sâmbătă în piața centrală din...
Transformarea trebuie să fie realizată până în 2017, altfel RAT Brașov rămâne fără licențe de transport. Legea nr. 92/2007, privind...
Iată măsurile care au și început să se ia în oraș, după tragicul accident de vineri în care o tânără de 16 ani a fost spulberată pe o...
Deși CJ Brașov a achiziționat autobuzul etajat cu 300.000 de euro, acum, vânzarea lui se va face la un preț cu mult mai mic. În anul 2007, CJ...
Locuitorii din mediul rural sunt cu atât mai săraci cu cât exploataţiile agricole din zonă sunt mai mari, a atenționat azi Cristian Ghinea,...
Directorul general al Companiei Naţionale 'Poşta Română' Alexandru Petrescu, a afirmat azi că, după creșterile de anul trecut, Poșta nu mai...
Potrivit agenției MTI acest lucru a fost anunţat azi, într-un comunicat, chiar de István Szávay, deputat Jobbik în legislativul...
Potrivit Agerpres, limita de viteză cu care şoferii vor putea circula pe străzile şi bulevardele din municipiul Braşov va fi redusă, peste o...
Consiliul Judeţean Braşov și alte instituţii abilitate, au pus la punct un proiect care urmăreşte salvarea monumentelor istorice din judeţ....
Motivul este unul de ordin tehnic, respectiv un soft care nu a retransmis centralizat, din teritoriu, datele furnizate de fiecare agenție de șomaj...
Andrei Roşu a plecat spre Canada, urmând să participe, începând de vineri, la celebrul maraton care se desfăşoară dincolo de Cercul...
Rezultatele analizelor făcute în cazul copiilor din Argeş, Sibiu şi Bacău, îmbolnăviţi cu E.Coli făcute de institutul bucureștean arată...
Camera Deputaţilor a adoptat, astăzi, tacit, o modificare a Legii Educaţiei Naţionale prin care se introduce în sistemul preuniversitar şi...
Gruparea de Jandarmi Mobilă Tîrgu Mureş în cooperare Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Mureş şi cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului...
Unităţile sanitare mureșene au sesizat Direcției Generale de Asistență și Protecția Copilului Mureș 68 cazuri de copii părăsiţi în...
Cei care folosesc taxiul pentru a se deplasa în afara orașului, trebuie să știe că nu există tarif dublu pentru o astfel de călătorie. Unii...
Animalele au scăpat dintr-o fermă olandeză de la Feldioara iar acum produc pagube însemnate peste tot pe unde ajung. De câțiva ani, la...
România este din nou în prim plan internaţional datorită fotografului Alex Robciuc - imaginile sale, care surprind frumusetea Maramuresului...
Acestea vizează condiţii mai bune de muncă, respectarea concediilor de odihnă, deblocarea posturilor vacante şi acordarea unor...
Ziua de 8 Martie este sărbătorită în România ca Ziua Internațională a Femeii, dar și ca Ziua Mamei, în cinstea mamelor și a...
Un autoturism Mercedez-Benz, care a aparținut fostului dictator al României, Nicolae Ceauşescu, şi care a fost evaluat la suma de 50.000 de euro...
Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a declarat, azi, că marşul anunţat de Asociaţie la Tîrgu Mureş, pe reţelele de socializare, nu este...
Primul incendiu a avut loc în zona localităţii Bixad, iar pentru stingerea acestuia au intervenit pompierii voluntari din localitate cu sprijinul...
Copiii din clasele mici sunt cei mai destoinici atunci când vine vorba de 8 Martie deoarece se pregătesc îndelung pentru a le face surprize...
Concursul a fost organizat cu prilejul aniversării a 25 de ani de la prima ediţie a Zilelor Sfântu Gheorghe, iar la acesta au participat 31 de...