Poliţiştii braşoveni au declanşat o anchetă penală împotriva unui cioban acuzat că a omorât cu toporul o căţeluşă care stătea de trei...
Sunt din nou alunecări de teren în zona Aciliu, după topirea zăpezii, la marginea tronsonului de autostradă Sălişte - Cunţa, care face parte...
Pompierii au fost solicitați să intervină în localitatea Sîncraiul de Mureș pentru căutarea persoanei. Căutările au durat atunci...
Compania de Drumuri permite din nou, de la începutul lunii, achitarea rovinietei şi prin SMS, la numărul dedicat 7500, după ce serviciul a fost...
Municipalitatea brașoveană ar vrea să nu modifice valoarea acestora nici anul viitor. Proiectul care stabileşte cuantumul taxelor şi...
Cele 140 de cadre didactice din Braşov vor spune la rândul lor, mai departe, elevilor și prietenilor despre cum pot evita această...
Rata şomajului s-a situat, în luna ianuarie, la cel mai scăzut nivel din ultimii 5 ani, ajungând la 5,4 la sută, anunţă Institutul Naţional...
Un Parteneriat global a fost lansat azi, la Bucureşti, între autorităţi şi organizaţiile implicate, printre care UNICEF şi Salvaţi...
Parlamentul European a adoptat azi o rezoluţie în care cere Comisiei Europene să reintroducă obligativitatea vizelor pentru cetăţenii americani...
Astăzi, poliţiştii din cadrul serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita şi Tîrgu Mureş , în colaborare cu ofiţeri de...
Acestea au fost plafonate timp de şase luni, timp în care societăţile de profil au înregistrat pierderi. Este avertismentul lansat, astăzi, de...
Şeful echipei de voluntari care a realizat aplicaţia "Inspectorul Pădurii", Bogdan Micu, spune că există riscul ca, anumite grupuri de interese...
În februarie 2017, cele mai mari creşteri faţă de aceeaşi perioadă din 2016 s-au înregistrat la nivelul Timişoarei, unde preţul a ajuns la...
Campania de primire a Cererilor unice de plată pentru anul 2017 a demarat la 1 martie, iar cererile se pot depune până în 15 mai. Și în acest...
53% dintre români foloseau un smartphone la finalul anului trecut, echivalentul unei creșteri de peste patru ori raportat la intervalul 2012 -...
Sistemul a fost implementat de Serviciul de Permise şi Inmatriculări Auto Covasna începând cu data de 1 martie . Pentru următoarele două...
Aceștia se vor bucura de surprizele pregătite de membrii asociației ,,Milioane de prieteni”. Evenimentele organizate sunt prilejuite de ,,Ziua...
Cu toate acestea, puţini dintre ei mai sunt dispuşi să lucreze în ţară - spun participanţii la o dezbatere pe tema deficitului de talent cu...
Acesta este un nivel minim neatins din 1994, de când există astfel de statistici, iar rata şomajului a coborât la 5,4%, nivel minim din 2008,...
Desemnarea a fost făcută în urma unui studiu realizat de platforma de imobiliare Storia.ro şi agenţia de cercetare D&D Research. Cercetarea...
Într-o singură zi au fost accidentaţi 3 pietoni, iar unul dintre ei a decedat. Primul accident s-a petrecut marți dimineaţa, în jurul orei...
Sistemul prin care autoritățile încearcă să decongestioneze ghișeele, funcționează din această săptămână. Brașovenii care vor să-și...
Autorităţile române se declară mai pregătite decât până acum în cazul unui eventual cutremur cu magnitudine mare. Inspectorii pentru...
Programul Rabla va continua şi în acest an, iar valoarea tichetelor va creşte de la 6.500 de lei, cât a fost în 2016, la 8.000 de lei, a...
Unsprezece organizaţii din judeţul Covasna şi-au depus candidaturile pentru titlul „ONG-ul anului”, conferit de Federaţia Organizaţiilor...
Direcția pentru Agricultură a județului Brașov a început acțiunea de informare a fermierilor cultivatori de tomate în spații protejate,...
Piloţii militari români au executat pentru prima dată deasupra teritoriului României misiuni de realimentare în aer a avioanelor de vânătoare...
În 2016, la nivel naţional, la ANPDCA au fost înregistrate 10 sesizări privind cerşetoria în rândul copiilor, iar la Direcţiile Generale de...
Mureșenii, clienți ai Companiei AQUASERV, nu vor mai fi nevoiți să se deplaseze la sediul companiei pentru a-și achita facturile de apă şi...
Pe lângă activitățile preventive desfășurate astăzi, Poliția Rutieră Mureș a surprins plăcut doamnele și domnișoarele aflate în trafic....
Primăria dorește, de asemenea, să realizeze un registru de evidenţă al tuturor câinilor din municipiu. Potrivit unui proiect de hotărâre pus...
Singurul Maraton pe ape repezi din România va avea loc la o săptămână după Paști, adică între 21 – 23 aprilie. Evenimentul este organizat...
Este răspunsul la soluția propusă de Academia Română pentru exodul absolvenților de facultăți, și anume obligarea acestora de a munci în...
De mai bine de trei săptămâni zeci de elevi de la Colegiul Naţional Octavian Goga, Şcoala Generală Liviu Rebreanu şi Grupul Şezătoarea...
O persoană a murit și alte trei au fost rănite, la Vlăhița, azi noapte, într-un incendiu care le-a cuprins locuința. Purtătorul de cuvânt...
Cu ajutorul acestui sistem, brașovenii care vor să-și schimbe cărțile de identitate nu vor mai trebui să stea la cozi. În ultima perioadă,...
De această măsură beneficiază peste un milion de persoane, potrivit Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. Instituţia anunţa, de altfel,...
Organizatorii evenimentului au precizat, azi că modulul, programat în perioada 3-5 martie, este primul dintr-o amplă sesiune de pregătire ce se...
Apicultorul Simma Francisc, susține că din cauza vremii 2016 a fost, poate, cel mai slab an agricol din ultimii 15 ani. Pentru a face faţă...
Legea care prevede ca marile magazine să expună spre vînzare 51 la sută produse româneşti nu trebuie abandonată, chiar dacă, recent, Comisia...
Părinţii copiilor încadraţi în grade mai mici de handicap îşi vor primi, din nou, indemnizaţia de însoţitor. Ministrul Sănătăţii,...
Un bărbat în vârstă de 39 de ani din judeţul Covasna a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru mituirea unui...
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Covasna, cadavrul bărbatului a fost descoperit duminică, iar în urma cercetărilor a fost...
Ceremonialul a avut loc astăzi la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ”Horea” al județului Mureș, în prezența...
De 1 Martie, studenții sibieni pregătesc o petrecere specială în căminele studențești. Băieții vor confecționa mărțișoare, pe care le...
Consiliul Concurenței vrea să extindă, în acest an, monitorul prețurilor la nivel național și, în paralel, să introducă un instrument...
Comercianții ar fi vrut să-și întindă tarabele în oraș și pe perioada week-endului, pentru a reuși să-și vândă toată marfa. Abia ieri...
Fondurile europene din agricultură nu au fost alocate întotdeuna unde trebuie, având în vedere că 30% din fondurile absorbite de România prin...