Cartel Alfa continuă acțiunile de protest

Publicat de radiomures, 27 septembrie 2017, 18:08
În ţară, continuă acţiunile de protest organizate de Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa, faţă de intenţia demnitarilor de a transfera către angajaţi taxele sociale ale angajatorilor.
Sindicaliştii au pichetat astăzi mai multe sedii de prefecturi din Brăila, Constanţa, Covasna, Iaşi şi Vâlcea şi ameninţă cu declanşarea unui conflict social de amploare dacă nu li se vor rezolva solicitările.
Ei spun că principalele efecte negative ale acestei măsuri vor fi scăderea veniturilor nete din muncă, eliminarea răspunderii sociale a angajatorilor, desfiinţarea fondului de şomaj şi reducerea contribuţiilor la Pilonul I de pensii.
Manifestanţii mai cer modificarea Legii privind deblocarea negocierii şi încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile.