Una din activitățile Crucii Roșii este organizarea de cursuri de inițiere în domeniul medical, dar și cursuri pentru acordarea de prim...
Evenimentul automobilistic “Retroparada primăverii” organizat de Retromobil Club România, care ar fi trebuit să se desfăşoare sâmbătă în...
Autoritățile din Predeal pregătesc pârtia Clăbucet pentru a fi redeschisă, în weekend, după ce stratul de zăpadă depășește un metru, în...
Aceștia vor să continue tradiția în ceea ce privește trecerea copiilor la majorat. Duminică, 6 tineri cu vârsta de 14 ani vor primi...
Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Localităţile unde au loc intervenţii pentru reluarea alimentării...
Poliţiştii din judeţul Argeş vor amenda Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru neasigurarea stării de viabilitate...
Cei mai afectaţi sunt cei din zona Sighişoara, unde arborii doborâţi au rupt liniile electrice. Angajaţii de la Electrica lucrează şi acum la...
Este o zi închinată Maicii Domnului. Sărbătoarea aminteşte de o minune săvârşită de Maica Domnului în secolul al V-lea, când i-a...
Și Junii Brașovului vor amâna coborârea în cetate pentru weekendul următor. Deși în această perioadă primăvara trebuia să trezească...
Un cutremur cu magnitudinea 3,1 s-a produs joi, la ora 23,05, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 105,1 kilometri, potrivit Institutului Naţional...
Este vorba, în principal, de pungile de plastic cu mâner subțire care ar putea dispărea din România ca urmare a unei inițiative a...
87% dintre aceștia au fost tăiați în abatoare și apoi vânduți în magazine, restul fiind sacrificați la cele două puncte autorizate din...
Ieri, poliţiştii mureșeni din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice au efectuat, împreună cu reprezentanţi ai Gărzii Forestiere...
În acest sens a demarat un concurs la care poate participa orice brașovean cu imaginație. SC RATBV SA vrea să schimbe sigla societății iar în...
În teren continuă să acționeze 13 echipe de intervenție ale Electrica, astfel încât toate avariile să fie remediate în această după...
Evenimentul, organizat de „Retromobil Club România”, va avea loc la sfârşitul acestei săptămâni în mai multe orașe din țară, printre...
De acest ajutor vor beneficia cei care au între 3 și 9 vaci și au livrat minimum 4 tone de lapte în perioada aprilie 2015 – martie...
Sindicatul Alternativa 2002 Azomureş a început astăzi strângerea de semnături. Membrii de sindicat sunt întrebaţi dacă intră în grevă sau...
Tânărul de 28 de ani conducea un autoturism pe strada Primăverii, din municipiul Tg. Mureş, dar nu a oprit la semnalul regulamentar al...
În judeţul Prahova aproape 8.000 de consumatori nu au energie electrică, acolo au fost afectate 118 puncte de transformare din 12...
Polițiștii brașoveni au reușit să recupereze picturi din secolul 18-19 și fildeș în valoare totală de peste 100.000 de euro, dar și 1,5...
Inspectorii sanitar veterinari din județul Mureș au desfășurat peste 140 de controale în piețe și unități de procesare, transport și...
Cele 600 de jucării expuse datează de prin anii 60-70 însă foarte multe dintre ele au chiar și 100 de ani vechime. Muzeul „Casa...
Acesta se va desfășura între orele 10,00 și 15,00 explică purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al...
Acestea s-au produs din cauza vremii nefavorabile. În zona Miercurea Niraj, 12 localități au rămas fără curent electric, informează...
Reprezentanții ISU Brașov spun că exerciţiul de alarmare în caz de dezastre a ieșit destul de bine. ISU „Țara Bârsei” Brașov a...
Seismul cu cu magnitudinea de 3,6 grade pe scara Richter s-a produs în această după amiază la o adâncime de 132,8 kilometri, conform datelor...
Prefectura Mureș ia primele măsuri, menite să stopeze acest fenomen des întâlnit în cel mai important oraș turistic al județului. În acest...
Salvamontiștii din Bușteni au plecat în căutarea a doi tineri de 23 de ani din București care au rămas blocați pe Valea Caraiman - în zona...
Dino Parc Râșnov găzduiește un meteorit extrem de rar, datorită dimensiunilor sale, descoperit recent pe teritoriul României, la Suceag în...
Doi tineri brașoveni s-au ales cu dosar penal chiar de Sărbătorile Pascale. În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.40, pe...
I.G.S.U. desfăşoară în această săptămână un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din...
Un brad căzut a îngreunat circulaţia la Izvorul Mureşului. Arborele a afectat traficul şi reţeaua electrică din zonă, dar la această oră...
In perioada premergătoare sărbătorilor pascale, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare Covasna au aplicat sancţiuni în valoare de peste 6700...
Acestea au vârste cuprinse între 31 și 59 ani și au fost reținute ieri de polițiștii din cadrul IPJ Brașov. Potrivit anchetei, în...
În cadrul exerciţiului PROCIV 2017, desfăşurat la nivel naţional de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, mâine, vor fi...
În cazul în care sunt nevoiţi să folosească traseele montane, ei sunt sfătuiţi să aleagă un drum mai puţin dificil şi eventual,...
Timpii de aşteptare pentru controlul documentelor de călătorie este de peste 30 de minute. Situaţia a intrat în normal la Nădlac II de pe A1...
Ceremonia de deschidere a exercițiului militar multinațional a avut loc la Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu,...
UPDATE: Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în județul Brașov, circulația rutieră pe DN1E Râșnov...
O femeie în vârstă de 42 ani, care conducea, ieri după-amiază, un autoturism pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Brașov, a accidentat...
Personalul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni, județul Harghita, a decis să se mobilizeze pentru a iniția și...
Totodată, 75 de şoferi au rămas și fără permis de conducere. În perioada 10-16 aprilie, polițiștii de la Circulație, din cadrul IPJ...
Peste 2.000 de pompieri au fost mobilizaţi în perioada următoare pentru eventuale intervenţii de urgenţă, după anunţul de vreme rea. 1.700 de...
Până la jumătatea anului viitor toate unităţile de pompieri din ţară vor avea autospeciale noi dotate cu echipamente moderne pentru...
I.G.S.U. desfăşoară în această săptămână un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din...
Rata de ocupare a populaţiei din România a crescut uşor anul trecut, până la 61,6%, dar rămâne, în continuare, mai scăzută decât în...
Angajaţii care lucrează de sărbători trebuie să primească zile libere sau un spor la salariu. Potrivit Codului Muncii, ziua liberă poate fi...