Castelele din județul Mureș intră în renovare
Publicat de Corina Muntean, 27 februarie 2020, 17:24 / actualizat: 27 februarie 2020, 19:28
Consiliul Județean Mureș intenționează să introducă castelele din subordine în circuit turistic, iar în acest an a prevăzut fonduri pentru reabilitarea acestora.
La Gurghiu, Castelul Bornemisza a intrat în renovare încă de anul trecut, iar în acest an vor continua lucrările la fațadă.
Directorul Muzeului Județean Mureș, Soos Zoltan, a anunțat că o parte a clădirii va fi deschisă în acest an.
Pentru anul acesta, am prevăzut circa 200.000 de lei pentru castelul de la Gurghiu, este prevăzut pentru renovări de fațade și jgheaburi, să fie adus într-o stare de conservare bună, iar clădirea porții să fie pusă în funcțiune pentru că acolo toate sistemele de infrastructură, curent, apă, canalizare, încălzire, sunt finalizate. În acest an, clădirea porții va fi complet funcțională.
La Zau de Câmpie, situația e mai dificilă, iar clădirea este grav avariată. Aici se pot face deocamdată investiții doar pentru stoparea degradării.
Revine Soos Zoltan:
La Zau de Câmpie avem probleme mai mari cu conservarea balcoanelor care, în urma neîntreținerii din ultimii 20 de ani s-au deteriorat. În acest moment, avem buget aprobat pentru consolidarea și renovarea balcoanelor și, parțial, a elementelor de fațadă, unde există pericol de deteriorare.
Pentru reabilitarea completă a acestor obiective este nevoie de sume considerabile, dar în acest moment bugetul județului nu permite aceste investiții, afirmă președintele Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc:
Și anul trecut au fost alocați bani, la fel și anul acesta, pentru a repara în primul rând acoperișul și pentru a menține aceste clădiri în starea în care se află. Pentru reabilitarea lor este nevoie de multe milioane de euro și, probabil, vom avea nevoie ori de fonduri europene, ori de programe naționale pentru renovare sau pentru reabilitare totală.
Reabilitarea acestor castele ar duce la o creștere a numărului de turiști.
Anul trecut peste 596.000 de persoane au vizitat județul Mureș, cu o creștere de 5,6 la sută față de anul precedent.
Raluca Creţ