Evenimentul va avea loc în perioada 31 august – 3 septembrie și are în centrul atenţiei generaţia Z sau “nativii digitali”, cum sunt...
Cea de-a XVII–a ediţie a evenimentului se desfășoară în localitatea Balvanyos din judeţ, cu participarea a aproape o sută de persoane din...
La Festivalul Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți de la Tîrgu-Mureș marele premiu a fost acordat producţiei ”Nicu...
Pompierii au fost solicitați să intervină la două astfel de incendii în cursul după amiezii. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru...
Scena în aer liber din Piața Cetății Sighișoarei a fost aproape neîncăpătoare pentru zecile de artiști aparținând minorităților...
Printre persoanele rănite se află și un minor, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Potrivit maiorului Cristian Virag, din...
UPDATE ORA 20:20 Una din cele două persoane aflate în avionul prăbuşit în localitatea Tătăruşi din judeţul Iaşi a decedat Unul dintre cei...
Jocul strămoșesc de la Crucea Dreptății al Junilor Dorobanți are loc în fiecare an în prima duminică după sărbatoarea Sfintei...
Acesta se va desfășura pe platoul de lânga refugiul Salvamont din masivul Postăvarul, duminică, începând cu ora 12.00. În cadrul...
980 de persoane îmbrăcate în alb au format ieri la Târnăveni harta României, doborând astfel recordul mondial de 811 persoane în conturul...
Aceasta va susţine la începutul lunii septembrie două spectacole în municipiu. Cele două spectacole, Hunyadi Laszlo şi Văduva veselă, vor fi...
Până pe 20 august, brașovenii şi turiştii sunt invitaţi la a treia ediţie a festivalului. Spectacolele vor avea loc în aer liber, pe scena...
În Piața Obor sunt așteptati, de la ora 18, peste 1.000 de târnăveneni, care vor încerca omologarea unui record mondial, având în centrul...
UPDATE 19 august Celula jihadistă a atentatelor din Spania a fost destrămată UPDATE ORA 16:50 Doi dintre românii răniți în atentatul din...
- Este cea de-a 230-a zi a lui 2017. Au rămas 135 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:24 şi va apune la ora...
Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Văii Gurghiului va avea loc în perioada 25 -27 august, pe Platoul Fâncel din comuna Ibănești. Fiecare...
Brașovenii și turiștii sunt așteptați timp de trei seri, pentru a viziona filme de scurt metraj, în cadrul unui concept de picnic și cinema...
O femeie şi trei copii au murit în această dimineaţă după ce au fost loviţi mortal de un tren interregio care circula pe magistrala 800...
Evenimentul ce se desfășoară între 17 și 20 august a ajuns anul acesta la ediția a XV-a. Pentru prima dată, festivalul are un caracter...
- Este cea de-a 229-a zi a lui 2017. Au rămas 136 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:22 şi va apune la ora...
Asociaţia întreprinzătorilor mici şi mijlocii din judeţul Covasna şi „Ordinul cavaleresc al preparatelor în aer liber” din Transilvania...
Ediţia cu numărul 100 a Târgului de carte Gaudeamus, organizat de Radio România, se încheie, astăzi, la Mamaia, în Piaţeta Perla. În cele...
Sala mare a Muzeului din Tulgheș s-a gătit de Sărbătoare -Sărbătoarea Iei și a Cărții- la care a visat Cristina Timariu și pe care au...
- Este cea de-a 228-a zi a lui 2017. Au rămas 137 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:21 şi va apune la ora...
A șaptea ediţie a Festivalului de cântece populare patriotice "La Oarba și la Iernut" a început cu intonarea Imnului Naţional. Momentul a fost...
La Sibiu, aproximativ 50 de persoane au fost evacuate, în această dimineaţă, dintr-un bloc de locuinţe, din cauza unui incendiu izbucnit...
Prima proiecție specială a festivalului Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți SIMFEST va avea loc în această seară...
În fiecare an, pe 15 august, la hotarul dintre vară și toamnă, creștinii prăznuiesc „Adormirea Maicii Domnului” sau Sfânta Maria Mare,...
Iubitorii de carte sunt aşteptaţi şi astăzi, la ediţia cu numărul 100 a Târgului Gaudeamus, organizat în Piaţeta Perla din Mamaia. Este...
Sfânta Maria este ocrotitoarea marinarilor. La manifestările de la Constanţa autorităţile se aşteaptă să participe peste 10 mii de...
- Este cea de-a 227-a zi a lui 2017. Au rămas 138 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:20 şi va apune la ora...
A XIV-a ediție a Festivalului Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți SIMFEST a debutat astăzi la Tîrgu-Mureș. Acesta...
La Izvoru Mureşului, în judeţul Harghita, se deschid, astăzi, lucrările celei de-a 15-aediţii a Universităţii de vară a românilor de...
- Este cea de-a 226-a zi a lui 2017. Au rămas 139 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:19 şi va apune la ora...
Consiliul Judeţean Braşov şi Muzeul 'Casa Mureşenilor' organizează evenimentul 'Hora Satului', în cadrul proiectului cultural 'Colecţia...
Acest târg de carte este organizat de Radio România în piaţeta Perla din Mamaia și va fi deschis până pe 16 august, programul de vizitare...
Festivalul Internațional al Televiziunilor și Producătorilor Independenți SIMFEST se va desfășura la Tîrgu-Mureș în perioada 14 – 20...
Între 30 august și 3 septembrie municipiul Tîrgu-Mureș va găzdui pentru prima oară Campionatul Mondial de Descarcerare și Acordarea Primului...
Stațiunea organizează în acest sfârșit de săptămână, pe scena de la intrarea de pe Bulevardul ”7 izvoare”, a șasea ediție a...
Predarea comenzii inspectoratului a avut loc astăzi, în Piața Teatrului, în cadrul unei ceremonii la care au participat pompieri, medici,...
O turistă a căzut ieri într-o prăpastie adâncă de 10 metri din zona de creastă a Masivului Făgăraş. La faţa locului a intervenit o...
- Este cea de-a 223-a zi a lui 2017. Au rămas 142 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 6:15 şi va apune la ora...
Festivalul Intercultural de la Sighișoara ce se desfășoară între 17 și 20 august a ajuns anul acesta la ediția a XV-a. Pentru prima dată,...
Colecționari de trabant din toată țara se întâlnesc în perioada 11–13 august în stațiunea Covasna la a 10-a ediție a „Întâlnirii...
În perioada 21–26 august municipiul Sfântu Gheorghe va găzdui tabăra internațională de artă și dans contemporan. Vor participa coregrafi...
Festivalul are loc până pe 14 august în Cetatea Râșnov. Vor fi prezente aproape 60 de trupe din 4 continente. Reprezentantul organizatorilor,...
Gaudeamus, cel mai longeviv şi mai îndrăgit târg de carte din România de peste douăzeci de ani, a ajuns acum la ediţia cu numărul 100. Pe...
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 august, și va fi prezentat de președintele Asociației Europene de Hipnoterapie Medicală și Terapia...