Cătălin Cherecheş va fi extrădat din Germania
Publicat de Stan Lucian, 13 martie 2024, 19:42
Cătălin Cherecheş va fi adus în ţară pentru ispăşirea pedepsei de 5 ani de închisoare pentru luare de mită, după ce justiţia germană a aprobat extrădarea sa.
Poliţia Română a anunţat, astăzi, că va trimite o escortă la o dată ce va fi stabilită de comun acord cu partenerii germani.
Amintim că fostul primar din Baia Mare a fugit din ţară pe 24 noiembrie anul trecut, imediat ce a aflat sentinţa dată de magistraţi, dar a fost prins patru zile mai târziu, în gara din Ausburg, Germania.
Fuga lui a dus la schimbarea şefului Poliţiei Maramureş şi deschiderea unei anchete la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, pe unde a reuşit Cherecheş să iasă din ţară fără a fi recunoscut.
Sursa: RRA