Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat azi că proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale ar...
Comisia Europeană afirmă că raportul din acest an privind România, din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul reformei...
Mihai Poliţeanu, Elena Ghioc şi Răzvan Patachi, membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”, anunţă că au depus un denunţ penal la...
În debutul întâlnirii, preşedintele Comisiei, Adrian Ţuţuianu, a declarat că aceasta este prima şedinţă a acestui for în noua...
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Săcele au fost sesizați, ieri după-amiază, că o persoană a condus un autoturism pe strada...
Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România, Dana Gârbovan, scrie într-o postare pe Facebook că președintele Klaus Iohannis...
Ultimul focar a fost stins ieri la prânz, iar anchetatorii pot intra în interiorul clădirii pentru a preleva probe care să determine cauzele...
Primii doi martori au fost audiaţi ieri, timp de mai multe ore, la Tribunalul Harghita, unde a avut loc un nou termen în acest dosar. Martorii...
Tribunalul Mureş a emis, ieri, mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Szasz Imre Marton, identificat ca fiind autorul al...
Serviciul Român de Informaţii afirmă într-un comunicat de presă că rămâne echidistant, neimplicat politic şi concentrat pe îndeplinirea...
Magistraţii Tribunalului Braşov au respins azi cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv...
Din păcate, alerta de TBC a ajuns și la Brașov după ce s-a depistat că profesoara bolnavă a predat și într-o școală privată din...
USR va iniţia o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Florin Iordache. De asemenea, USR va înainta un memoriu Ministerului...
Peste 3.700 de deţinuţi ar putea fi eliberaţi din penitenciare în baza criteriilor prevăzute de proiectul de ordonanţă de urgenţă privind...
Magistraţii din România apreciază că modificările legislative la cele două coduri nu ajută justiţia şi lupta anticorupţie. Cele mai multe...
Tribunalul Mureş a hotărât, azi, achitarea fostului şef al Ocolului Silvic Răstoliţa, Felician Cotyso Străuţ, trimis în judecată de...
Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat, azi, că va analiza, până pe data de 27 ianuarie, solicitarea Ministerului Justiţiei de avizare a...
Muzeul Judeţean Mureş nu a reuşit să închidă achiziţia pentru Tezaurul dacic de la Mădăraş, fiind pusă la îndoială de instanță...
Preşedintele CCR, Valer Dorneanu, a declarat după şedinţa Curţii că s-a decis amânarea pentru o examinarea mai adâncă a problematicii şi...
Este al patrulea după strămutarea cauzei de la instanţa similară din Braşov. La termenul anterior, din 7 decembrie 2016, instanţa a admis...
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi susţine că nu are de ce să îşi dea demisia şi că nici nu i-a...
Președintele PMP, Traian Băsescu, s-a prezentat azi la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul deschis ca urmare a informațiilor făcute...
Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a declarat, azi, înainte de şedinţa Plenului CSM, că va discuta despre o eventuală legea a graţierii cu...
Fostul premier s-a prezentat azi dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul 'Mineriada', în care este...
Partidul Popular Maghiar din Transilvania şi Consiliul Maghiar Naţional din Transilvania au depus o plângere la Direcţia Naţională...
Fostul președinte Ion Iliescu s-a prezentat azi dimineața la Parchetul General pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul "Mineriada",...
Tribunalul Prahova a emis astăzi un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele unui bărbat care a reuşit să fure, dintr-o...
Consilierii au aprobat astăzi, în ședința extraordinară, constituirea ca parte civilă și delegarea unui coleg al lor la proces ca reprezentant...
General-locotenent Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI, a fost pus la dispoziţia şefului serviciului, Eduard Hellvig. Decizia este o...
Sesizarea a fost formulată de PNL, USR şi PMP privind legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare. Cele...
Al cincilea termen este programat azi, la Curtea de Apel Piteşti. La termenul anterior, din 14 decembrie 2016, jurnalistul Răzvan Savaliuc, care...
Victor Ciorbea a venit azi la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a fi audiat de procurorii militari în dosarul în care au...
Contestația a fost depusă de avocații fostului deputat. Pe 5 ianuarie, un complet de la instanţa supremă a emis un mandat de arestare în lipsă...
Curtea Constituţională a României va discuta joi, 12 ianuarie, sesizarea formulată de PNL, USR şi PMP privind legea de abilitare a Guvernului de...
Procurorii de la Parchetul General urmează să emită citaţii pentru Sebastian Ghiţă şi toate persoanele implicate în dosarul deschis după...
Ministrul justiţiei, Florin Iordache, a susţinut constituirea unei comisii parlamentare în cazul înregistrărilor prezentate de Sebastian...
Este vorba depsre neconstituţionalitatea art. 2 din legea 90/2001, care nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului din cauza...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, azi, emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru Sebastian Ghiţă. Noua...
Parchetul General informează că la Secția de urmărire penală și criminalistică a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca...
Începând de astăzi, Curtea de Apel Târgu-Mureş lansează serviciile ”Info dosar” şi ”Fişă dosar” la adresa...
Direcţia Naţională Anticorupţie a prelungit cu 60 de zile măsurile preventive dispuse împotriva directorului Gimnaziului Romano-Catolic din...
Procurorii au cerut în instanţă, pentru a doua oară, înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura arestării preventive....
Fostul deputat era așteptat azi, la ora 10.30, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, pentru a semna documentele conform...
Un comunicat primit de la IGPR informează că acest lucru reiese din ancheta internă, efectuată de Poliţia Română. În urma aceleiaşi anchete...
Magistraţii Curţii de Apel Braşov au decis miercuri seara arestarea preventivă pentru 30 de zile a omului de afaceri chilian Rafael Garay, acuzat...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă mâine contestaţia DNA la decizia prin care fostul deputat Sebastian Ghiţă poate părăsi...
Alți inculpați sunt fostul premier Petre Roman și fostul director al SRI Virgil Măgureanu. De asemenea, au fost puși sub urmărire penală Gelu...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preschimbat, azi, la solicitarea DNA, termenul de judecată în cazul contestaţiei privind ridicarea...