Potrivit conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, în primele 10 luni ale acestui an s-au petrecut 68 de accidente grave,...
După 20 de ani, misterul a fost dezlegat. Probele ADN ridicate de specialişti au fost comparate cu cele ale rudelor în viaţă. Medicii legişti...
UNPR Mureş, al cărui preşedinte este singurul parlamentar independent de Mureş, Corneliu Grosu, are în acest moment 500 de membri şi 10...
Administraţia municipală a câştigat două proiecte, în valoare totală de 1,5 milioane de lei, prin care cetăţenii Târgu Mureşului vor...
În funcţie de avizul Curţii, care va face referire la dreptul Guvernului de a-şi angaja răspunderea pe o lege aflată în dezbaterea Senatului,...
Curtea Constitutionala a Romaniei a decis azi, cu majoritate de voturi, ca Legea educaţiei este neconstituţională, constatând că există un...
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a prezentat stadiul lucrărilor începute la mai multe drumuri din judeţ şi fondurile...
Acţiunea face parte din seria de proteste organizate de sindicatele care sunt nemulţumite de modul în care premierul gestionează activitatea...
Cele cinci confederaţii sindicale din România au transmis un apel către toţi lucrătorii din România, ca astăzi, între orele 12-16, să...
Primăria Sfântu Gheorghe a atras aproape două milioane de euro prin Programul Operaţional Regional (POR) pentru reabilitarea şi modernizarea...
Proiectul Spitalului Judeţean Clinic de Urgenţă de la Hărman a renăscut, după ce se credea că totul s-a încheiat, odată cu anularea...
La protest au participat cadre medicale de la spitalele orăşeneşti Covasna si Baraolt, precum si de la Spitalul de Cardiologie Covasna, a declarat...
În urma adunărilor generale la instanţe şi parchete pentru desemnarea celor 11 noi membri în CSM, potrivit buletinelor de vot centralizate din...
Regia Autonomă Autoritatea Aeronautică Română a solicitat intrarea în faliment a companiei Construcţii Aeronautice Ghimbav, primul termen în...
Victor Prodan a fost demis din funcţie în anul 2009, printr-o hotărâre a Consiliului Local Ungheni. A contestat documentul, iar în 23...
Plenul Consiliului Judeţean Braşov a aprobat ieri un contract de închiriere de la IAR Ghimbav pentru un teren cu o suprafaţă de peste 151.000...
Taxa de staţiune în valoare de un leu de persoană pe zi a fost instituită de Consiliul local Covasna în luna ianuarie a acestui an, iar de...
Ceremonia a început după ora 14, iar 11 preoţi l-au condus pe ultimul drum. I-au stat alături familia dar şi colegi din aviaţie şi militari,...
Preşedintele PRM Mureş,Constantin Amza Mărgărit , a declarat astăzi că ideea Partidului Conservator de a se promova persoane care să se...
Înmormântarea va avea loc la ora 12.00, la Cimitirul Central Municipal. Căpitan-comandorul Sorin-Traian Avram, în vârstă de 40 de ani, era...
10 tineri braşoveni ajung zilnic la Centrul de Consiliere Antidrog din Braşov, pentru a cere ajutor. Îi aduce aici dependenţa de aşa numitele...
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, mai ales în nordul zonei, iar vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări la munte....
Procurorul militar Liviu Lascu de la Parchetul Militar Cluj a declarat, aseară, că luni condiţiile meteorologice au fost foarte bune în zona...
Kelemen Hunor a făcut referire la argumentele legate de faptul că legea educaţiei naţionale este antiromânească şi antinaţională şi a spus...
Federaţia Română de Hochei a stabilit lotul lărgit de seniori al României, care se va pregăti, începând din 7 noiembrie, în vederea...
Consilierii locali din Bod, în frunte cu viceprimarul Ovidiu Bârsan, au înaintat Prefecturii Braşov o scrisoare prin care cer organizarea unui...
Începând cu data de 1 noiembrie 2010, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) a fost acceptată ca membru cu drept de...
Membrii Comisiei de anchetă care investighează prăbuşirea avionului MIG 21 Lancer în satul Călăraşi din judeţul Cluj au găsit cutia neagră...
În localitatea Comăna a fost dat în folosinţă un sector de drum judeţean asfaltat cu fonduri asigurate din bugetul Consiliului Judeţean...
Csibi Barna, un tânăr din Miercurea Ciuc, a depus la Primărie o adresă prin care solicita consiliului local dezbaterea şi aprobarea proiectului...
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, la TVR, că nu va promulga legile care prevăd reducerea TVA la alimente şi neimpozitarea pensiilor...
Şeful statului a anunţat acest lucru azi, după consultări de la Cotroceni cu partidele politice. În declaraţia de presă din această...
Directoarea Spitalului, Monica Sporea a declarat că pregăteşte o serie de pachete de servicii medicale pentru asiguratorii privaţi din România,...
Şeful statului a răspuns : "Nu va avea ce să facă" şi că în discuţia de astăzi care se va desfăşura doar cu arcul guvernamental, se va...
Parlamentarul UNPR de Mureş, Corneliu Grosu, condamnă neparticiparea opoziţiei la consultările de la Cotroceni, care este un semn că, în...
Asociaţia Educatoarelor din România, Agenţiei Metropolitană, Universitatea „Transilvania” şi Direcţia Sanitară-Veterinară Braşov sunt...
Întâlnirea este programată de la ora 12, temele de discuţie vizând concluziile Consiliului European de toamnă, perspectiva relaţiei cu FMI şi...
Preşedintele ţării se poartă ca un preşedinte de asociaţie de locatari, a declarat deputatul PNL de Mureş, Ciprian Dobre, care a subliniat...
Ministerul Sănătăţii a distribuit, la nivel naţional, în urmă cu patru luni, cinci centre mobile pentru donarea de sânge, dintre care unul a...
Planul Urbanistic General al municipiului Braşov a fost demarat în anul 2005 de către Universitatea de Arhitectură Ion Mincu din Bucureşti şi a...
Confederaţia "Cartel Alfa", Blocul Naţional Sindical, CNSLR-Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Confederaţia Meridian...
Aceasta a dat în folosinţă o nouă capacitate de producţie în cogenerare de energie electrică şi agent termic care va asigura încălzirea şi...
Braşovenii care nu şi-au reglementat situaţia privind datoriile găsite de către reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate vor...
Preşedintele PDL Covasna, Dan Manolăchescu a declarat că dacă sindicatele au cea mai mică idee despre cum va ieşi ţara din criză dacă...
Cele două numere pot fi apelate de consumatori atunci când simt miros de gaz sau atunci când li se pare că ceva nu este în regulă cu...
În total au fost despăgubite 40 de persoane din localităţile Sita Buzăului, Băţani, Băcel şi Lunca Mărcuşului, care , în funcţie de...
România este în situaţia în care nu mai poate face o alegere şi depinde de tranşele de la FMI, a declarat deputatul şi liderul PNL Mureş,...
Salvamont Mureş a ajuns să asigure, în cei 5 ani de existenţă, servicii de protecţie şi salvare în vârf de munte, în peşteri şi în ape,...