Ascultă Radio România Mureș Live

Carte și muzică în Piața Sfatului din Brașov

Carte și muzică în Piața Sfatului din Brașov
Foto: Foto: Dan Strauti | La pas prin Brasov by Libris/facebook

Publicat de MIRELA ROTAR, 25 iulie 2019, 14:11

Începând de astăzi până în 28 iulie, Brașovul găzduiește o nouă ediție a Festivalului de Carte și Muzică Libris.

Iubitorii de carte vor putea participa la lansarea a peste 50 de volume editoriale, sesiuni de autografe și întâlniri cu scriitori din România, Israel, Belgia, Italia, Danemarca și Canada. Totodată, pe scena festivalului din Piața Sfatului vor urca artiști îndrăgiți precum: Irina Rimes, Laura Bretan și Cvartetul Gaudeamus al Filarmonicii Brașov, Grupul Vocal Anatoly al Operei Brașov, Mihaela Istrate, Ciprian Istrate, Lilly Drumeva (Bulgaria), Trupa Bega Blues Band și mulți alții.

Cei mici, dar și cei mari își pot dezvolta creativitatea în cadrul atelierelor de pictură, de cusut, de mărgelit și de dezvoltare emoțională.

fEestivalul de cArte și Muzică Libris este la cea de-a VIII-a ediție.

Evenimentul este organizat de Asociația Libris Cultural cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov.

Redacția

 JOI, 25 iulie 2019       

INTERVAL ORAR EVENIMENT – Piața Sfatului
12:00 – 12:30 DESCHIDEREA OFICIALĂ a celei de-a VIII-a ediții a fEstivalului de cArte și Muzică LIBRIS BRAȘOVPrezintă: scriitorul Adrian Lesenciuc
12:30 – 13:00 Lansare de carte, în prezența autorilor: In Defence Of The Cherries / În apărarea cireșelor – Peter Sragher, Claus Ankersen, Editura BrumarPrezintă: Augusta Oniță
13:00 – 13:30 Lansarea de carte: „Evreu fără frontiere” –  Tiberiu Roth, Libris EditorialPrezintă: Mircea Brenciu, Mircea Doreanu, Felicia Popa, Dana Anghelescu
13:30 – 14:00 Lansare de carte: „Prima Școală Românească” – Vasile Oltean, Libris EditorialPrezintă: Dana Anghelescu
14:00 – 14:30 PREMIILE UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – FILIALA BRAȘOVOpera Omnia, Cartea anului și debutPremiile sunt oferite de Municipiul Brașov

Prezintă: scriitorul Adrian Lesenciuc, Președintele Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România

14:30 – 15:00 Lansare de carte: Pe urmele Basarabiei”Romulus Cioflec, Ediție îngrijită, studiu introductiv, cronologie, note și comentarii, iconografie de Luminița Cornea, colecția Pagini despre Basarabia, Editura ȘtiințaPrezintă: Luminița Cornea, Ion Topolog, Augusta Oniță
15:00 – 15:30 Lansare de carte: Mari doamne ale Unirii: Ecaterina (Cocuța) Conache Vogoride, Catrina Despot Serrurie și iubirile lor” – Ion Topolog, Editura PastelPrezintă: Adrian Lesenciuc, Augusta Oniță
15:30 – 16:30 CREAȚII LIBRIS EDITORIAL FĂRĂ VÂRSTĂLansări de carte LIBRIS EDITORIAL:„Inițiativa fructelor” – Lidia Bora

„Marea la 2 Mai și Vama Veche” – Aurelia Stoie Mărginean

„Ultimul cântec” – Ana Maria Barbu

„Ferestre spre lume” – Mariana Popa

Prezintă: Dana Anghelescu

16:30– 17:00 ACCES CĂTRE SUCCESLansare de carte LIBRIS EDITORIAL:„Beneficiile uleiurilor esențiale” – Alexandra Hlade, Larisa Bangs

Prezintă: Dana Anghelescu

17:00 – 17:30 Întâlnire cu scriitorul Adrian I. AnghelescuÎn discuție vor fi volumele „Oamenii aceia” și „Un amant ca-n filme” publicate de LIBRIS EDITORIAL

Moderator: Dana Anghelescu

20:00 – 21:00 RECITAL LILLY DRUMEVA (Bulgaria)
21:00 – 22:00 CONCERT IRINA RIMES

VINERI, 26 iulie 2019 

INTERVAL ORAR EVENIMENT – Piața Sfatului
13:00 – 13:30 ACCES CĂTRE SUCCESLansare de carte LIBRIS EDITORIAL:„Știința schimbării”– Dan Hulea

Prezintă: Dana Anghelescu

14:00 – 15:00 SUFLET DE POETLansări de carte LIBRIS EDITORIAL:„O dată te-am pierdut puțin” – Ioana Tarcea

