Aceasta este una învăţămintele pe care evanghelia din Miercurea Mare le-o prezintă creştinilor ortodocşi şi greco-catolici. Aşadar,...
Dispozitivele cu pricina conțineau care conțineau opere muzicale, audiovizuale, fotografice, filme, grafică sau software. Ele au fost distruse...
Cele mai solicitate locații turistice pentru sărbătorile pascale au fost și în acest an mănăstirile din Maramureș și Bucovina unde locurile...
Declarația vine din partea reprezentanţilor biroului de turism din Ungaria, organizatorul principal al călătoriei cu trenul spre destinaţia de...
Alți 12 mureșeni au primit avertismente de la Poliție, Jandarmerie și Poliția Locală Tîrgu-Mureș. Deocamdată nu a fost sancționată nicio...
Inspectorii Direcției de Sănătate Publică Mureș au încheiat acțiunea de control privind producerea și procesarea produselor lactate și din...
Potrivit unui comunicat al companiei feroviare, vor circula mai multe garnituri ale Trenurilor Tineretului, care pleacă de la Sibiu, trec prin...
Direcţia Sanitar-Veterinară Harghita a autorizat temporar 2 puncte pentru Paştele Ortodox, urmând ca aceste unităţi să fie monitorizate...
Utilizatorii de telefonie mobilă o vor putea descărca din Google Play, în cazul utilizatorilor de Android, şi din AppStore, în cazul...
În ultimele 4 zile aproape 60 de metri cubi de lemn au fost confiscaţi, în urma unor acţiuni pe linie silvică desfăşurate de poliţişti din...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș va deschide, în această vară, un punct de lucru la Sovata, cu un...
Acesta va avea loc joi, la ora 9.30, și este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” al judeţului Mureş. Locul de...
Muzica îi ajută pe bebeluşi să înveţe să vorbească, afirmă un studiu publicat pe 25 aprilie în Statele Unite. Acesta a observat...
Conform tradiţiei creştine, ziua de marţi din Săptămâna Mare este dedicată meditaţiei asupra pildelor pe care Isus Cristos le-a dat...
Asigurările vin din partea prefectului de Mureș, Lucian Goga, după seria de întâlniri cu compania Aquaserv, ultima chiar săptămâna...
Linia de cale ferată Bucureşti-Giurgiu, prima din România, va fi modernizată. Compania CFR Infrastructură a lansat licitaţia pentru realizarea...
Asta după ce Primăria municipiului s-a conectat la Sistemul Naţional de Plăţi Electronice Online. Viceprimarul cu atribuţii de primar al...
Vopseaua tipografică este toxică şi nu este recomandată pentru vopsirea ouălor, atrag atenţia specialiştii. Autorităţile din Sălaj spun că...
Ei pot depune cereri de plată pentru ajutorul de stat pentru motorină utilizată în agricultură aferente perioadei 01 ianuarie – 31 martie...
Inspectoratul pentru Situații de Urgență a început de o lună și jumătate controale la lăcașurile de cult din tot județul pentru a verifica...
Ieri, în jurul orei 10,30, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Tg-Mureş, ajutaţi de cei de ordine publică,...
Vineri s-a încheiat perioada de completare a dosarului de recrutare a celor 641 de mureșeni care s-au înscris pentru ocuparea a 70 de posturi de...
În judeţul Harghita funcţionează 357 de structuri de primire turistică, majoritatea fiind pensiuni turistice şi agro-turistice, preferate de...
Ministrul de resort, Dragoş Pîslaru, a declarat după prima rudă de negocieri, încheiată cu puţin timp în urmă, că se lucrează la mai multe...
Premierul Dacian Cioloş a declarat, în cadrul unei întrevederi cu parlamentarii din Moldova, că introducerea acestor tichete are ca scop...
Aici se găsește, de altfel, singurul punct de sacrificare a mieilor din Tîrgu-Mureș, autorizat temporar de medicii veterinari pentru perioada...
OPC a retras de la comercializare 12 kg de carne și 8 kg de pește. Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au efectuat un control în Piața...
Serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor au eliberat cu aproape 3.000 mai multe cărţi de identitate decât în aceeaşi perioadă...
Acesta este sfatul pe care preoţii îl dau credincioşilor pentru această săptămână. Biserica aminteşte astăzi, în prima zi a Săptămânii...
Potrivit unui comunicat sosit la redacție Transgaz a oprit în această dimineață alimentarea cu gaze naturale a localităţii ca urmare a unor...
Această zi se mai numeşte şi Duminica Floriilor, tocmai datorită faptului că Isus Cristos a fost întâmpinat de către toţi locuitorii...
La acest nou portal, www.locuridemuncaharghita.ro, accesul e mai simplu decât la siteul anterior. Noul portal poate fi accesat din 21 aprilie, el...
Instruirea va avea loc luni, de la orele 12.00, la terminalul "Rulmentul", și va fi făcută de membri Fundației "Motivation" cu o parte dintre...
Se verifică verifica dotarea cu stingătoare şi corecta folosire a instalaţiilor electrice. Având în vedere numărul mare de credincioşi...
Terenul agricol fertil și curat, agricultura tradiţională practicată în zona de deal și de munte, utilizarea redusă a substanţelor chimice...
În ultimii 90 de ani, publicul a aflat nenumărate poveşti şi detalii despre viaţa celui mai longeviv monarh britanic, Regina Elisabeta a II-a,...
Duminică, 24 aprilie – a şasea din Postul Paştelui – , cu o săptămână înainte de Învierea Domnului şi imediat după Sâmbăta lui...
Astăzi, în parcarea unui hypermarket din Tîrgu-Mureș a avut loc o simulare a unui accident rutier, datorat neatenției și a nepurtării centurii...
20 de mii de brașoveni nu au apă caldă, dar, în mod ironic, Sistemul Centralizat de Termoficare din Braşov și-a deschis porţile în...
Pe 11 aprilie s-a deschis subscripția națională pentru achiziționarea operei lui Constantin Brâncuși "Cumințenia Pământului". Aceasta are ca...
Această zi aminteşte de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de...
Aceștia participă ,azi și mâine, la Cluj, la o competiţie organizată de NASA - Space Apps Challenge -, urmând ca cei mai buni să intre în...
Sportivul covăsnean şi-a propus să sară de 555 de ori pe roata din spate a bicicletei, pentru a marca simbolic cei 555 de ani de la prima...
Premiul Pro Urbe, cea mai înaltă distincţie instituită de Consiliul Local Sfântu Gheorghe, va fi conferit în acest an fostului primar al...
62 de cetăţeni străini au fost depistaţi în situaţii ilegale, în ultimele zece zile - anunţă Inspectoratul General pentru Imigrări. Cei...
În județul Harghita, în zona celor 10 locații unde vor avea loc astfel de manifestări, vor fi angrenați în misiuni 38 de...
Râsul joacă un rol crucial în fiecare cultură, dar nu este clar de ce acesta există. Funcţia râsului în comunicare rămâne încă un mister,...
Muzeul Ţăranului din Bucureşti îşi aşteaptă vizitatorii, ca în fiecare primăvară, de Florii, la un târg cu meşteri veniţi din toate...