La nivel naţional, 50 de oraşe au declarat că se alătură campaniei Earth Our, care a devenit cea mai mare manifestare de mediu din istorie, şi...
10 bucătari de la restaurante din Transilvania şi patru de la restaurante din Budapesta au pregătit ceea ce s-au priceput ei mai bine, iar...
Acesta a menţionat că nu agreează ideea termenelor şi ultimatumurilor, dar crede că UDMR ar trebui să decidă într-un 'timp rezonabil' dacă...
Astfel, timp de o oră, între 20:30 şi 21:30, locuitorii planetei vor stinge luminile, pentru a reduce consumul de energie şi implicit poluarea....
CFR Călători a anunţat că trecerea la ora de vară nu va afecta mersul trenurilor, dar vor fi mici întârzieri pentru garniturile aflate în...
Pentru a evita agravarea situaţiei la centrala de la Fukushima echipele de intervenţie monitorizează permanent temperatura reactoarelor....
Liderul democrat-liberal a criticat şi poziţia adoptată de conducerea PSD în cazul arestării preventive a preşedintelui Consiliului Judeţean...
Hospice Casa Speranţei , Kronstadt Media si Asociaţia „Floare de Colţ” Braşov, organizează mâine, începând cu ora 18.00, la Centrul...
70 de persoane, majoritatea femei, au participat astăzi la o acţiune comună a Policlinicii Marmed şi Ortoprofil din Târgu Mureş pentru...
Primăria Târgu Mureş în colaborare cu asociaţiile de proprietari de pe raza Municipiului au demarat astăzi campania de plantat arbori,...
Un purtător de cuvânt al confederaţiei sindicatelor britanice a apreciat la peste "200.000 de persoane" numărul participanţilor la miting....
La munte, precipitaţiile vor deveni mixte. Vântul va sufla slab la moderat, cu intensificări locale. Temperaturile minime, la noapte, se vor...
Există întotdeauns un grad de incertitudine şi nu se ştie exact care va fi cifra de la sfârşitul primului trimestru, dar cred că...
Horia Grama a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în acest fel primarul Antal Arpad ar putea demonstra nu prin vorbe, ci...
Prin gestul simplu de stingere a luminilor se va trage un important semnal de alarmă . Şi Primăria Târgu-Mureş va participa la acest eveniment...
În data de 04.04.2011, ora 16,00, la sediul Incubatorului Tehnologic şi de Afaceri ITA Pro-Energ Produse şi Tehnologii pentru Energie Durabilă al...
ecizia a fost luată în urma întâlnirii de la Tîrgu-Mureş a departamentului de sănătate al PNL. Discuţiile s-au axat pe problemele medicinii...
Avocatul Alice Draghici a declarat, la ieşirea de la DNA, că liderul CNSLR-Frăţia a fost reţinut de procurori în urma unui flagrant, după ce...
Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi Asociaţia Profesională a Experţilor Topografi din România reunite timp de două zile la...
Societatea Ornitologică Română, sucursala Braşov, propune câteva măsuri de protecţie şi conservare a pădurilor şi implicit a faunei. Prima...
În data de 04.04.2011, ora 16,00, la sediul Incubatorului Tehnologic şi de Afaceri ITA Pro-Energ Produse şi Tehnologii pentru Energie Durabilă al...
Liberalii sunt nemulţumiţi de declaraţiile preşedintelui Parlamentului ungar şi ale vicepremierului ungar şi dar şi de declaraţiile soţiei...
Proiectul vizează reabilitarea din „temelie” a 17 kilometri de drum, pe tronsonul Covasna–Zăbala–Imeni–Catalina–Târgu Secuiesc,...
Declaraţia îi aparţine secretarului general al Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, care a fost astăzi prezent la Tîrgu-Mureş la un seminar...
Campania, intitulată ORAŞUL ECO - „NATURA APROAPE DE NOI”, va debuta mâine, la ora 9, dar se va derula tot anul, a declarat purtătorul de...
Acţiunea se derulează sub genericul „Verde pentru cultură” şi are ca scop curăţarea aleilor, a parcului englezesc, a livezii şi lacului...
Manifestarea este găzduită de principalele restaurante din Băile Tuşnad, membre ale Asociaţiei de Turism, unde vor fi pregătite preparate...
Preşedintele Tribunalului Mureş, Sonia Deaconescu, a propus desfiinţarea Judecătoriei Târnăveni, din cauză că de 5 ani funcţionează fără...
Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mureş a organizat astăzi, pentru a doua zi consecutiv, o serie de activităţi menite să marcheze 189 de ani...
Judeţul Braşov a fost vizitat în prima lună a anului 2011 de un număr mai mare de turişti, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent,...
Primarul comunei Vâlcele, Dumitru Marinescu a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că atât Consiliul local, cât şi...
Elevii, atât români cât şi maghiari, au fost atraşi, în principal, de standurile în care erau prezentate armele din dotare, de laboratorul...
"A fost cel mai scurt board pe care l-am avut în doi ani, a declarat, pentru Mediafax, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional,...
Primul meşter din judeţul Braşov care va primi titlul de „Tezaur uman viu”, program iniţiat de Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului...
Primarul Braşovului, George Scripcaru, a avut o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, împreună cu primarii localităţilor Victoria, Săcele...
Urmând exemplul compozitorul maghiar care între anii 1846 şi 1847 susţinea concerte în ţările române pe un pian Erard ce-l însoţea peste...
Procurorii DNA l-au reţinut aseară pentru luare de mită, după ce l-au prins în flagrant în timp ce primea 40.000 de euro de la un om de...
Potrivit unei decizii a Ministerului Sănătăţii, din acest an nu vor mai primi lapte praf copiii sănătoşi care, la recomandarea medicului de...
Meteorologii spun că astăzi şi mâine vremea va fi în continuă încălzire în centrul şi estul Transilvaniei, temperaturile maxime de mâine...
Seminarul a fost organizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România în parteneriat cu Patronatul...
Potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului transmis AGERPRES, cutremurul a avut o...
Dacă ar fi infirmat Curtea Constituţională legea privind modificările la Codul Muncii, aş fi demisionat. Dacă nu o promulgă domnul preşedinte...
Potrivit unui comunicat al Consiliului Judeţean Harghita, proiectul instituţiei pentru reabilitarea băilor tradiţionale cuprinde, în 2011,...
Bilanţul a fost făcut public la două săptămâni după ce nord-estul Japoniei a fost lovit de un cutremur extrem de puternic. Între timp,...
Horia Grama a menţionat că, după ce a analizat proiectul de lege în calitate de membru al Comisiei menţionate, a realizat că aceasta nu va...
Reprezentanţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş spun că până ieri la prânz au depus declaraţia unică circa 85% din totalul de...