În Franţa, aproape 34 de mii de oameni au participat, ieri, la protestele "vestelor galbene", dintre care aproximativ 4 mii au fost numai la Paris,...
Liderii europeni au decis aseară să acorde Regatului Unit două opţiuni în vederea amânării Brexitului după data prevăzută iniţial, la 29...
Poliţia din Olanda a declarat că mai multe persoane au fost rănite, dintre care unele se află în stare gravă, într-un atac armat, în oraşul...
Parlamentarii britanici au votat în favoarea amendamentului care presupune ca guvernul Marii Britanii să solicite Uniunii Europene să accepte ca...
Este anunțul făcut de premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, care califică atacul drept unul terorist. Una dintre cele patru persoane reţinute...
Guvernul britanic a anunţat unele dintre măsurile pe care le va adopta în cazul în care Parlamentul va vota azi ca Marea Britanie să...
Deputaţii britanici au aprobat, aseară, un amendament privind protejarea drepturile cetăţenilor europeni după Brexit, chiar dacă ţara va...
Eforturile artişilor din faţa şi din spatele camerelor de filmat vor fi răsplătite la noapte, în Statele Unite, la Los Angeles, unde va avea...
În Italia, trei persoane, printre ei şi un român, au murit în regiunea Lazio din cauza vântului puternic. Două dintre ele au fost acoperite de...
Timp de mai mult de o jumătate de secol, a fost o figură proeminentă a modei haute couture, fiind încă din anii '80 cel care a stabilit...
Uniunea Europeană ia măsuri pentru a asigura conectivitatea transportului rutier şi aerian în cazul în care Marea Britanie părăseşte forul...
Au trecut mai bine de cinci ani de când Michael Schumacher, fostul campion mondial de Formula 1, a avut accidentul de schi. A fost în decembrie...
Traficul aerian în şi dinspre Belgia este blocat astăzi, din cauza unei greve generale de 24 de ore a controlorilor de trafic aerian. Singurele...
Ministerul Afacerilor Externe a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde astăzi este cod roşu de furtună în zonele Attica,...
Parlamentul Britanic ar putea decide amânarea Brexitului până la sfârşitul anului, pentru a împiedica o ieşire fără acord din Uniunea...
Premierul Theresa May prezintă astăzi în Parlamentul de la Londra noua strategie privind ieşirea ţării din UE, aşa-numitul plan B alternativă...
În noi instituţii medicale din Ungaria a fost declarată stare de carantină parţială sau totală, din cauza epidemiei de gripă. Astfel, starea...
Importante căderi de zăpadă au fost semnalate şi în nordul Israelului şi în Cisiordania. Sunt cele mai importante ninsori în Israel după...
Epava unui submarin german din timpul Primului Război Mondial a apărut pe o plajă din nordul Franței, după aproape un secol în care a stat...
Camera Comunelor din Parlamentul de la Londra a respins aseară, cu o majoritate covârşitoare, Acordul pentru Brexit, încheiat de guvernul condus...
Parlamentarii vor vota mai târziu acordul de Brexit propus de guvern, considerat cea mai controversată problemă de legislaţie din ultimii zeci de...
Utilizatorii de Internet trecuţi de 65 de ani au tendința de a împărtăși mai multe informații false pe Facebook decât aceia mai tineri,...
În Austria este cod roşu de ninsori până vineri, atenţionează Ministerul de Externe. Potrivit meteorologilor, va ninge abundent şi se va...
Britanicii care vor ca ţara lor să rămână membră a Uniunii Europene sunt în prezent mai numeroşi decât cei care susţin Brexit-ul - arată...
Studioul Walt Disney a avut cele mai mari încasări din lume în 2018, de 7,3 miliarde de dolari, în special datorită desenelor animate cu Pixar...
Echipele de salvare au găsit 37 de cadavre printre ruine, potrivit unui anunţ făcut în această dimineaţă. Deocamdată au fost identificate 22...
Cel puţin 14 persoane şi-au pierdut viaţa în urma exploziei produse luni, din cauza unei scurgeri de gaze, şi care a dus la prăbuşirea...
Echipe de salvare din Rusia cercetează ruinele unui bloc din oraşul Magnitogorsk care s-a prăbuşit în urma unei explozii provocate de o scurgere...
Noua Zeelandă a intrat în noul an la ora 13.00, ora României. Revelionul a fost, ca de fiecare dată, marcat cu focuri de artificii. Mii de...
Parisul se pregăteşte de o noapte de Revelion supravegheată de un dispozitiv impresionant de securitate, după ce protestatarii din mişcarea...
Modulul spaţial chinez Chang'e-4 se află în faza de poziţionare pentru a aseleniza, în premieră, pe faţa nevăzută a Lunii, a anunțat...
Actriţa hollywoodiană Angelina Jolie a lăsat să se înţeleagă că are în vedere o carieră în politică în viitorul apropiat. În cadrul...
Autorităţile din Insulele Galapagos au interzis vânzarea şi folosirea artificiilor în arhipelag, pentru a-i proteja fauna unică. Artificiile...
În Italia, 30 de persoane au fost rănite în urma cutremurului cu magnitudinea 4,8 produs în apropierea vulcanului Etna, care a reînceput să...
Zece oameni au fost răniţi în Italia, din cauza unui cutremur declanşat de cele mai recente erupţii ale vulcanului Etna din Sicilia, cel mai...
Papa Francisc a reiterat nevoia de iubire frăţească între oamenii de toate rasele, naţiile şi credinţele, în tradiţionalul său mesaj de...
În mesajul său de Crăciun suveranul Pontif i-a îndemnat pe oameni să ducă o viaţă mai simplă şi mai puţin materialistă. La ceremonia din...
În Austria, o persoană a murit şi o alta a fost rănită într-un schimb de focuri trase la un restaurant din centrul Vienei, potrivit postului...
Autorul atacului de la târgul de Crăciun din Strasbourg a fost împuşcat mortal, aseară, de poliţie - anunţă media franceză. Operaţiunea...
Premierul britanic, Theresa May, a rezistat votului de neîncredere asupra conducerii Partidului Conservator. Membrii conservatori ai parlamentului...
Deputaţii britanici vor supune la vot acordul de Brexit încheiat de guvernul Theresei May cu Uniunea Europeană înainte de 21 ianuarie 2019, a...
Salariu minim majorat cu o sută de euro pe lună, ore suplimentare netaxate, eliminarea impozitului pentru protecţia socială în cazul pensiilor...
Judecătorii au decis că acest lucru ar putea fi făcut fără a modifica termenii aderării Marii Britanii. Un grup de politicieni și campanii...
Ministrul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay, a insistat că guvernul de la Londra va face în continuare presiuni pentru votul crucial din...
Guvernul Franţei face din nou o încercare de stopare a protestelor, care au afectat ţara în ultimele patru weekenduri. Un purtător de cuvânt...
Mii de unguri au protestat sâmbătă la Budapesta împotriva noii legi a muncii, care permite angajatorilor să ceară angajaţilor până la 400 de...
UPDATE ORA 15,30 Stare de asediu la Paris. În Franţa au început cele mai ample proteste din ultimii ani. Francezii ies în stradă nemulțumiți...
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a declarat cu puţin timp în urmă, la Bruxelles, că România este bine pregătiră pentru a...