Două convoaie franceze, formate din vehicule de intervenţie, ambulanţe, echipamente medicale şi de salvare ce vor fi oferite serviciului...
Conform unei noi ordonanțe de urgență, costurile aferente găzduirii refugiaților vor putea fi decontate prin intermediul autorităților publice...
Creşterea este prevăzută în proiectul de buget al CFR Călători şi ar urma să acopere majorarea costurilor cu energia şi carburantul, a...
Ministerul Transporturilor semnează, astăzi, cu producătorul francez Alstom contractul pentru achiziţia a cel puţin 20 de trenuri electrice noi,...
Cuplurile din Sfântu Gheorghe care celebrează în acest an nunta de aur sau diamant vor fi sărbătorite în cadrul unui eveniment public organizat...
Camera Deputaților a adoptat ieri, în calitate de cameră decizională, o lege care prevede și asigurarea unei zone de protecţie între...
La o lună de la începerea războiului, familiile cu copii refugiate în județul Mureș încearcă să le ofere celor mici o viață cât mai...
Până în prezent, 33 de unități administrativ-teritoriale din cele eligibile din județ au semnat contracte de finantare cu Oficiul de Cadastru...
Este motivul pentru care Ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu, i s-a cerut să intervină pentru a salva acest produs autentic, mărul...
Cinematograful Cineplexx din Shopping City Târgu Mureș s-a alăturat demersului autorităților din Târgu-Mureș de a oferi suport familiilor de...
Circa 30 dintre aceștia sunt copii neînsoțiți, unii orfani, spun autoritățile brașovene. Copiii au fost luați în grijă Direcția de...
Primăria Municipiului Târgu-Mureș a deschis, miercuri, un nou centru unde persoanele care vor să se autorecenzeze pot primi asistență în acest...
Având în vedere numărul mare de refugiati care intră pe teritoriul român, autoritățile au decis o centralizare a donațiilor pentru ucraineni...
36.000 de angajați din peste 1.200 de firme brașovene au trecut, în ultimii doi ani, la programul redus de lucru denumit Kurzarbeit. Este vorba...
Dacă vremea o va permite, pe pârtiile din Poiana Brașov s-ar putea schia până aproape de Paște. Cel puțin în partea superioară a masivului...
Garda de Mediu Covasna a amendat cu suma de 2.000 de lei o persoană care dezmembra ilegal autovehicule, în localitatea Ariuşd. Într-o postare...
Românii care găzduiesc cetățenii refugiați din cauza războiului din Ucraina vor putea să își recupereze o parte din cheltuielile cu cazarea...
36.000 de angajați din peste 1.200 de firme brașovene au trecut, în ultimii doi ani, la programul redus de lucru denumit Kurzarbeit. Este vorba...
Informațiile răspândite printr-un mesaj transmis pe canalul de socializare WhatsApp prin care se prezintă faptul că, astăzi, deasupra României...
Copiii au ajuns la Brașov la începutul lunii martie. Împreună cu aceștia au ajuns și doi însoțitori și copiii lor. Toți au fost preluați...
Peste 2.800 de şcolari din judeţul Harghita din 34 de clase din ciclurile primar și gimnazial s-au înscris în programul 'Micul Grădinar'...
În urmă cu câteva zile au ajuns la Casa de Oaspeți a Primăriei Târgu Mureș peste 30 de copii sportivi, majoritatea înotători din Ujhorod,...
Fundaţia SERA România a investit, în decurs de peste două decenii, 2 milioane de euro pentru dezvoltarea sistemului de protecţie socială din...
Numai în ultima săptămână au fost identificați în județ peste 100 de astfel de cultivatori de pământ, dar numărul lor este mai mare...
Filiala ar urma să le ofere asistenţă ucrainenilor, care îşi părăsesc ţara, din cauza războiului. România este a doua ţară care...
Asigurările au fost date de autorităţi în contextul în care au apărut speculaţii referitoare la existeţa unui nor toxic, care ar veni dinspre...
Peste 1.100 de puieţi de pomi fructiferi au fost distribuiţi săptămâna aceasta locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe prin programul 'Un...
Este de fapt o modificare tehnică a Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, promulgată luni de preşedintele Klaus Iohannis,...
Începând din 14 martie, timp de două luni, românii pot completa singuri, online, formularul oficial. Fiecare persoană, indiferent de...
Centrul de aprovizionare gratuită pentru refugiații ucraineni stabiliți la Tg.Mureș s-a deschis astăzi și poate primi clienții interesați să...
Doi bărbați bănuiți de braconaj, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept și uciderea animalelor, cu intenție,...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea care prevede amendarea cu 10.000 de lei şi suspendarea activităţii pentru o perioadă de 30...
Primăria mun. Sf. Gheorghe a achiziționat în urmă cu un an fostul complex industrial de tutun din localitate, iar acum plănuiește să-l...
Decizia Ministerului Mediului de a de a dubla cuantumul amenzilor pentru arderi ilegale de vegetație nu va stopa imediat fenomenul, apreciază...
România are 'toate' garanţiile de siguranţă şi securitate astfel încât să poată să desfăşoare o activitate de turism care să fie în...
Primul dintre cei trei urși, Masha, a ajuns ieri la sanctuarul de urși din localitatea brașoveană Zărnești datorită eforturilor Asociației...
13 refugiați ucraineni, care vor rămâne o perioadă mai lungă în România, sunt relocați astăzi din județul Harghita la Târgu Secuiesc, în...
Centrul Local de Combatere a Bolilor Sibiu a anunţat că există un focar de septicemie hemoragică virală la păstrăvii din păstrăvăriile din...
Asta, după ce Direcţia Hidrografică Maritimă a emis un aviz - există pericolul ca în zona de nord-vest să fie mine. Purtătorul de cuvânt al...
Celula va reacționa imediat la informaţiile false apărute în spaţiul public , precum cea care a determinat creşterea abruptă şi...
Un bărbat din Odorheiu Secuiesc a fost amendat de poliţişti după ce a reclamat la 112, în mod fals, că i-a fost răpit copilul. Potrivit unui...
Azi a avut loc un nou moment din campania de donare inițiată de Biserica Ortodoxă pentru a răspune nevoii acute de sânge în unitățile...
Doar prin Telefonul Copilului, au fost primite anul trecut zeci de sesizări privind fenomenul cerșetoriei în rândul copiilor, multe dintre cazuri...
Peste 7.000 de chestionare de recensământ au fost completate în Harghita în prima săptămână de autorecenzare, arată datele puse la...
Aceștia s-au alăturat ONG-urilor și inițiativelor cetățenești în lupta lor pentru o natură vie, curată și un mediu înconjurător...
Ursoaica Masha, care timp de aproape 20 de ani a trăit într-un circ din Ucraina, a ajuns în această dimineaţă în România şi până la...
În județul Brașov, nouă cetățeni ucraineni au trecut pragul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a-și căuta un...
Voucherele de vacanţă pentru personalul plătit din fonduri publice trebuiau acordate de la 1 ianuarie, dar banii nu au intrat nici până acum pe...