Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Mureș beneficiază de o finanțare de 600 de mii de euro din fonduri PNRR pentru digitalizarea întregii...
Institutul Național de Sănătate Publică avertizează că temperaturile ridicate și valurile de caniculă care vin după ploi abundente...
Potrivit unei propuneri legislative a Ministerului Transporturilor, aflată acum în dezbatere publică, 'persoanele care, din cauză de boală, pun...
În anul 2024 s-au alocat sume record pentru marile urgenţe medicale, de peste 500 de milioane de lei. Faţă de alocarea iniţială din ianuarie,...
Ieri a repornit Programul pentru creșterea natalității a Ministerului Familiei, după o întrerupere de circa o jumătate de an în care nu au mai...
Consiliul Județean a predat Companiei Naționale de Investiții un amplasament cu o suprafață totală de peste 4.000 de metri pătrați pentru...
Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România și medicii specialiști fac un apel în privința accesului la prevenție, depistare și...
Ministerul Familiei precizează că sunt disponibile fonduri pentru 10.000 de proceduri de fertilizare in vitro, iar acordarea sprijinului financiar...
Societatea Română de Medicină Sportivă din România trage un semnal de alarmă privind lipsa acută de medici în această specialitate la nivel...
Șeful instituției, Secretarul de Stat, Dr. Raed Arafat, a declarat ieri, la Târgu Mureș, că în perioada următoare în România vor sosi noi...
Autoritățile române lucrează la refacerea sistemului de telemedicină interspitalicesc, după ce peste 100 de unități de primiri urgențe...
Dacă în județul Covasna, un județ fruntaș la nivel național în privința cazurilor de rujeolă, nu au mai fost confirmate cazuri noi de peste...
Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș va face investiții pentru reducerea ricului de infecții. Este vorba de proiectul...
O companie locală de construcții a început lucrările de extindere a Spitalului Sovata-Niraj, un proiect de 21 de milioane de lei din fonduri de...
Acest lucru se întâmplă din lipsă de medici la această specializare. Conducerea spitalului a anunţat că până pe 20 august, când se va...
Medicii voluntari au consultat, în vara aceasta, mii de pacienți din mai multe localități defavorizate din România, în special din comunități...
Aproape 500 de cazuri de rujeolă au fost confirmate până acum în jud. Covasna de la izbucnirea epidemiei în județ, din luna decembrie, anul...
Medicii SMURD Târgu Mureș au constatat că, spre deosebire de alți ani, mureșenii sunt mai precauți în această perioadă caniculară și...
Din cauza temperaturilor crescute, numărul problemelor medicale a crescut în ultimele zile. La Serviciul Județean de Ambulanță Mureș (SAJ)...
Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Dr. Fogolyan Kristof' din Sfântu Gheorghe a depus un proiect pentru atragerea de fonduri europene prin...
Serviciile medicale de urgență din județul Mureș se confruntă cu un număr ridicat de cazuri în această perioadă, deși acestea nu sunt cu...
De ceva timp nu mai există nici o farmacie cu program non-stop la Târgu Mureș, în schimb, fiecare farmacie are program prelungit de funcționare,...
Arșița care a pus stăpânire pe Romania ne obligă să luam măsura utilizării climatizării acasă, la locul de muncă sau în...
Edificiul, construit pe strada Plutelor nr. 8, pe o suprafață de peste 10.700 mp, are 5 niveluri operaționale, 52 de saloane cu 116 paturi de...
Un număr de 503 cazuri noi de rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, a informat, marţi, Institutul Naţional de Sănătate...
Pacienţii cu melanom ocular metastatic din România riscă să rămână fără tratament pentru că medicamementele de care au nevoie încă...
În ședința de ieri, Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care se alocă 3 miliarde de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru...
Mai multe societăţi profesionale ale medicilor contrazic informaţiile transmise de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate despre semnarea a...
99,5% dintre medicii de familie și cei din ambulatoriile de specialitate au semnat până la această oră anexa la contractul de servicii medicale...
Sursa foto: UMFTST Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș a semnat cu Ministerul...
Purtătorul de cuvânt al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu (FITS), Sorana Maier, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că starea...
Aproape două miliarde de adulți sunt expuși riscului de a dezvolta boli grave din cauza unui nivel redus de activitate fizică, iar această...
În ţara în care prea puţini oameni ştiu să acorde primul ajutor, peste 10 mii de arhitecţi şi studenţi la arhitectură din Bucureşti şi...
Cancerele oculare duc de multe ori la pierderea vieții pacienților cu această afecțiune în România, în lipsa unor terapii eficiente, care sunt...
În două ședințe succesive, Consiliul Județean Brașova a aprobat depunerea de proiecte ce au în vedere dotarea secției de Oncologie a...
De la 1 iulie și persoanele neasigurate vor putea beneficia de unele categorii de investigații medicale de specialitate decontate de stat. De...
Potrivit medicilor, cei înaintați în vârstă au suferit mai puțin în ultimele zile, pentru că au respectat recomandările pe timp de...
În aceste condiții, tema Şcolii Naţionale de Vară de la Băile Tuşnad şi Balvanyos – Covasna, ”Balneoterapia şi Balneologia moleculară -...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat în 12 iunie ordinul care aprobă clasificarea Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc...
Cea mai mare tumoră tiroidiană a fost operată săptămâna aceasta la o clinică privată din România la o pacientă în vârstă de 33 de ani,...
În fiecare an, în perioada estivală, numărul solicitărilor pentru cardul european de asigurări de sănătate crește sau chiar se dublează...
14 iunie este ziua în care gândurile lucrătorilor din domeniul sanitar, dar și ale pacienților și aparținătorilor acestora se îndreaptă cu...
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu echipamente medicale specifice anatomiei patologice, necesare pentru diagnosticul...
Ministerul Sănătății a venit cu o nouă informare legată de starea celor șase pacienți care mai sunt internați după ce au fost răniți în...
Agenţia Naţională a Medicamentului anunţă că este vorba despre toate cele trei concentraţii comercializate şi de varianta soluţiei...
Consiliul Județean Mureș va contribui la realizarea proiectului prin asigurarea cofinanțării și a cheltuielilor neeligibile. Decizia a fost...
Consiliul Județean Harghita și Spitalul Județean de Urgență din Miercurea-Ciuc vor depune în aceste zile, în parteneriat, un proiect pentru...
Lucrările la noul spital de pneumologie, care se construiește în incinta Spitalului Județean de Urgență din Sfântu Gheorghe, sunt realizate...