Dezbaterile privind reforma pensiilor speciale, de care beneficiază și magistrații, au dus la un val de pensionări în rândul judecătorilor și...
În perioada Floriilor gradul de ocupare a fost de peste 80 la sută, astfel că se așteaptă ca și de Paște pârtiile de pe domeniul schiabil...
Turiștii care ajung în județul Mureș în perioada sărbătorilor pascale pot admira frumusețile zonei dacă optează pentru o călătorie cu...
Evenimentul intitulat „Împreună pentru comunitate” va avea loc în centrul municipiului Tg. Mureș, în perioada 11-13 mai. Sunt așteptate...
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență vor să se asigure, astfel, că sunt respectate toate normele pentru slujba din noaptea...
Muzeul Astra, situat în pădurea Dumbrava Sibiului, la marginea municipiului, va fi închis mâine până seara, când publicul va putea participa...
Cea mai importantă competiție internațională de robotică organizată în România, World Robot Olympiad, va avea anul acesta o etapă și la...
Cu prilejul Zilei Internaționale a Moașei, sărbătorită în data de 5 mai, la Sala de Naşteri a secției de Obstetrică-Ginecologie sunt...
În noaptea de Înviere, cel mai mare pericol de incendiu vine de la lumânările aprinse ale enoriașilor. Riscul crește și mai mult dacă...
Tânãrul angajat al Gãrzii Naționale Aeriene din Statele Unite, arestat în cazul publicãrii pe internet a unor informații militare secrete...
Evenimentul este inclus în programul „Cornul și laptele”, derulat de municipalitate. Pentru prima vizită a fost aleasă o fermă din Râșnov,...
Sărbătorile Pascale au mobilizat forțe importante ale Ministerului de Interne pentru menținerea ordinii și pentru a interveni dacă situația o...
Fie că au mai mulți bani sau mai puțini, târgumureșenii constată că prețurile la raft cresc de la o zi la alta, iar unele produse chiar...
Programul prin care statul român susține financiar refugiații din Ucraina a fost modificat printr-o ordonanță de urgență în ședința de...
Reprezentanţi ai fermierilor din cinci ţări (România, Polonia, Bulgaria, Cehia şi Slovacia) s-au reunit în Polonia, pentru a semna un pact de...
Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, i-a trimis președintelui Klaus Iohannis propunerea denumirii procuroarei Alina Albu, la șefia Direcției...
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care poliţiştii beneficiază de compensaţii de 50% din salariu pentru închirierea unei...
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov,...
Masa de Paște va fi mai scumpă ca până acum. Date anunțate public arată că produsele alimentare costă cu 30% mai mulți față de...
Cererile pentru aceste ajutoare mai pot fi depuse doar până joi, la Direcţia de Asistenţă Socială Braşov. Este vorba despre Campania "Dar din...
Plimbările cu ATV-ul în pădure sunt din ce în ce mai dese. Şi sunt ilegale. În ultimele zile, s-au aplicat 12 sancţiuni contravenţionale în...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă că au fost încărcate cardurile pentru alimente şi mese calde cu o nouă tranşă de...
Guvernul va acorda o primă tranşă din pachetul de ajutoare financiare destinat compensării pierderilor cauzate de conflictul din Ucraina...
Mulți dintre membri erau minori. 17 descinderi au avut loc la începutul săptămânii în București și în localități din Ilfov, Mureș,...
5000 de rable din oraș își propune municipalitatea să intre în Programul de casare a autovehiculelor uzate, în care proprietarii lor primesc un...
Trei sferturi dintre pensionarii din județul Mureș și-au primit drepturile bănești până astăzi, aflăm de la directorul Oficiului Județean...
Asigurătorii vor porni calculul poliţei de la un nivel de bază, valoarea finală urmând să crească sau să scadă în funcţie de vechimea...
Peste 2 milioane de lei este valoarea amenzilor date de Autoritatea Sanitar Veterinară în urma controalelor făcute în pieţe, depozite şi...
Doar câteva locuri de cazare disponibile mai sunt la această dată în zona stațiunilor balneare și montane din centrul țării, atât la...
Regia Autonomă "Aeroportul Internaţional Braşov - Ghimbav" scoate la concurs un post de Şef Serviciu, gradul I. Concursul va avea loc la data de...
La Predeal, liceenii militari ai clasei a XI-a de la Colegiul Naţional Militar "Dimitrie Cantemir" Breaza au vizitat Batalionul 21 Vânători de...
Cele mai multe au fost în zonele în care au funcționat pârtiile de schi, Poiana Brașov – Sinaia – Voineasa. Din fericire nu a existat nici...
Acestea sunt programate să înceapă din 15 iunie. Între timp, Consiliul Județean Braşov a aprobat bugetul aeroportului pe anul în curs, de 27,5...
Pentru început, 50 de obiective turistice din principalele zone pot fi accesate de pe site-ul Asociației Visit Mureş, înființată de Consiliul...
Viperele au început să apară în locurile circulate de turiștii și localnicii din zonele submontane din Gorj, odată cu creșterea...
Inspectorii de la Protecția Consumatorilor le recomandă cetățenilor să evite cumpărarea cărnii de miel din portbagajele mașinilor iar a...
Cea mai importantă sărbătoare a lumii creștine, Învierea Domnului, este marcată de credincioșii romano-catolici, reformați, evanghelici...
După ninsorile din ultima perioadă, în Poiana Brașov a fost deschisă pârtia de începători Bradul și a devenit funcțională telecabina...
Tranzitul acestor vehicule va fi restricţionat, la punctele de trecere a frontierei cu ţara vecină, astăzi şi mâine, în intervalul orar 7 -...
Mai bine de 530 de șoferi au rămas fără permise de conducere în ultimele 24 de ore. În 47 de cazuri, motivul a fost consumul de alcool...
Riscul de avalanșă este mare, cotă 4 din 5, atât în Munții Făgăraș, cât și în Bucegi, la altitudini de peste 1800 de metri. Pe creste s-a...
Aeronava prezidenţială franceză a aterizat în această dimineață la București, pentru o realimentare, la întoarcerea președintelui Emmanuel...
În perioada 07-10 aprilie aproximativ 300 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile “Regele Ferdinand I” Târgu-Mureș, vor fi la...
Poliţiştii din Harghita au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 115.000 lei. Sancțiunile vin după o amplă acţiune în...
Ministrul Muncii, Marius Budăi, anunță că în această lună pensiile vor fi plătite cu 4 zile mai devreme, adică până marți, 11...
Cea mai cunoscută tradiție catolică din Ardeal este stropitul, care se practică în a doua zi a Paștelui catolic. Acest obicei provine din...
În replică la discuțiile din spațiul public privind nevoia reducerii contribuțiilor sociale la pensii și asigurări sociale de sănătate,...
Înaintea fiecărei sărbători, polițiștii fac apel către populație să respecte o serie de sfaturi preventive pentru a nu transforma bucuria...