Bugetul pe anul 2022 al municipiului Miercurea Ciuc va fi de 276 milioane lei, în contextul în care anul trecut a fost de 240 de milioane de...
Sunt sume previzionate, ce includ atât cofinanțările, cât și contractele deja semnate pentru studiile privind proiectele finanțate din fonduri...
La începutul lunii ianuarie, Klaus Iohannis a trimis Curţii Constituţionale o sesizare asupra Legii privind transmiterea unor terenuri în...
Soldaţii americani au venit din Germania şi urmează să pregătească sosirea restului contingentului. Această iniţiativă vine în contextul...
Primăria Braşov vrea să instaleze în oraş, până la sfârşitul anului, 15 staţii de încărcare a autoturismelor electrice, printr-o...
Primăria Sfântu Gheorghe a alocat în acest an un buget de 500.000 de lei pentru proiectele de sănătate fizică şi mentală şi a deschis...
Ieri, Primăria Municipiului Târgu Mureș a finalizat primele evaluări ale proiectelor depuse de cetățeni în cadrul inițiativei de bugetare...
Lucrările de proiectere şi construire a lotului 2 vor fi făcute de un antreprenor din Turcia, o firmă cu experienţă în lucrări de...
Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a anunţat, luni, că bugetul local va fi, în 2022, unul record, peste jumătate din acesta...
Sunt fabricate anul trecut, au 81 de locuri dintre care 27 pe scaune, au o lungime de 12 metri și sunt propulsate de motoare Euro 6 pe...
Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 2 al Autostrăzii A1 Sibiu -Piteşti va fi semnat astăzi - a anunţat ministrul transporturilor,...
Contractul în valoare de 26 milioane de lei a fost semnat pentru de achiziţionarea a 23 de autobuze a căror motorizare bazată pe gaz natural...
Primăria a decis înlocuirea lifturilor vechi, nefuncționale, ale Spitalului Municipal, care funcționau din 1896. Acestea erau acționate manual,...
Guvernul prelungeşte starea de alertă pe întreg teritoriul naţional, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 7 februarie. O...
CFR Infrastructură a scos la licitaţie un contract-cadru cu o valoare cuprinsă între un miliard şi 4 miliarde de lei pentru lucrări de...
Începând cu data de 7 februarie, în municipiul Sf. Gheorghe vor intra în vigoare noi prevederi privind utilizarea parcărilor publice cu plată....
Stadiul lucrărilor a fost prezentat astăzi directorilor aeroporturilor din țară, prezenți la Brașov cu prilejul ședinței Asociaţiei...
Primăria Miercurea Ciuc a semnat, miercuri, contractul pentru achiziţia a 23 de autobuze care funcţionează pe bază de gaz natural comprimat, în...
Cererile pentru alocarea de lemne depuse la Primăria Sighişoara aproape s-au dublat în acest sezon rece, pe fondul scumpirii preţului la gazele...
Aceasta va fi dedicată, în mare parte, adoptării unor acte normative pentru susţinerea agricultorilor. Pe agendă şi un proiect pentru...
A început, astăzi, o nouă sesiune ordinară a celor două camere ale Parlamentului. La Senat a fost ales deja noul Birou Permanent. Senatorii şi...
Directorul Serviciului Pieţe din Primăria Braşov, Cristian Vasile, a fost demis de primarul Allen Coliban, în urma neregulilor constatate în...
O asociere româno-spaniolă a câştigat contractul pentru construcţia lotului de autostradă Cheţani - Câmpia Turzii, cu suma de 363,79 milioane...
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, azi, decretul privind numirea lui Marcel Boloş în funcţia de ministru al Cercetării, Inovării şi...
Astfel, publicul va fi deservit în clădirea din strada Köteles Samuel, lângă Apele Române, administrația Inspectoratului se mută în...
Guvernul a modificat Codul Rutier printr-o ordonanţă de urgenţă care impune amenzi mai mari şi defineşte clar şi ce înseamnă comportament...
România are în prezent peste 4.000 de exemplare de urs, acest număr fiind avansat de specialişti, a declarat azi, la Braşov, ministrul Mediului,...
Bugetul municipiului Sfântu Gheorghe pe anul 2022, adoptat azi de Consiliul local, se cifrează la peste 227 de milioane de lei şi este, potrivit...
Urmare a unui scandal declanșat în urma anchetei Recorder intitulată ”Noi dezvăluiri despre fenomenul angajărilor politice”, în care apar...
Lucrările de construcţie a viitoarei centuri ocolitoare a municipiului Sfântu Gheorghe, care va avea o lungime de aproape 11,5 kilometri, vor...
Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe vor continua şi în acest an programul 'Dăm valoare rablei tale', iniţiat în primăvara anului trecut...
El a precizat, înaintea şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, că autorităţile nu au discutat despre activarea rezerviştilor şi a...
Primăria Municipiului Sf. Gheorghe a lansat recent un ghid care să îi ajute pe cetățeni să aplice în vederea închirierii unuia dintre cele...
Clădirea veche de 150 de ani dă semne evidente de degradare, motiv pentru care la solicitarea conducerii spitalului Spitalului Orășenesc „Dr....
Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 2 al autostrăzii A1 Sibiu - Pitești urmează să fie semnat până la sfârșitul...
În anul 2021, la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Mureș s-a înființat un serviciu dedicat pregătirii profesionale a polițiștilor....
Liderii coaliției de guvernare au convenit, ieri, ca textul ordonanței de urgență privind noile măsuri de compensare a creșterii prețurilor la...
Facturile vor fi recalculate, nu vor fi percepute penalizări, plaţile vor fi suspendate până la finalizarea refacerii facturilor şi nu se vor...
Taxa de mediu este singura soluție pentru ca România să reducă importul de mașini second hand, cred primarii. La întâlnirea de zilele trecute...
Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, crede că nu vor fi probleme iarna aceasta pentru plata facturilor la energie și gaze deoarece...
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că vineri, la ora 11.00, prim-ministrul Nicolae Ciucă se va întâlni cu reprezentanţii...
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a semnat ieri două contracte de finanţare pentru extinderea terminalului de...
Personalul medical angajat care a fost încadrat pe perioadă determinată pentru combaterea epidemiei de COVID-19 ar putea fi angajat definitiv în...
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a semnat azi două contracte de finanţare pentru modernizarea Aeroportului...
Astfel, de mâine turiştii care vor să schieze în Poiană vor avea posibilitatea să ajungă pe pârtii direct de pe peronul...
Primăria își dorește să determine elevii să studieze cât mai mult și să fie recompensați pentru efortul lor. Dacă până acum costul...
Astăzi este prima zi, însă de aproape 3 săptămâni început împărțirea sacilor și distribuirea unor pliante explicative pentru aproape 7000...
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, azi, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, în care afirmă că domeniul culturii a fost afectat...