Câștigătorul premiului pentru cel mai bun fotograf european de natură vine la Tîrgu Mureș
Publicat de Corina Muntean, 22 noiembrie 2019, 16:07 / actualizat: 22 noiembrie 2019, 22:49
Csaba Daroczi va fi prezent la vernisajul consursului internațional de fotografie de natură Milvus, ajuns la a 11-a ediție. De altfel, el este și câștigătorul trofeului din acest concurs.
În competiție s-au înscris 153 de participanți cu peste 900 de fotografii.
Concursul are trei categorii – animale, plane și ciuperci, și o secțiune specială pentru fotografia românească. Iar premiile depășesc peste o mie de euro.
Organizatorul evenimentului, Papp Judith:
Am avut un număr de 153 de participanți, dintre care o foarte mare parte au fost participanți din România. Un lucru care ne bucură și suntem foarte mândri că am participat și noi la dezvoltarea fotografiei din România. Juriul nostru clasic, format din cei trei membri, au avut de ales din aproape 900 de fotografii, trimise din 15 țări ale lumii. La vernisaj vor fie expuse lucrări din România, Ungaria, Franța, Norvegia.
Vernisajul are loc vineri (21 noiembrie), de la ora 18,00 în cadrul Muzeului de Istorie din Cetatea Tîrgu Mureș.
Iulia Vizi