Doi bătrâni din Braşov şi nepotul lor au ajuns în această după amiază la spital după ce s-au intoxicat în casă cu dioxid de...
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, lt. Ciprian Sfreja, accidentul feroviar s-a petrecut, în jurul orei 10.00, între...
Cutremurele înregistrate în ultima perioadă în zona comunei Izvoarele, din judeţul Galaţi, au cauze naturale, existând un stres...
Primul dintre ele, cu magnitudinea de 5,5 pescara Richter, a avut loc la ora 4:37 şi s-a simţit la Bucureşti, în multe localităţi din...
Deşi anul acesta cursurile internaţionale pentru tinerii diplomaţi se desfăşoară la Sibiu, deschiderea acestora a avut loc la mormântul...
La ora 4.37, î n zona Vrancea, a avut loc un cutremur care s-a resimţit în aproape toată ţara. Nu s-au înregistrat pagube şi nici victime....
Pentru prima oară la Festivalul Internaţional al Sarmalelor de Praid, ştiriştii, realizatorii şi tehnicienii au pus umărul la muncă şi...
"Ziua Recoltei" a ajuns în acest an la cea de-a XII-a ediţie şi a reunit reprezentanţi ai 15 localităţi din zonă, care au venit cu ce au avut...
Cele 25 de echipe au pregătit peste 50 de specialităţi. Juriul format din cinci persoane, îl are în frunte pe omul de presă şi gurmandul...
Toate pot fi gustate la cea de-a 18-a ediție a Festivalului Internațional al Sarmalelor de la Praid, din județul...
Pedro Almodovar, Serghei Loznitsa, Nanni Moretti, Thomas Vinterberg, Denis Villneuve, Pierre Salvadori sunt doar câţiva dintre...
Aproape 100 de credincioşi braşoveni au întâmpinat racla cu moaştele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, adusă de...
Tinerii, atât români cât şi maghiari, au rostit lozinci prin care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de proiect, au interpretat...
Acesta s-a petrecut la orele prânzului, la limita judeţelor Braşov cu Mureş, în localitatea Mihai Viteazu. Autoturismul condus de Ramona...
Şeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Braşov, Gabriel Florescu, a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că...
La eveniment urmează să participe bucătari din România şi Ungaria. Participanţii, dar şi turiştii şi localnicii vor fi treziţi cu...
Realizatori, ştirişti şi tehnicieni vor pregăti mâne la Festivalul Sarmalelor de la Praid sarmale după o reţetă specială, ştiută doar...
Purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciubotariu, a declarat că focul a fost stins aseară iar dimineaţă, patronul firmei şi...
Seismul a avut loc în această dimineaţă, în judeţul Gorj, la ora 9 şi 41 de minute. Conform informaţiilor publicate pe site-ul Institutului...
Cea de-a 21-a ediţie a Târgului de toamnă de la Odorheiu Secuiesc se desfăşoară în acest week-end, programul curprinzând evenimente...
Depozitul de rumeguş al uni firme de prelucrare a lemnului din Gheorgheni a fost curpins de flăcări, în această după amiază. Pentru stingerea...
În noua fabrică se vor realiza toate etapele de producţie a pompelor de alimentare, destinate marilor producători auto din Europa. Compania...
Evenimentul a ajuns în acest an la ediţia cu numărul XXIII şi va debuta la ora 19, la Sala Mare a Palatului Culturii din Tirgu-Mures, cu un...
Festivalul cântecului şi obiceiului străbun „Ziua Recoltei" a ajuns la cea de-a XII-a ediţie şi va avea loc pe platoul din faţa...
Târgumureşenii mici şi mari sunt invitaţi sâmbătă, de la ora 12,00 să se bucure de programele oferite. Iniţiată în 1931...
Evenimentul „Citim pentru Record" este organizat de reţeaua FasTracKids Tîrgu-Mureş în data de 3 octombrie. Actorii Teatrului Ariel din...
Ninsoarea a creat numeroase turbulențe, atât în traficul auto, cât și în cel feroviar. La Brașov s-a intervenit cu șapte utilaje de...
Echipajele de la Electrica Harghita au remediat defecţiunile apărute după ce liniile de medie tensiune au fost avariate de căderea unor...
Echipele feroviare au tăiat şi îndepărtat copacii căzuţi pe linia de contact şi în gabaritul căii ferate, între cele doua staţii. Sase...
E vorba de Braşov-Predeal, DN1A Săcele şi DN 73 Bran şi DN 73 Predeal-Râşnov. Radu Stroe a precizat că şi în privinţa căilor ferate...
Acesta s-a produs la ora 9 şi 13 minute, pe DN13 E60, din cauza neadaptării vitezei într-o curbă deosebit de periculoasă. În accident au...
Drumul Naţional 2D, care face legătura între judeţele Covasna şi Vrancea, este în continuare închis circulaţiei, după ce pe carosabil au...
Cinci trenuri sunt oprite în gări şi altul pe traseu, informează Compania Naţională de Căi Ferate "CFR". Echipele feroviare sunt la faţa...
Acesta se va desfăşura în perioada 9-13 octombrie, la Teatrul Ariel din Târgu Mureș. Festivalul de film documentar este dedicat...
Acţiunile Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii din Tîrgu-Mureş au debutat la Ceasul cu Flori. Au fost distribuite aproximativ...
Precipitaţiile se vor semnala în zonele limitrofe muntelui din judeţele avertizate. Zonele montane din Buzău şi Prahova, dar şi...
Drumul Naţional 2D a fost închis marţi la amiază circulaţiei rutiere între localităţile Ojdula (judeţul Covasna) şi Tulnici (judeţul...
În centrul Braşovului, autoturismele au format coloane, circulaţia desfăşurându-se bară la bară. Autorităţile au fost luate prin...
Traficul rutier este întrerupt pe DN10, în zona Întorsura Buzăului, din cauza unui autotren care a derapat pe carosabilul acoperit cu...
În judeţ ninge încă de dimineaţă, dar nu există drumuri închise sau blocate. Aflăm mai multe de la purtătorul de cuvânt al IPJ...
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, ag. Nicoleta Marin a declarat că pe DN 2D, în localitatea...
In această dimineață s-a consemnat pentru prima dată în această toamnă lapoviță, care, ulterior, s-a transformat în ninsoare. Maximele...
În capitală, circulaţia mijloacelor de transport a fost perturbată, iar o persoană a fost rănită de un copac smuls de...
In accident au fost implicate un autoturism şi o autoutilitară, în care se aflau nouă persoane. În urma impactului, autoturismul a luat...
Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, a debutat luni, 30 septembrie, la...
Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, a debutat luni, 30 septembrie, la...
Prima ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, a debutat luni, 30 septembrie, la...
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în judeţul Covasna, traficul rutier este întrerupt pe...