Tranzacţiile cu imobile încheiate în primele şapte luni din 2020 în marile oraşe din Transilvania au crescut semnificativ comparativ cu...
Cinci milioane de pensionari vor avea mai mulţi bani din această lună, după ce creşterea cu 14% a punctului de pensie a intrat în...
Potrivit calculelor unui fond global de active, dividendele plătite în trimestrul doi acționarilor companiilor au fost mai mici cu 108 miliarde de...
O supă rece de legume născută în sudul Spaniei, a invadat de mai mulţi ani restul Europei şi acum a plecat să cucerească lumea. Trei giganţi...
Programul Rabla Plus va fi suplimentat cu 60 de milioane de lei până la limita de 200 de milioane în 2020. Conform noului plafon, românii vor...
Conducerea celor două parcuri industriale din municipiul Târgu Secuiesc, realizate de autorităţile locale cu sprijinul Uniunii Europene, s-a...
Compania TAROM oferă între patru și șapte salarii brute drept compensații angajaților care aleg să părăsească firma. Programul ”plecări...
Acestea au fost înregistrate de către unul dintre principalii distiribuitori de energie din țară, Delgaz Grid, în urma a peste 900 de cazuri de...
Cum era de așteptat, într-o perioadă dificilă în care atenția autorităților era îndreptată spre achiziții urgente de materiale sanitare...
Deficitul bugetar a urcat la aproape 50 de miliarde de lei, adică 4,7 la sută din Produsul Intern Brut, după primele şapte luni ale...
Ca atare, în pofida Covid 19 și a secetei, siguranța alimentară a României nu este în pericol, reiese dintr-un studiu realizat de Clubul...
Numărul de firme dizolvate în primele şapte luni din 2020 a scăzut cu o pătrime comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. De la...
A fost unul din domeniile impulsionate de teama de răspândire a infecției, cu toate că la nivel de țară acționariatul firmelor care au ca...
Astăzi, Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege privind Statutul personalului feroviar, potrivit căruia angajații CFR vor putea ieși la...
Peste 50.000 de microîntreprinderi și intreprinderi mici și mijlocii pot solicita ajutoare de stat între 2.000 şi 100.000 de euro în cadrul...
Așa a precizat, astăzi, ministrul muncii, Violeta Alexandru. Într-o postare pe Facebook, ea a subliniat că s-au trimis deja la Poșta Română...
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat astăzi la 2%...
Fermierii apreciază ca neconstituțional un ordin al Ministerului Agriculturii, prin care trebuie fie să își înființeze propriul serviciu de...
Jumătate dintre antreprenorii din Europa Centrală şi de Est se aşteaptă la acest rezultat în decurs de un an și mai mult decât atât se...
Mai nou, difuzoarele inteligente de la Google, au fost depistate că ascultă mai mult decât ar trebui. La mai bine de un an de la scandalul...
Spre deosebire de Prima Casă, noul program dublează plafonul pentru credite la locuinţe noi, care poate ajunge acum până la 140 de mii de...
Aceștia au fost acordați ca sprijin financiar de către Fundația pentru Comunitate alături de partenerul său din industria petrolului în cadrul...
Camera Deputaţilor a modificat pe 19 august, în calitate de for decizional, Legea 263/2010, prin care s-a extins numărul localităților din...
România are cele mai mici prețuri la pâine din Uniunea Europeană, potrivit datelor pe 2019 publicate de Eurostat. Conform datelor, prețul...
Ministrul muncii, Violeta Alexandru, dă asigurări că de la 1 septembrie toate pensiile vor ajunge la beneficiari majorate cu 14%. Ea a precizat...
Românii care vor să își cumpere locuințe cu ajutorul programului guvernamental "Noua casă" pot merge de săptămâna viitoare cu actele la...
Circa 4 milioane de lei este suma necesară pentru plata sporului COVID la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe, potrivit calculelor...
România va primi de la Uniunea Europeană un împrumut de aproape cinci miliarde de euro cu o dobândă foarte avantajoasă şi care va fi restituit...
Programul de susţinere a creşterii porcilor din rasele Bazna şi Mangaliţa a fost modificat, iar autorităţile speră că în patru ani, prin...
Poliţiştii au confiscat material lemnos de aproape 800.000 de lei, după ce au controlat peste 380 de exploatații forestiere și au organizat...
Rata șomajului, înregistrat la nivel național în luna iulie, s-a situat la 3,27%, cu 0,26 puncte procentuale peste valoarea consemnată în...
Lucrările de construcții în România au cunoscut o creștere de 6,9% în iunie 2020, comparativ cu aceeași lună din anul anterior, acesta fiind...
Pandemia de coronavirus a creat probleme mari atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. România este de exemplu singura țară din Uniunea...
Clubul Fermierilor Români atrage atenția că în județele din sudul țării și mai ales în Tulcea, Galați, Brăila sau Buzău, seceta...
Este o obligație pe care, începând din data de 21 august, fermierii din România trebuie să o pună în practică, în urma unui ordin al...
Programul IMM Leasing urmează să fie din nou pe agenda şedinţei de guvern, după ce a fost modificat săptămâna trecută, în urma propunerilor...
Prefectura Mureș anunță că astăzi demarează acțiunea de control privind neregulile sesizate în activitatea Direcției Silvice Mureș și...
Liderul Sindicatului Sanitas Covasna, Vasile Neagovici, afirmă că salariaţii din Sănătate sunt foarte nemulţumiţi că nu au primit încă...
Dealerii auto care vând mașini noi pot înmatricula autovehiculele direct pe numele cumpărătorului, fără a mai fi necesară prezența...
Programul Național de Digitalizare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii va beneficia de fonduri în valoare de 150 de milioane de euro, din care...
Guvernul a adoptat și a doua rectificare bugetară din acest an care prevede un deficit de 8,6% din Produsul Intern Brut. Bani mai mulți vor primi...
Garda Forestieră Braşov și inspectorii de poliție au inițiat, în ultimele zile, un control al circulaţiei materialelor lemnoase pe timp de...
Federaţia Sindicală 'Spiru Haret' cere Guvernului să majoreze salariile profesorilor în septembrie și să nu amâne majorarea salarială...
Astfel, în primele șase luni ale acestui an ele s-au redus la 352 de milioane de euro, față de 2,7 miliarde de euro în perioada similară din...
Fiscul anunță operaționalizarea unei aplicații prin care contribuabilii își pot deschide un cont în Spațiul Privat Virtual prin identificare...
La șfârșitul lunii iulie s-a înregistrat o creștere a numărului șomerilor indemnizați în cele două județe. Printre cauzele acestui...
Datele sunt cuprinse într-un raport al Curţii de Conturi realizat la solicitarea parlamentului, pe baza controalelor efectuate la aproape o mie de...
Consiliul local a adoptat, azi, un set de măsuri menite să contribuie la redresarea economică a municipiului Sfântu Gheorghe. Hotărârea...