Asociaţia Şoferilor şi a Drepturilor acestora din România a demarat un program de ajutorare a şoferilor care se trezesc cu maşinile ridicate...
Cerul va fi temporar noros şi, local, vor mai cădea precipitaţii mixte. La munte va ninge. Vântul va sufla slab până la moderat, cu...
Convenţia conferă numeroase drepturi persoanelor cu dizabilităţi şi este un instrument legal prin care aceste persoane pot obliga statul să le...
Organizatorii acestui marş, prilejuit de Ziua Naţională a României, dau asigurări că nu vor exista evenimente violente în cursul...
În urma închiderii unor centrale termice ale Energomur, Primăria a fost nevoită să asigure energie termică prin centrale de bloc pentru acele...
Proiectul, în valoare de 800.000 de euro, a fost câştigat de Universitatea „Dimitrie Cantemir” din Tîrgu-Mureş şi va fi implementat în...
Acest lucru s-a votat în şedinţa de ieri, iar rectificarea a fost impusă, în principal, de datoriile acumulate de Energomur, respectiv acel...
În şedinţa de ieri s-a solicitat aleşilor locali majorarea sumelor pentru sport pentru că „Rezulatele deosebite obţinute în anul 2010 de...
Aşa a declarat Aurel Popescu, preşedintele patronatului Rompan. Creşterea de preţ la grâu de la 120 de euro pe tonă în iunie la 170 euro în...
Aleşii locali şi-au manifestat dorinţa de a prelua în patrimoniul oraşului, Ştrandul „1 Mai” şi de a demara lucrări de reabilitare, dar...
În această dimineaţa în mai multe zone din judeţul Mureş a căzut zăpada, ceea ce a dus implicit şi la desfăşurarea circulaţiei rutiere...
Ca stat membru al Uniunii Europene, România trebuie să facă, la fiecare 10 ani, un recensământ general agricol. Deşi a mai avut loc un...
Acţiunea poliţiei s-a încadrat în campania „Alege viaţa”, al cărei scop este prevenirea conducătorilor auto asupra riscurilor de la...
Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Harghita, Cătălin Romanescu, a declarat că toate drumurile din judeţ sunt albe, echipajele de deszăpezire...
Acestea fac parte din cadrul proiectului "Extinderea reţelei de canalizare şi îmbunătăţiri ale managementului apelor pluviale". Recepţia...
Asociaţia Benone, membră a Federaţiei UNOPA, a organizat astăzi, la Radio Târgu Mureş, masa rotundă cu tema “Societatea română în...
Maniera în care se desfăşoară campania naţională de reevaluare a dosarelor privind persoanele cu handicap a iscat nemulţumiri la nivelul...
El a afirmat că firma va construi 38 de turbine eoliene, iar Primăria Gheogheni i-a acordat deja autorizaţia de construcţie. Pentru acest...
Primul ministru Emil Boc face „o confuzie” când spune că există judeţe unde jumătate din populaţie beneficiază de asistenţă socială....
Specialişti din sistemul de sănătate şi membrii ai partidelor din opoziţie s-au reunit ieri la Braşov la un simpozion intitulat „Apărarea...
Consiliul Local al Municipiului Târnăveni având ca parteneri Comunele Adămuş şi Băgaciu au finalizat implementarea proiectului . Staţia va...
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Clinica de Psihiatrie nr 1, Colegiul Medicilor şi Fundaţia Promentalis organizează, în...
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a declarat că în acest an au fost amenajate peste 450 de noi parcări pentru autoturisme, iar...
Studiul intitulat „Perspective demografice în judeţul Harghita. Proiectarea populaţiei române, maghiare şi rome pe nivel regional” a fost...
Camera de Comerţ şi Industrie Braşov a anunţat că Regiunea Centru are cel mai mare procent de proiecte depuse în cadrul Programului...
Universitatea Transilvania primeşte o nouă recunoaştere mondială, de această dată în urma cercetărilor efectuate în domeniul energiei...
Potrivit legii, cheltuielile pentru alegeri ar fi trebuit să fie acoperite din bugetul local al comunei, însă, neavând fonduri, autorităţile...
După experienţa anilor trecuţi, în care au fost sancţionaţi de Uniunea Europeană pentru că au solicitat bani pentru suprafeţe care nu le...
Aseară s-au acordat premiile pentru competiţia Case Study. Studentul Florin Corciova de la Inginerie Fizică vine cu amănunte de la faţa locului....
În hotărârea CJ Mureş, privind aprobarea bugetului instituţiei, s-a analizat execuţia bugetară pe ultimele 10 luni. S-au constatat...
Campania este organizată în întreaga lume, cu ocazia Zilei internaţionale de luptă împotriva violenţei asupra femeii din 25 noiembrie şi a...
Problemele legate de Energomur şi asigurarea energiei termice pentru populaţie nu s-au încheiat. Mai mulţi târgumureşeni din cartierul...
Studenţii de la Universitatea Transilvania participă la cea de a III-a ediţie a competiţiilor organizate de BEST Braşov. Click audio/video...
Contractul, cu o durată de 912 zile de la data atribuirii, prevede construcţia noului depozit conform de deşeuri Sânpaul, construcţia staţiei...
Organizatorul evenimentului este Asociaţia Benone, membru al Federaţiei UNOPA. Masa rotundă este organizată în cadrul campaniei...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a confirmat primirea scrisorii premierului şi a anunţat că Birourile Permanente reunite ale...
Spitalul de Obstetrică Ginecologie Braşov a scos la concurs 4 posturi de medici, pentru care s-au înscris doar cinci candidaţi. Purtătorul de...
Deputatul Ciprian Dobre a remarcat că, la şedinţa de Consiliu Local de astăzi, a fost inclusă pe ordinea de zi şi acordarea unei sume de 2,3...
Proiectul are ca scop identificarea şi promovarea unităţilor de cazare şi alimentaţie publică „prietenoase” cu bebeluşii, adică pe cele...
Creşterea salarială de 15% anunţată de Guvernul Boc nu va duce de fapt la o creştere reală a veniturilor românilor de rând, este de părere...
Târgul de Cariere, deschis ieri la Braşov, a fost luat cu asalt de cei care doreau să caute un loc de muncă. În medie, câteva sute de...
Deputatul consideră că până la implementarea programuluI „Digital Mureş” Primăria Tîrgu-Mureş ar trebui să-şi rezolve problemele mai...
Debate Club din municipiul Sfântu Gheorghe va organiza, duminică, la Casa cu Arcade din Sfântu Gheorghe, o dezbatere publică pe tema "1 Decembrie...
Directorul Direcţiei Judeţene de Statistică, Ion Popescu, a atras atenţia asupra scumpirilor exagerate care au avut loc în ultimul timp....
Organizatorii au cuprins în program dezbateri, lansări de carte, concerte, dar şi două baluri. Manifestările dedicate Zilei Naţionale vor...
În conformitate cu prevederile Legii poliţiei locale (din 15 iulie 2010), se înfiinţează Direcţia Poliţia Locală şi la Târgu-Mureş, ca şi...
Cerul va fi variabil, mai mult noros şi, local, vor mai cădea precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări...
Consiliul Judeţean Mureş a aprobat, astăzi, 5 hotărâri care vizează proiectul de extindere şi reabilitare a infrastructuri de apă şi...