„Mesaje pentru Iulia”– Alexandru Cazacu

„Zdrențe”– Cristian Em. Ștefănescu

„Versuri reale (3 volume)”, „Căsătoria, o impotență socială” – Nicoleta Ioan

„Mi-e dor… Versuri pentru toți” – Aurelian Suciu

„100 de poeme și niciun cântec de disperare” – Cosmin Neidoni

Prezintă: Dana Anghelescu

17:00 – 17:30 Întâlnire cu cititorii și lectură publică cu PETRONELA ROTARModerator: Augusta Oniță
19:00 – 22:00 SPECTACOL FOLCLORIC EXTRAORDINARÎn recital:AURELIAN SUCIU

MIHAELA ISTRATE și CIPRIAN ISTRATE, acompaniați de TARAFUL CETERAȘII DE PE CÂMPIE

Ansamblul MĂGURA CODLEA

Ansamblul Folcloric Maghiar BÚZAVIRÁG

Ansamblul de Dansuri Germane KORONA BRAȘOV

Ansamblul de Dansuri EFTHYMOS

Prezintă: Horia Nilescu

SÂMBĂTĂ, 27 iulie 2019

INTERVAL ORAR EVENIMENT – Piața Sfatului
12:00 – 12:40 Întâlnire cu scriitorul CRISTIAN BĂDILIȚĂÎn discuție vor fi volumele „Adulmecări” și „Cântarea Necântărilor” publicate de LIBRIS EDITORIALModerator: Dana Anghelescu
12:40 – 13:00 Prezentarea albumului de artă „Povară poetică la purtător” – Ion Georgescu Muscel, publicat de LIBRIS EDITORIALPrezintă: Crina Deac, Dana Anghelescu
13:00 – 13:45 YOUNG ADULT Lansări de carte LIBRIS EDITORIAL:„Piatra Soarelui” – Klaudia Muntean

„Rose Nort” – Ionela Raluca Barbu

„Proscrișii. Fiicele lunii” – Bogdan Ispas

„Ziua în care Dumnezeu a fost prin oraș” – Adrian Petru Stepan

Prezintă: Augusta Oniță

14:00 – 15:00 ROMANCE BY LIBRIS EDITORIAL: „Aripi în pahar” – Ștefan T. Iancu„Piatră de hotar” – Monica Tonea

„El și ea, adică noi”, „Întâmplări cu puști” – Petruța Petre

„Pe moșia Bristenei” – Ioana Popoviciu

„Nu mai caut succesul” – Ramona Dogaru

„Răzbunarea perpetuă” – Roxana Lazăr

„Ploaia de stele” – Ana Maria Niculescu

Prezintă: Dana Anghelescu

15:15 – 16:15 REALISM BY LIBRIS EDITORIAL: „Historia incomoda” – Dragoș Gros„Sindromul aroganței vol. 1” – Dan-Emilian Tinică

 „Luluța și Petrișor, povestea cuiburilor părăsite” – Nicoleta Beraru

Prezintă: Dana Anghelescu

16:30 – 17:30 THRILLER BY TRITONIC: de la „Protocol 9” la „Block 46”.Prezentarea volumelor nou apărute în colecția Mystery & thriller de la Tritonic: „Block 46” de Johana Gustawsson, „Protocol 9” de Monica Ramirez, „Femeia din portbagaj” de Lucian Dragos Bogdan și Jacky Schwartzmann, antologia „Noir” de Timișoara coordonată de Daniel Timariu, volumele în limba engleză „Zodiac” de Anamaria Ionescu și „Living candles” de Teodora Matei.Vor participa: Anamaria Ionescu, Monica Ramirez, Rebeca Cojocaru, Teodora Matei, Bogdan Hrib

ROMANCE BY TRITONIC: de la „Schițe de iubire” la „Castele de nisip”. Prezentarea volumelor romance nou apărute la Tritonic – „Castele de nisip” coordonată de Teodora Matei și Lucian Dragos Bogdan, „Conspirația femeilor” de Dănuț Ungureanu, „Seducția apei” de Monica Ramirezi, în prezența autorilor: Anamaria Ionescu, Monica Ramirez, Rebeca Cojocaru, Teodora Matei, Dănuț Ungureanu, Bogdan Hrib

Prezintă: Augusta Oniță

17:30 – 18:00 Lansare de carte: Am flat cine sunt” – Ioana Podina, Editura AdoramPrezintă: Augusta Oniță
18:00 – 18:30 Lansare de carte: „Nostimade muzicale –  Johnny Bota, Editura EurostampaPrezintă: Augusta Oniță
19:00 – 19:30 SPECTACOL DE TEATRU CONTEMPORAN – TRUPA ARTHESIUM
19:30 – 20:00 RECITAL TRUPA IARBA FIARELOR
20:00 – 20:30 RECITAL CVINTETUL VOCAL ANATOLY AL OPEREI BRAȘOV
20:30 – 21:30 RECITAL LAURA BRETAN & CVARTETUL GAUDEAMUS FILARMONICA BRAȘOV
21:30 – 22:00 RECITAL TRUPA BEGA BLUES BAND

DUMINICĂ, 28 iulie 2019   

INTERVAL ORAR EVENIMENT – Piața Sfatului
10:00- 12:00 DIMINEȚI CU PICILansări de carte LIBRIS EDITORIAL:„Comorile copilăriei” – Andra-Sorina Gruiță

