Carpathia Bike Tour a reunit peste 130 de participanți prin Colinele transilvane
Publicat de Rotar Mirela, 4 iunie 2023, 11:18
A doua ediție a competiției a fost organizată pe o rută care a condus participanții pe dealuri, prin păduri, pe lângă biserifici fortificate săsești, cu sosire la ferma ecologică Cobor din județul Brașov.
Aici, are loc la acest sfârșit de săptămână festivalului „Cobor între stejari”, care a adunat în prima zi peste 400 de participanți.
Programul cuprinde tururi, drumeţii, concerte, ateliere pentru copii, toate la Ferma de Biodiversitate Cobor şi pe pajiştile cu stejari din zonă.
Participanţii la festival au mers în drumeţii la stejarii seculari din Ticus, iar la capătul drumului au avut parte de un recital de violoncel susţinut de Radu Croitoru, violoncelist la Filarmonica Braşov
Astăzi, la „Cobor între stejari” se reiau turele şi experienţele în natură, iar seara, de la ora 19.00, pe scenă va urca Simion Bogdan Mihai şi Lăutarii de Mătase.
Festivalul a fost creat de Fundaţia Conservation Carpathia, cu sprijinul OAK Foundation cu scopul de a pune în valoare pajiştile cu stejari seculari din jurul satului Cobor.
Autor: Iulia Vizi