Carnea se introduce în meniul bebelușului la 10 luni
Publicat de radiomures, 14 martie 2016, 12:25
Șefa Secției de Nefrologie de la Spitalul „Marie Curie”, dr. Mihaela Bălgrădean, a atras atenția părinților că nu este recomandată introducerea cărnii în meniul copiilor înaintea vârstei de zece luni, deoarece tubul digestiv nu este suficient de maturizat pentru a procesa un astfel de aliment.
Declarația a fost făcută în contextul anunțului din această dimineață în legătură cu starea de sănătate a celor 2 copii din Fetești.
Dr. Mihaela Bălgrădean a adăugat că este posibil ca alimentele consumate de cei doi copii să nu fi conținut E-coli, iar boala să fi fost declanșată tocmai de faptul că au mâncat carne la o vârstă nepotrivită.
Ea a precizat că potrivit noilor scheme de diversificare a alimentației carnea se introduce în meniul copilului începând cu vârsta de zece luni și în niciun caz nu se începe cu carne procesată, de genul: sarmale, perișoare, mici, chifteluțe.
Foto: www.b365.ro