„Sămânța de păpădie”, „Copilul – lumină”  – Veronica Cozma

„Roșcatul și musafirul nepoftit” – Siminica Ciobanu

„Aventurile lui Mimi” – coord. Dana Lupșa

„Vreau să urc pe munte” – Irene Postolache

Prezintă: Augusta Oniță

12:00 – 12:30 RECITAL ANSAMBLUL HORIȚAPrezintă: Horia Nilescu
13:00 – 14:00 PROGRAM ARTISTIC LIBERTANGO
14:00 – 14:30 PROGRAM ARTISTIC PRODANCE

ATELIERE ȘI ACTIVITĂȚI, 25-27 iulie 2019, ÎNTRE ORELE 12.00 -16.00

INTERVAL ORAR EVENIMENT – Piața Sfatului
12:00- 16:00 Pictură în acuarele pentru cei mici, artist Dena Artist; tema: autoportretul sufletului meuPictură contemporană abstractă pentru adulțiAtelier de cusut – motive tradiționale din Țara Bârsei

Atelier de dezvoltare emoțională pentru copii Ne jucăm și învățăm cu Micul Prinț” – susținut de Asociația Psihologilor Atestați din România

Atelier de dezvoltare personală pentru adulți Arta de a fi părinte”

Atelier de mărgelit pentru copii – susținut de Beads by Iulia

Atelier de flori, culoare și veselie – susținut de Flor Paper Studio

         

 

 

Participare record la Bătălia Cărţilor în Mureş
Cultură-educaţie joi, 21 noiembrie 2024, 11:45

Participare record la Bătălia Cărţilor în Mureş

Cu ocazia aniversării a 111 ani de activitate continuă, Biblioteca Judeţeană Mureş a organizat săptămâna aceasta Zilele Bibliotecii Județene...

Participare record la Bătălia Cărţilor în Mureş
Biblioteca Judeţeană Mureș a ajuns la o colecţie de peste un milion de documente
Cultură-educaţie miercuri, 20 noiembrie 2024, 12:35

Biblioteca Judeţeană Mureș a ajuns la o colecţie de peste un milion de documente

La împlinirea a 111 ani de activitate continuă, Biblioteca Judeţeană Mureş se situează pe prima poziţie la nivel naţional în rândul...

Biblioteca Judeţeană Mureș a ajuns la o colecţie de peste un milion de documente
Partea șocantă a accidentului rutier, prezentată elevilor de la Colegiul Papiu din Tg. Mureș
Cultură-educaţie marți, 19 noiembrie 2024, 16:00

Partea șocantă a accidentului rutier, prezentată elevilor de la Colegiul Papiu din Tg. Mureș

Proiectul educațional de siguranță rutieră „Be Cool. Keep it safe!”, inițiativă lansată de Napoca Rally Academy în anul 2011, ajunge anul...

Partea șocantă a accidentului rutier, prezentată elevilor de la Colegiul Papiu din Tg. Mureș
Absolvenții UMFST Târgu Mureș, pe locul 2 la nivel național după rezultatele la rezidențiat
Cultură-educaţie marți, 19 noiembrie 2024, 13:51

Absolvenții UMFST Târgu Mureș, pe locul 2 la nivel național după rezultatele la rezidențiat

Concursul național de intrare în Rezidențiat s-a încheiat cu succes duminică în centrul universitar Târgu Mureș, iar concurenții și-au...

Absolvenții UMFST Târgu Mureș, pe locul 2 la nivel național după rezultatele la rezidențiat
Cultură-educaţie marți, 19 noiembrie 2024, 09:25

PerformingAustria în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Studio” de la Tg.Mureș

Cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a Festivalul Internațional de Teatru „Studio” de la Târgu Mureș, Forumul Cultural Austriac (FCA) propune...

PerformingAustria în cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Studio” de la Tg.Mureș
Cultură-educaţie duminică, 17 noiembrie 2024, 11:18

Ministerul Sănătăţii organizează astăzi concurs naţional de intrare în rezidenţiat

Peste 10.000 de absolvenţi de medicină din întreaga ţară s-au înscris la concursul de intrare în rezidenţiat, care va avea loc astăzi....

Ministerul Sănătăţii organizează astăzi concurs naţional de intrare în rezidenţiat
Cultură-educaţie duminică, 17 noiembrie 2024, 08:42

„Weekend împreună”, cu Veronica Ilie

Fondatorii unui parc de distracții pe Valea Avrigului au construit o casă cu susul în jos, cu acoperișul pe pământ și mobila suspendată. Ce...

„Weekend împreună”, cu Veronica Ilie
Cultură-educaţie sâmbătă, 16 noiembrie 2024, 15:08

„Cinemuzica”, cu Veronica Ilie

Actorul american Billy Zane, recunoscut la nivel internațional pentru rolul jucat în „Titanic”, îl interpretează magistral, într-un nou...

„Cinemuzica”, cu Veronica Ilie