Carmen Dan va rămâne la conducerea MAI până la publicarea demisiei sale în „Monitorul Oficial”
Publicat de Corina Muntean, 16 iulie 2019, 16:44
Ministrul demisionar al afacerilor interne, Carmen Dan, a declarat astăzi că până la publicarea în „Monitorul Oficial” a demisiei sale de la conducerea ministerului îşi va exercita în continuare responsabilităţile de ministru.
Ea va pune în transparenţă decizională un proiect legislativ privind folosirea brăţărilor electronice, care se referă în special la violenţa domestică.
Tot astăzi, Carmen Dan va premia angajaţii ministerului din zona operativă cu ocazia împlinirii a 157 de ani de la înfiinţarea ministerului.