Există o probabilitate foarte mare ca nivelul taxării din România să crească anul viitor cred antreprenorii din România. Aproximativ 70%...
Întreprinderile mici şi mijlocii româneşti duc în 2024 cea mai mare luptă pentru creştere sau chiar pentru supravieţuire, arată o analiză...
Plafonul programului guvernamental FamilyStart destinat familiilor tinere care doresc să acceseze credite a fost suplimentat cu 45 milioane de...
Voucherele de vacanţă au avut un impact pozitiv semnificativ, mai ales în extrasezon, când staţiunile erau mai puţin frecventate, arată...
Într-o lume tot mai agitată în care oamenii trebuie să suporte niveluri ridicate de stress, pe o piață în care competiția este accelerată de...
Interes sporit al băncilor de a rezolva litigiile cu clienții înainte de a ajunge la judecată. Peste patru negocieri pe zi s-au purtat între...
Suma de 200 de euro pe hectar, pe care producătorii de cartofi urmează să o primească anul acesta în cadrul programului ”Cartoful...
Pentru ambele tipuri de producții a fost achitată, în luna iunie, prima tranșă de 1.500 de euro pe hectar pentru fiecare agricultor. Pentru...
Pas istoric în sistemul bancar european: băncile europene lansează sistemul de plăţi Wero, pentru a se desprinde de sistemele americane Visa şi...
Ministrul Muncii spune că problemele semnalate de persoanele cu dizabilităţi în ceea ce priveşte calculul pensiei conform noii legi ar urma să...
Deschiderea sesiunii a avut loc astăzi la ora 10.00, când au reușit să se înscrie peste 9.000 de participanți din cele 6 județe componente ale...
Aurul atinge noi niveluri record și ajunge să concureze titlurile de trezorerie. Motivul? Din cauza incertitudinilor economice și politice...
Persoanele fizice și firmele trebuie să plătească impozitul pe lux introdus de la începutul anului prin Legea 296/2023. Cei care au mașini mai...
Deficitul bugetar a urcat, după primele opt luni ale anului, la aproape 4,6 la sută din Produsul Intern Brut, la peste 80 de miliarde de lei, dublu...
O nouă oportunitate de afaceri la orizont! Costă 50 de lei doar 200 de grame, dar toată lumea aleargă după ea. Ce are atât de special ciocolata...
Programul naţional "Casa Verde Fotovoltaice" începe astăzi, astfel că site-ul Adminsitraţiei Fondului pentru Mediu este pregătit pentru cei...
Guvernul a aprobat cadrul legal care permite colaborarea dintre ANAF şi Poşta Română, astfel încât poştaşii să informeze şi să le...
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a început implementarea primelor investiții pentru dezvoltarea mediului de afaceri și crearea de noi...
Vă vine să credeți sau nu, dar România nu mai este de mult o țară săracă. Sau cel puțin o parte din ea, anume regiunea București-Ilfov,...
Câştigul salarial mediu brut pe lună înregistrat în anul 2023 a fost de 7.042 lei, în creştere cu 15% faţă de anul precedent, potrivit...
Plafonarea preţurilor la poliţele RCA va fi menţinută pentru încă trei luni, până la sfârşitul anului, în baza unei hotărâri adoptate...
Condițiile tot mai dificile de business, legislația tot mai stufoasă și mai limitativă, lipsa de capital și de piețe de desfacere sufocă...
Ultimele date ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mureș arată faptul că numărul angajaților este în creștere la nivel de...
Economia scârțâie tot mai tare în jud. Covasna, unde șomajul a fost alimentat de câteva sute de disponibilizări în ultimele luni. Cu toate...
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie va face o campanie de informare cu privire la încheierea perioadei de plafonare a preţurilor la...
Prima rectificare bugetară din acest an a fost adoptată ieri de membrii guvernului. Finanţele, transporturile, sănătatea şi educaţia au primit...
Apa minerală, aţa de cusut sau cheresteaua de răşinoase se numără printre cele mai exportate mărfuri din judeţul Harghita în primul semestru...
Evenimentul va avea loc pe 31 octombrie 2024, ora 17.00, la Centrul de Evenimente ”RAB – Apollo Wellness Club” din Sângeorgiu de Mureș și...
România a fost și este recunoscută ca brand de mobilă de calitate. Din păcate industria, declarată strategică, este în declin, din numeroase...
Ordinul privind procedura de aplicare a amnistiei a fost publicat în Monitorul oficial. Dacă în cazul firmelor se şterg doar dobânzile şi...
Fabrica de Lapte Braşov a inaugurat azi, în localitatea Hălchiu, un nou centru logistic automatizat, în urma unei investiţii de peste 40 de...
Guvernul a pregătit prima rectificare bugetară din acest an. Deficitul se majorează la aproape 7%, cu două procente mai mult față de estimarea...
Este evaluarea făcută pe primele opt luni ale acestui an de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mureș. Există o tendință de...
Vin americanii! De fapt au sosit deja cu investiții, logistică și forțe de întărire a securității flancului Sud-Estic al NATO. Dar mai nou se...
Secteta a omorât speranțele de profit ale agricultorilor europeni. Recolta de porumb a UE va atinge al treilea cel mai redus nivel din ultimul...
Cele mai performante întreprinderi din judeţul Covasna vor fi premiate de Camera de Comerţ şi Industrie în cadrul galei Topul Firmelor, ce va...
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție au constatat săptămâna trecută două infracţiuni privind mai multe vehicule scoase din uz,...
Revenim la subiectul amnistie fiscală, adică scutirea de penalități și dobânzi a rău- platnicilor, care își acâtă datoriile la stat....
Executivul alocă o primă tranșă de ajutor financiar pentru persoanele afectate de inundațiile din estul țării, în valoare de 100 de milioane...
Este vorba de programul din 2022, anul trecut acesta nu s-a desfășurat. Din cele aproape 280 de dosare depuse din județele Mureș, Harghita și...
Asta din simplul motiv că programul ”Femeia Antreprenor” este prea puțin avantajos, relevă rezultatele unui studiu realizat de Asociația...
Direcția Agricolă Brașov a trimis la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale o situație a pagubelor provocate vara aceasta de căldurile...
Prezent zilele trecute la Târgu Mureș cu prilejul etapei de campinat mondial de Supermoto de la Transilvania Motor Ring, secretarul de stat la...
De la începutul anului, angajatorii din sectorul public au scos pe piață aproape 20.000 de locuri de muncă. Numai în luna august, candidații...
Cel mai mare număr de şomeri din Regiunea Centru a fost înregistrat în iunie în judeţul Mureş, iar cea mai ridicată rată a şomajului în...
Cele mai multe nereguli au fost la implementarea sistemului de garanție-returnare, cu diverse magazine care, indiferent că aveau sau nu puncte de...
Statul le va plăti despăgubiri până la jumătatea lunii octombrie fermierilor care au culturile afectate de secetă. Subvenţia va fi de 200...
O nouă ediţie a Programului Casa Verde Fotovoltaice este în derulare, cu sesiunea de înscriere a instalatorilor, care durează până vinerea...